Simona Halep, în prezent locul 2 în ierarhia WTA, va investi într-un hotel care urmează să fie ridicat chiar în centrul Constanței, orașul său natal.
Citește și: Spitalul Județean Galați, investiție de peste 8 milioane de euro. Lucrările, care vor dura aproximativ 15 luni, vor transforma clădirea din temelii
Hotelul de cinci stele va fi construit chiar în locul cafenelei care îi poartă numele fostului lider mondial, scrie Republicaonline.ro.
Firma lui Nicolae Halep, fratele Simonei, a obținut aprobarea pentru desființarea cafenelei și construirea unui hotel care va avea patru etaje.
Halep: „Această pauză mi-a dat posibilitatea să mă recuperez”
Simona Halep (2 WTA) se menține într-o formă fizică de invidiat în perioada de întrerupere a tenisului mondial din cauza pandemiei de coronavirus.
Aflată acasă, la Constanța, fostul lider mondial ține un ritm ridicat al pregătirii pentru că e conectată, zi de zi, cu componenții staff-ului său. Jucătoarea „cu cele mai rapide picioare din circuit”, așa cum o descrie managerul ei, Virginia Ruzici, a donat echipamente medicale către spitalele din București și Constanța, scriu jurnaliștii siteului WTA, și face o pregătire fizică la intensitate mare.
Citește și: Agricultorii, salvați de guvern. Potrivit premierului Ludovic Orban, despăgubirile pentru cei afectați de secetă vor veni la sfârșitul lunii mai
„Halep nu a ieșit pe teren, dar ține legătura zilnic cu antrenorii săi, Darren Cahill și Artemon Apostu Efremov, și cu cei din echipa sa”, notează sursa mai sus menționată.
„Această pauză competițională m-a ajutat să mă recuperez la picior și mi-a dat posibilitatea să-mi petrec timp cu familia mea, să mă trezesc mai târziu, să văd filme și să gătesc”, le-a spus campioana de la Wimbledon jurnaliștilor de la WTA.