Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a acordat titlul de parc industrial pentru o investiție pe care Consiliul Județean (CJ) Vrancea intenționează să o dezvolte în apropierea municipiului Focșani, la Garoafa, a informat, vineri, administrația județeană.
„A fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației privind acordarea titlului de parc industrial Societății Parc Industrial Vrancea SRL, un act esențial pentru construirea primului parc de acest gen din județul Vrancea. Titlul de Parc industrial este acordat pentru o perioadă de 49 de ani, acesta prevăzând şi acordarea de facilități pentru investitorii care vor popula parcul. (…) Crearea unui parc industrial în județul Vrancea reprezintă una dintre principalele căi pentru dezvoltarea economiei județului, prin atragerea şi stimularea investițiilor private, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea infrastructurii”, se arată într-un comunicat al CJ Vrancea.
Noul Parc Industrial va fi construit în comuna Garoafa pe un teren în suprafață de peste 475.000 metri pătrați, cu deschidere la drumul național DN 2 (E85), la 15 kilometri de orașul Focșani.
Parcul industrial va fi o zonă amenajată special în scopul dezvoltării industriale. Proiectul va consta în amenajarea terenului, construirea unui giratoriu pentru acces din E85, a unui sediu administrativ, cu săli de conferință şi birouri de închiriat, parcare cu spălătorie şi loc de servit masa pentru șoferi, asigurarea rețelelor de energie electrica şi gaz, aducțiune apă şi canal, sistematizare şi asfaltare străzi interioare.
„Atragerea investitorilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv este o componentă foarte importantă pentru dezvoltarea acestui frumos județ. Înființarea unui parc industrial în județul Vrancea va contribui semnificativ la deschiderea zonei, crearea de noi locuri de muncă şi, în final, la creșterea nivelului de trai a vrâncenilor”, a declarat inițiatorul proiectului, președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.
Noul parc industrial va fi finalizat până în anul 2027
Următorul pas pentru edificarea acestei investiții majore pentru județul Vrancea este scoaterea la licitație a proiectării și execuției. Amenajarea noului parc industrial ar putea fi finalizată până în anul 2027, dar el poate deveni funcțional imediat ce în zonă va exista minimul necesar pentru funcționarea firmelor, respectiv energie electrică.