O asociere de două comune din judeţul Buzău este foarte aproape să obţină semnătura pe contractul de finanţare din partea Ministerului Dezvoltării pentru implementarea unui proiect pentru aducţiunea gazelor naturale. Este vorba despre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Călmăţui”, care este constituită din unităţile administrativ teritoriale (UAT) Smeeni şi Gherăseni. Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Alexandru Stoica apreciază că termenul de sfârşit de an este cât se poate de plauzibil în ce priveşte demararea procedurilor pentru finanţarea contractului pentru investiţia de la cele două comune buzoiene, scrie Opinia Buzău.
Potrivit publicației amintite mai sus, la începutul verii, mai exact pe 7 iunie, a.c., conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Călmăţui” a semnat contractul de execuție pentru proiectul „Înființare Sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Smeeni și Gherăseni”; cu alte cuvinte, a fost semnat angajamentul de lucrări cu constructorul declarat câştigător. Din câte se pare, este vorba despre o asociere de firme, al cărei lider este o companie buzoiană. Asociaţia comunelor Smeeni şi Gherăseni se regăseşte între primele zece UAT buzoiene care au reuşit să obţină punctaje ce le-a permis prezenţa pe lista de finanţare a proiectelor pentru amenajare de reţele pentru distribuţia gazelor naturale către populaţie.
Valoarea totală a proiectului finanţat pentru investiţia de la Smeeni şi Gherăseni este de 35 de milioane de lei, iar lucrările vor fi implementate la Smeeni și Udaţi–Mânzu, respectiv satul de reşedinţă Gherăseni, din comuna cu acelaşi nume.
„Iniţial, la licitaţie se înscriseseră şapte agenţi economici, dar startul efectiv a regăsit doar doi competitori”, spunea primarul de Smeeni, Ion Andrei, la data respectivă. Conform aceleiaşi surse, la acest moment proiectul tehnic este finalizat în proporţie de peste 90 la sută, iar după încheierea acestei etape documentaţiile vor fi depuse la ANRE, pentru obţinerea avizelor. Ulterior acestei etape, despre care viitorii beneficiari speră să fie cât mai scurtă, cei doi primari pot iniţia demersurile pentru emiterea Ordinului pentru începerea lucrărilor. În paralel, şefii celor două administraţii locale vor continua să depăşească proceduri şi etape birocratice în plan local, care, în baza unor hotărâri de Consiliul Local, să permită derularea lucrărilor efectiv.
Cele două sisteme de distribuţie a gazelor naturale vor fi racordate la conducta magistrală ce trece exact pe teritoriul comunei Smeeni, între satele Moisica şi Albeşti, acolo unde Trans Gaz are amenajat un punct de transfer automatizat ce este controlat de la Mediaş.