Programul Muzeului Județean Centrul Regional de Resurse pentru Tineret a fost creat în aprilie 2024 și a avut până în prezent aproape 1000 de beneficiari. Pentru că bilanțui este pozitiv, iar proiectul a avut succes, s-a hotărât continuarea lui și anul viitor. În spațiul virtual informațiile despre activitățile din cadrul C.R.R.T. au fost până în prezent în atenția a peste 87.244 de persoane
În primăvara acestui an Muzeul Județean, având ca parteneri Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean dar și parteneri privați, au implementat un nou program denumit Centrul Regional de Resurse pentru Tineret.
Din luna aprilie și până în prezent au avut loc 26 de ateliere tematice și o serie de întâlniri la care au participat 963 de elevi buzoieni.
Ca urmare a succesului de care s-a bucurat programul s-a decis continuarea și dezvoltarea lui și în anul viitor.
Organizatorii își doresc ca o parte din tinerii buzoienisă poată accesa în viitor proiecte din zona de interes cultural, mai ales că 26 la sută dintre beneficiari au fost atrași către atelierele vocaționale.
Pentru anul viitor se dorește atragerea mai multor parteneri din mediul privat de care tinerii sunt interesați în special acum, în această perioadă în care vor absolvi liceul și care vor opta pentru studii universitare sau postliceale.
Întrucât suntem CENZURAȚI pe FACEBOOK, ne poți urmări investigațiile și reportajele și pe GoogleNews. Nu te costă nimic, dar ajuți astfel niște ziariști idealiști care se încăpățânează, încă, să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse.
Express Sud-Est.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială, care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Puteți să ne sprijiniți prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează prin Transfer Bancar
CONTURI BANCARE:
IBAN RO34BTRLRONCRT0CE8518001, în lei
IBAN RO78BTRLEURCRT0CE8518001, în euro
Deschise la Banca Transilvania
Preluarea textelor de pe paginile EXPRESS SUD-EST se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe EXPRESS SUD-EST sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului. Preluarea integrală a materialelor EXPRESS SUD-EST se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.