Paul Claudiu Cotîrleț, tânărul PSD-ist care s-a apucat de politică pentru că nu putea ajunge fotbalist de top a fost numit de Dăncilă subprefect al județului Bacău.
Citește și: Liviu Dragnea și copiii săi au interdicție de a intra în SUA. Alexandra Dragnea, cea mai afectată de decizia Departamentului de Stat, fiica lui Dragnea locuind deja cu iubitul pe teritoriul Statelor Unite
Premierul Viorica Dăncilă l-a numit luni în funcția de subprefect al județului Bacău pe Paul Claudiu Cotîrleț, un tânăr PSD-ist (31 de ani) ajuns cunoscut după ce a declarat că a intrat în politică după ce a constatat că ”nu pot ajunge fotbalistul care mă visam”.
El a făcut declarația într-un interviu pentru publicația PressOne.ro în 2017, la puțin timp după ce fusese numit de guvernul Grindeanu în funcția de șef al Departamentului Centenar – structura care a gestionat proiectele legate de împlinirea a 100 de ani de la Unirea din 1918.
Paul Claudiu Cotîrleț a fost junior la echipa de fotbal Petrolul Moinești, după care s-a dedicat total politicii, după cum el însuși spunea în interviul citat. A candidat din partea PSD la Primăria Moinești și a pierdut, apoi a ocupat diverse funcții de consultant și consilier parlamentar la diverși lideri din PSD, printre care și Niculae Bădălău, iar acum este lector la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, potrivit CV-ului său.
Citește și: Marian Oprișan și Dumbrava minunată a pesediștilor din Vrancea. Despre Oprișan și Misăilă, doi vrânceni care nu numai că au făcut „afaceri” împreună, ba chiar au împărțit frățește și aceleași femei. O incredibilă, dar adevărată saga a „averilor mobile” ale famigliei PSD din Focșani
Paul Claudiu Cotîrleț are și o diplomă de doctor la Universitatea București cu tema ”Politică, fotbal şi diplomaţie în Peninsula Balcanică 1896-1933”.
Potrivit PressOne.ro, el este fiul chirurgului Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului de Urgență din Moinești, județul Bacău. Familia sa deține și singurul spital privat din zonă.