În prezent, liniile ferate nu mai există, doar semne pe unde au trecut, în condițiile în care se puteau amenaja în scopuri turistice, dacă s-ar fi dorit, așa cum este pe cealaltă parte a muntelui, la Comandău, scrie Adevărul.
La începutul secolului trecut, lemnul din Munții Vrancei era exploatat de societăți străine, concesionare. Acestea au construit linii de cale ferată în munți, cum a fost şi linia înființată de la Mărășești şi până în Cheile Tișiței, o zonă superbă de altfel. Așa a apărut pe lume rețeaua de linii ferate din Munții Vrancei, care avea cu tot cu ramificații 94 de km şi era de tip „mocăniță”, cu ecartament îngust.
„Prin 1919 societatea şi-a adus 29 de meșteri cehi şi slovaci pentru a schimba o ramificație construită de armata germană în timpul Primului Război Mondial si pentru reorganizarea gării de cale ferată din punctul ,,Ciutele”. Pentru a avea o imagine completă a poveștii, menționez faptul că ,,Societatea Anonimă Tișița” exploata 7.000 de hectare de pădure, avea 94 de kilometri de linie de cale ferată îngustă, 10 locomotive cu aburi, vagoane de marfă şi de călători.
Rețeaua de linii ferate din Munții Vrancei: Mărășești – Cheile Tișiței
Linia pornea de la Mărășești, atunci important nod de cale ferată, urma Valea Șușiței trecea prin Răcoasa, Câmpurile, Soveja, tabăra Gălăciuc, Tulnici, Lepșa, Cheile Tișiței până la graniță. Lângă Cascada Putnei exista gara Putna, apoi linia înainta spre Greșu unde se ramifica spre stânga Cheile Tișiței şi spre dreapta pe valea Lepșulețului. În amonte de Greșu, linia continua pe valea Putnei cu ramificație spre Poiana Mărului până în punctul Buniu, la confluența Putnei cu pârâul Țiganului. Aici, într-o poiană era punctul de plecare al unui funicular”, spune Florin Sima, ghid turistic în Vrancea.
Potrivit acestuia, în anul 1926 societatea este naționalizată şi trece sub proprietatea statului, iar intre 1940 – 1941, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, este scoasă linia de cale ferată. Rambleul ei, pe anumite porțiuni, încă este vizibil şi astăzi.
Evident, se puteau amenaja în scopuri turistice, dacă s-ar fi dorit, așa cum este pe cealaltă parte a muntelui, la Comandău.
Nu este singura linie de cale ferată care a fost construită în Munții Vrancei.
EXPLOATARE INDUSTRIALĂ A PĂDURILOR, TRANSPORT ŞI LOCURI DE MUNCĂ
Străinii erau abonați la exploatarea aurului verde al României, iar Munții Vrancei au fost printre cei mai râvniți. Mari afaceriști străini, în general germani, au văzut ce potențial imens au pădurile din țara noastră şi au pregătit strategii complexe pentru a ajunge să exploateze cât mai eficient masa lemnoasă.
Mai multe societăți forestiere au investit pentru a transporta lemnul pe calea ferată, pe şine cu ecartament îngust. Timp de mai bine de două decenii, lemnul a fost transportat în afara ţării cu ajutorul căilor ferate construite atunci.
Pentru ca exploatarea să fie cât mai eficientă şi, implicit, profitul înregistrat cât mai mare, societățile forestiere s-au grăbit să-şi instaleze căi ferate cu ecartament îngust, împânzind Vrancea cu o adevărată rețea de asemenea drumuri de fier, potrivit istoricului vrâncean Ionuţ Iliescu, care a scris un amplu material pe această temă în lucrarea Cronica Vrancei.
Acesta spune că în anul 1900, inginerul Henri Engel din Fălticeni şi investitorul Adolf Kroeber solicitau Prefecturii Județului Putna, fiecare separat, aprobările necesare în vederea construirii unei căi ferate înguste care să lege Stația C. F. R. Odobești de pădurile luate în arendă în zona Nereju.
Prin reprezentantul său în județ, Kroeber a cumpărat drepturile de exploatare pentru mai multe păduri din Vrancea. El şi-a construit la Odobești, aproape de linia ferată, un gater complex, astfel că avea nevoie de linia ferată îngustă cu care să transporte lemnul din munți pentru a-l prelucra.
Linii de cale ferată îngustă au mai avut societățile Frăția şi Năruja, care au exploatat pădurile cumpărate de la obştenii din comuna Vrâncioaia, dar şi din Negrileşti.
Din documentele de arhive, reiese că în 1939, linia ferată a Societății „Năruja”, care stabilea legătura între propria fabrică forestieră şi linia ferată ce venea dinspre Comandău, în total peste 36 de kilometri, era încă în stare de funcționare. Istoricii mai pomenesc de încă trei linii de cale ferată în munți, respectiv Odobești-Burca-Valea Sării, apoi Tulnici-Lepșa, construită de armata germană în timpul Primului Război Mondial, dar şi Calea Ferată a Societății Tișița, pentru transport mixt.
„Având o existență mai scurtă sau mai îndelungată, în funcție de durata exploatărilor forestiere, căile ferate înguste din Munții Vrancei au avut o dublă importanță pentru acest colț de ţară. Pe de o parte, ele vorbesc de la sine despre exploatarea industrială a pădurilor vrâncene, iar pe de altă parte ele au asigurat atât transportul sătenilor şi a masei lemnoase necesare nevoilor casnice, cât şi locuri de muncă, fără de care nu se puteau construi, întreține şi exploata. În plus, de pe urma funcționării lor, obștile răzășești au încasat importante sume de bani, cu care au realizat de regulă, unele obiective de interes comun”, concluzionează istoricul Ionuţ Iliescu.
