Obștile sătești au fost în trecut şi sunt şi astăzi niște comunități reunite pe un hotar, în care oamenii aveau drepturi egale pe suprafețele de pădure, pășune, livezi şi așa mai departe.
Obștile sătești au jucat un rol important în viața românilor din cele mai vechi timpuri. Obștea asigura împlinirea tuturor îndeletnicirilor specifice comunităților străvechi. Practic, săteanul avea drept de folosință la toate părțile comune ale teritoriului, precum pădure, ape, pășuni, beneficiari fiind toți membrii obșteni, în drepturi egale.
Obștile Devălmașe de Răzeși ale Vrancei
Obștile sătești s-a format încă de pe vremea geto-dacilor, au evoluat şi s-au dezvoltat până în epoca modernă, reprezentând motorul dezvoltării satelor. În Vrancea, obștile s-au format mai ales în zona de munte, care avea întinse suprafețe de păduri. Chiar şi numele județului Vrancea provine de la această entitate administrativ – economică, nume a cărui origine, potrivit lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, ar fi traco-dacică şi ar proveni de la cuvântul „vrana”, care se traduce ca „pădure” sau „munte”, ori poate de la cuvântul sanscrit „vran” („munte).
Conform studiilor unui mare sociolog, Henri Stahl şi ale unui jurist strălucit, judecătorul Aurel Sava, Obștile Devălmașe de Răzeși ale Vrancei au însemnat acum un secol cea mai strălucită formă de democrație sătească, cu mult timp înainte ca această idee să se aplice la nivelul țărilor Europei.
Citește și: Nehoiu, orașul cu lacăte pe speranță
„Fiecare obște dispunea de un statut juridic, cu drepturi şi îndatoriri pentru membri. Obștile sătești au contribuit la ridicarea bisericilor, a școlilor, a drumurilor şi dispensarelor”, ne spune istoricul focșănean Cezar Cherciu.
Dacă sute de ani activitatea obștilor s-a desfășurat fără nici un regulament, pentru prima dată în istorie statutul acestora a fost legiferat pe baza Codului Silvic din anul 1910, când toate aceste entități au fost obligate să-şi aprobe, în ședințe colective, instrucțiuni şi un cadru oficial de funcționare. Prin acesta se stabilea modul în care trebuia gestionată averea colectivă, alcătuită din pădure în special, dar şi din fânețe–pășuni sau goluri de munte, dar şi să împiedice, cât de cât, abuzurile din interiorul lor, unde de multe ori se votau tranzacții suspecte de material lemnos sau exploatări silvice iraționale.
Obștile sătești, reglementate în 1910
“Codul Silvic din anul 1910 încearcă să pună capăt jafului din Munții Vrancei şi-i obligă pe obșteni să dea o formă oficială, riguroasă, organizării lor arhaice, întemeiate pe drepturi tradiționale şi obiceiul pământului. Practic se dorea prin acest cod silvic ca toate hotărârile obştenilor, pronunțate prin glasurile Consiliilor de Administrație, să fie avizate de către persoane deasupra oricăror bănuieli şi influențe, adică judecătorii vechilor ocoale rurale Năruja, Vidra şi Tulnici şi la nevoie supervizate de Judecătorii Tribunalului Putna.
Teoria aceasta, perfectă pe hârtie, s-a dovedit mai greu de pus în practică, avutul obștilor, pădurile, scăzând an de an ca suprafață, fără ca obştenii, deși egali între ei, să se îmbogățească cu toții, la fel şi proporțional cu exploatările forestiere pe care, în definitiv, le votau şi le acceptau”, spune istoricul vrâncean Florin Dîrdală.
Cu puțin timp înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, câțiva ingineri silvici din regiune au întocmit o hartă a munților Vrancei şi un raport, ambele sugestive pentru o zonă geografică, altădată prosperă, dar, chiar şi în aceste condiții, de mare potențial pentru viitor. Aflăm din acest studiu că suprafaţa totală a Vrancei arhaice era de 135.000 hectare, din care obștile, 27 la număr, stăpâneau 61.519 hectare, iar aproape întreg fondul forestier disponibil pentru exploatare era epuizat la nivelul anului 1939.
Sugestii de revenire la vitalitatea forestieră de altădată
“Inginerii au lansat atunci câteva sugestii pentru ca Vrancea să revină la vitalitatea ei forestieră de altădată, dintre care amintim – federalizarea pe bazine a obștilor existente, apoi separarea definitivă a categoriilor de folosință – pădure, pășune, teren agricol, asigurarea fondurilor bănești pentru opera de reîmpădurire, încurajarea culturii pomicole şi apicole ale Regiunii Vrancea şi organizarea aprovizionării şi valorificării tuturor produselor din Vrancea muntoasă”, mai spune Florin Dîrdală.
Alături de aceste vechi obști devălmașe, au mai existat în trecut, şi e cel puțin curios ca până în prezent nu s-au reînființat, obști provenite din comasări de suprafețe lăsate moștenire rudelor, suprafețe care nu s-au divizat pe teren şi care nu trebuie înțelese ca obști de moșneni sau răzeși în spiritul Codului silvic din 1910.
Vrancea are azi 29 de obști
În anul 1948 existau obști diferite față de cele cunoscute, precum Chelboasa din Drăguşeni, Valea Lungă, Petrişul, Pelinul toate din Fitioneşti, Chiscoci din Movilita, Hormolocul şi Pânceşti ambele din comuna Pânceşti, Muncelul, Străoane de Sus, Străoane de Munte, Străoane de Jos, toate din comuna Străoane. Membrii lor stăpâneau teren acoperit cu vegetaţie forestieră, dar mai ales fânețe şi pășuni, cea mai bogată în păduri fiind Obștea Pânceşti cu 125 ha, iar cea mai întinsă pășune, de 170 ha, aparținea Obștii Chiscoci din Movilita.
Statistic, aceste obști aparte nu stăpâneau mai mult de câteva sute de hectare de pădure în total, dar suprafețele de pășune pe care le aveau în proprietate toate aceste asociaţii depăşeau câteva mii de hectare.
După 1948, Obștile sătești au fost naționalizate, iar patrimoniul lor a intrat în stăpânirea statului. Activitatea obștilor a fost reluată după 1990.
Astăzi, în Vrancea, funcționează 29 de obști, care dețin 64.000 de hectare de pădure, adică o treime din suprafaţa forestieră a județului. Acestea funcționează pe principiul unei societăți comerciale, astfel încât dacă sunt administrate eficient la sfârșitul fiecărui an membrii obștii primesc o anumită cantitate de lemne şi chiar dividende din profitul obștii. De regulă, sumele de bani pe care le primesc obştenii nu se ridică la mai mult de 200 de lei pe an, iar cantitatea de lemne pentru folosință proprie ajunge la cel mult trei metri cubi.
