Produse eco de la fermă, cârnaţi de Pleşcoi, vin bio, brânzeturi artizanale şi multe poveşti gastronomice din Ţinutul Buzăului îi vor încânta pe gurmanzi la o nouă ediţie a Pieţei Artizanilor – Slow Food & Gourmet Hub. Evenimentul de promovare a culturii gastronomice locale va avea loc pe 12 şi 13 octombriei, în vecinătatea Hanului Moara Veche din comuna buzoiană Berca, pe drumul spre Vulcanii Noroioşi din Scorţoasa, anunţă organizatorii.
Târgul, organizat de comunitatea Slow Food Buzău Land, în colaborare cu Asociaţia Ţinutul Buzăului (care reprezintă Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului), are ca scop promovarea zonei ca destinaţie gastronomică, precum şi susţinerea micilor producători locali şi a proprietarilor de pensiuni care oferă turiştilor hrană sănătoasă, produsă cu ingrediente locale şi având grijă faţă de mediul înconjurător.
Timp de două zile, vizitatorii pieţei vor putea degusta produse renumite precum cârnaţii de Pleşcoi, picantul babic, covrigii de Buzău, vinul de Dealu Mare, dar şi multe alte preparate culinare delicioase pregătite de restaurantele pensiunilor din zonă, multe dintre ele urmând reţete tradiţionale, transmise din generaţie în generaţie. De la legume, fructe, specialităţi de miere, gemuri, zacuscă, brânzeturi maturate, mezeluri şi până la băuturile artizanale, precum sucurile de fructe, berea locală (printre care faimoasa „Colţi Amber Ale” şi miedul), toţi producătorii au în comun o abordare prietenoasă cu mediul şi respectarea principiilor slow food.
Pe parcursul celor 2 zile de târg, vizitatorii pot face cunoştinţă cu micii producători şi afla despre metodele lor de preparare, având totodată ocazia să vizioneze o expoziţie geologică la standul dedicat Geoparcului Internaţional UNESCO Ţinutul Buzăului. Piaţa va găzdui, de asemenea, artişti locali şi o expoziţie de produse meşteşugăreşti care are ca scop evidenţierea talentului artistic din cadrul comunităţii şi sensibilizarea cu privire la importanţa susţinerii artizanilor din regiune. Pe lângă expoziţiile de produse alimentare şi de artă, Piaţa Artizanilor va fi un eveniment de familie, oferind și ateliere pentru copii.
Astfel, pentru aceștia sunt oferite activități creative şi distractive precum ateliere de pictură pe apă, pictură cu nisip colorat, ateliere de creație cu lână şi lemn. În premieră, va fi şi un Escape Room educațional, cu tematică Slow Food, pentru grupuri de copii, ce are ca scop creșterea nivelului de conştientizare asupra consumului de alimente.