O întâmplare halucinantă s-a petrecut în plină criză a coronavirusului, iar personajul principal este, surprinzător, chiar medic. Pare foarte greu de înțeles reacția acestuia după ce a aflat, din păcate, că este infectat cu noul coronavirus, iar jandarmii și reprezentanții DSP Buzău au fost nevoiți să intervină de urgență.
Medicul respectiv are 37 de ani, iar atunci când a primit vestea că a fost infectat cu noul coronavirus a… plecat la Buzău, acolo unde a fost descoperit de către reprezentanții DSP Buzău și oamenii legii. Medicul a fost preluat de la locuința socrilor săi – aflată în satul Potoceni, comuna Mărăcineni – sub supravegherea jandarmilor şi a polițiștilor pentru a fi internat la un spital din București.
Potrivit unui comunicat al DSP Buzău transmis în seara zilei de 10 aprilie, a.c., DSP Buzău a fost înștiințată de către medicul infecționist al Spitalului Militar Central București existența unui medic al unității sanitare menționate în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieșit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă”.
DSP Buzău: ”Persoana s-a dovedit necooperantă”
Reprezentanții DSP Buzău au transmis că medicul de 37 de ani s-a dovedit ”necooperant” și a refuzat ”internarea voluntară” în orice unitate sanitară din București sau Buzău. Bărbatul a cerut să fie tratat la domiciliu, apoi a acceptat să fie examinat de un medic infecționist al Spitalului Județean Buzău.
„Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din București sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecționist al Spitalului Județean de Urgență Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară” se precizează în comunicat. DSP Buzău a declanșat o ancheta epidemiologică în acest caz.