Directorul general al Portului Constanţa a demisionat chiar în ziua în care Marcel Ciolacu era în vizită acolo.
Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, Florin Vizan, a demisionat din funcţie, iar în locul său a fost numit directorul executiv al companiei, Mihai Teodorescu.
Cum a ajuns Florin Vizan jupân peste Administrația Portului Constanța. „Ingineria” lui Grindeanu pe o lege modificată pentru a-l pune pe Vizan jupân la Administrația Portului Constanța
”Directorul general al Portului Constanţa, Florin Vizan, şi-a prezentat astăzi demisia din funcţie. Consiliul de Administraţie a luat act de această demisie şi a mai decis înlocuirea sa cu Mihai Teodorescu, director executiv al APM Constanţa”, au precizat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
Și directorul financiar a fost schimbat
De asemenea, în cadrul şedinţei de vineri, Consiliul de Administraţie a luat decizia revocării din funcţie a directorului financiar, Daniela Şerban, şi înlocuirea cu Maria Mergiu, care ocupa funcţia de sef al Departamentului Financiar Contabil.
Mihai Teodorescu și noua sinecură de partid. Portul Constanța intră și mai rău la apă!
Florin Vizan era directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa din august 2022.
Premierul Marcel Ciolacu a fost vineri la Constanța. Interesant este că primul ministru nu a ajuns în Portul Constanța, pe care l-a mai vizitat de câteva ori în trecut, ci doar la Șantierul Naval Constanța, unde s-a întâlnit cu conducerea.
Întrucât suntem CENZURAȚI pe FACEBOOK, ne poți urmări investigațiile și reportajele și pe GoogleNews. Nu te costă nimic, dar ajuți astfel niște ziariști idealiști care se încăpățânează, încă, să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse.
Express Sud-Est.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială, care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Puteți să ne sprijiniți prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează prin Transfer Bancar
CONTURI BANCARE:
IBAN RO34BTRLRONCRT0CE8518001, în lei
IBAN RO78BTRLEURCRT0CE8518001, în euro
Deschise la Banca Transilvania
Preluarea textelor de pe paginile EXPRESS SUD-EST se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe EXPRESS SUD-EST sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului. Preluarea integrală a materialelor EXPRESS SUD-EST se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.