duminică, 6 octombrie 2024
19.8 C
Buzău

România

19.8 C
Buzău
duminică, 6 octombrie 2024
19.8 C
Buzău

Consiliul Judeţean Buzău transformă o școală din Smeeni în...

Consiliul Judeţean Buzău este implicat într-un proces administrativ pentru identificarea a două locaţii/imobile, eliberate de sarcini administrative, care ar putea face obiectul reorganizării structurale...
Ești aiciBuzăuFelix Rache, vicepreședintele CJ Buzău, cărăușul șpăgii în dosarul Aeroportul Otopeni
George Lixandru
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

Despre Express Sud-Est


New York Times: „Cine sunt băieții ăștia? Niște mâzgălitori obosiți de pe net?”
The Guardian: „Nu am auzit niciodată de Express Sud-Est. Nu ne interesează.”
Le Monde: „Ăștia care scriu sunt români? Ce au furat?”

Felix Rache, vicepreședintele CJ Buzău, cărăușul șpăgii în dosarul Aeroportul Otopeni

Felix Rache, vicepreședintele CJ Buzău, a intrat în vizorul procurorilor DNA. Potrivit stenogramelor din dosarul de corupție care vizează spațiile comerciale din Aeroportul Otopeni, inculpații s-ar fi întâlnit cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristi Anton (”fratele meu”, după cum se exprima Cătălin Lăscuț) și cu vicepreședintele CJ Buzău, fostul jurnalist Felix Rache. Acesta este chiar interceptat în dosar.

Felix Rache, omul lui Tudose

Inculpații se laudă în stenograme că – dacă în urma rotativei guvernamentale – ar ajunge premier europarlamentarul PSD Mihai Tudose, ar fi în beneficiul lor, ținându-se cont că Felix Rache (cu care discutaseră) este omul lui Tudose.

Nume de cod „Lache”

Procurorul DNA care instrumentează mega dosarul de corupție privind contractele pentru spațiile de servicii din aeroporturi arată despre fapta de trafic de influență a regelui duty-free-urilor, Cătălin Lăscuț că „s-a interesat în permanență de penetrarea acestui mediu al factorilor de decizie de la nivelul Ministerului Transporturilor și de la nivelul CNAB, fie direct, fie cu sprijinul unor alte persoane influente din mediul politic, din mediul de afaceri, fiind dispus să recompenseze financiar pe cei care îi obțin prelungirea contractului cu CNAB privind spațiile comerciale”.

Ciolacu și Grindeanu, în stenogramele din dosarul mitei de la Aeroportul Otopeni / DNA va trăi sute de ani în pace

„De asemenea, este necesară prezentarea acestor momente în scopul fixării temporale a activității infracționale desfășurate de Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu Laurențiu. În acest sens, prezintă relevanță discuția din data de 24.08.2022 purtată de Lăscuț Cătălin cu Rache Aurelian Felix, vicepreședintele CJ Buzău, din conținutul căreia rezultă, în esență, următoarele:

  • Lăscuț Cătălin îi relatează lui Felix Rache faptul că, în acea zi, de 24.08.2022, a fost la Ministerul Transporturilor și a discutat cu șeful de cabinet al ministrului, iar acesta i-a comunicat lui Lăscuț Cătălin faptul că va avea o discuție cu ministrul Sorin Grindeanu, pentru prelungirea contractului, folosind în discuțiile de la minister, drept instrument de convingere, împrejurarea că Dnata vrea să plece de la 1 ianuarie, adică partea de alimentație din aeroport să nu mai existe;
  • Cei doi discută despre depunerea unei notificări la Ministerul Transporturilor, privind prelungirea contractului privind spațiile comerciale, iar Felix Rache îi spune sa aștepte și să o depună după ce are un feed-back;
  • Felix Rache întreabă dacă prelungirea va viza și contractul Dnata cu CNAB, iar Lăscuț Cătălin a confirmat acest lucru;
  • Lăscuț Cătălin este dispus să discute și de prelungirea contractului cu Dnata și că îi va comunica lui Saadeh Hardan faptul că trebuie să îi dea lui o sumă de bani ori procente din firmă cu care să-și onoreze promisiunile față de cei care rezolvă prelungirea contractelor;
  • Lăscuț Cătălin a precizat că se va vedea a doua zi, însemnând 25.08.2022, cu Saadeh Hardan în care îi va propune prelungirea contractelor, sens în care trebuie să cedeze un procent din ce are DNATA sau un procent din profitul ce se va obține pe perioada ce va fi prelungită.”, se arată în actul de 400 de file al procurorului DNA Marian Drăgulescu.

În stenogramele publicate, sunt și vehiculate și alte nume mari din politică –  de la Marcel Ciolacu la Rareș Bogdan, doar că aceștia sunt doar nominalizați în discuție

De exemplu, numele lui Marcel Ciolacu este menționat în stenograme, în sensul că s-a opus la „afacerile” care i s-au propus.

Mai exact, patronul de la Millenium, Cătălin Lăscuț, pretinde, potrivit stenogramelor din ordonanță, că ar fi discutat inclusiv cu liderul PSD Marcel Ciolacu despre prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopeni, dar ar fi fost refuzat pentru că ar fi existat informări ”nasoale” de la un serviciu secret despre firma Millenium.

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, despre imaginile în care înjură și amenință un polițist local care își face datoria: „Editate tendențios”

La fel și despre Rareș Bogdan. Nu este nimic concret în stenograme, informațiile care apar sunt la viitor: „dacă ar veni, ar fi bine”. Practic, în cazul său, stenogramele dovedesc că nu are nicio legătură cu acest dosar.

În stenograme, inculpații pretind că, dacă la rotativa guvernamentală, ministerul Transporturilor ar reveni PNL, li s-ar prelungi contractele pe 10 ani. Iar dacă ministru ar fi Rareș Bogdan, atunci ar fi în avantajul lor pentru că l-ar numi director la CNAB pe unul dintre ei, adică pe fostul director George Alexandru Ivan. În discuțiile interceptate, inculpații discută și despre posibilul viitor ministru PNL al Transporturilor după rotativa guvernamentală: Gheorghe Flutur sau Iulian Dumitrescu.

Practic, în cazul liberalilor menționați sunt „băgați” în stenograme pe baza unor informații care nu au relevanță. Sunt scenarii pentru viitor la care pare că se gândeau unii. Nu pot fi acuzați de nimic, conform stenogramelor, pentru că se vorbește despre lucruri la viitor.

Sorin Grindeanu, Felix Rache și Mihai Tudose, posibili inculpați

În schimb, stenogramele îi acuză pe Sorin Grindeanu, Felix Rache și Mihai Tudose. Au trecut, însă, 48 de ore de la difuzarea informației potrivit căreia procurorii investighează banii pe care Felix Rache i-a dat lui Mihai Tudose din “Afacerea Otopeni”, iar fostul premier tace mâlc în raiul din Parlamentul European de la Bruxelles.
Știrea a fost difuzată de un post de televiziune cu titlul “Procurorii investighează sumele date lui Tudose de Felix Rache”, acesta citând surse confidențiale care afirmă că Mihai Tudose este implicat în “Afacerea Otopeni” și că, potrivit acelorași surse, este beneficiarul unei părți a banilor despre care se vorbește în anchetă (20 de milioane de euro – nr) prin intermediul lui Felix Rache, purtător de cuvânt al Guvernului Tudose și responsabil al manifestărilor organizate de Guvern în Anul Centenar.
Surse neoficiale au confirmat pentru Express Sud-Est posibilitatea implicării lui Mihai Tudose în “Afacerea Aeroportul”, mai ales în condițiile în care acesta este menționat des în legătură cu astfel de mișmașuri, de la afaceri în construcția de drumuri, energie până la închirierea de spații comerciale.
Iar tăcerea presei în legătură cu acest subiect este posibil legată de legăturile strânse ale lui Tudose și Felix Rache cu serviciile de informații, de notorietate fiind faptul că lucrarea de doctorat plagiată a lui Tudose are un laudatio scris de George Maior și Florian Coldea, iar Rache a fost asociat cu fostul consilier și actual subordonat al lui Maior, Remus Ștefureac, la institutul de sondare INSCOP, care a dat publicității un sondaj în care SRI era primul în încrederea românilor! În plus, Felix Rache e tot din Buzău ca și Bogdan Mândrescu. E o apropiere foarte mare între Felix Rache și Bogdan Mândrescu. Acesta e mâna dreaptă a lui Grindeanu. Încercarea lui Grindeanu de a se scoate curat din acest subiect e fără rezultat. Grindeanu e ministru de 1 an și 4 luni, să nu uităm asta.

Întrucât suntem CENZURAȚI pe FACEBOOK, ne poți urmări investigațiile și reportajele și pe GoogleNews. Nu te costă nimic, dar ajuți astfel niște ziariști idealiști care se încăpățânează, încă, să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse. 

Express Sud-Est.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială, care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice. Puteți să ne sprijiniți prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Donează prin Transfer Bancar

CONTURI BANCARE:
IBAN RO34BTRLRONCRT0CE8518001, în lei
IBAN RO78BTRLEURCRT0CE8518001, în euro

Deschise la Banca Transilvania

Doriți să primiți notificări ori de câte ori postăm ceva nou?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Preluarea textelor de pe paginile EXPRESS SUD-EST se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe EXPRESS SUD-EST sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului. Preluarea integrală a materialelor EXPRESS SUD-EST se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

- A word from our sponsor -

spot_img

News

EXPRESS SUD-EST

Editorial

George Lixandru
GEORGE LIXANDRU

BIȘNIȚARI DE SIMILEASCA

N-am crezut niciodată că viața politico-socială a unui țărișoare precum Românica poate ajunge să semene cu bălăcăreala promiscuă a unor țațe de Simileasca. Şi încă Simileasca are un avantaj: are regulile ei, ștaiful ei şi, mai ales, locul ei. Nu se dă drept altceva decât este. Or sunt zile când, privind de la Primăria Buzău, sau răsfoind ziarele lu’ Toma de la primărie ori ale lui Neagu de la CJ, mi se pare că m-am născut într-o țărișoară incertă, fără legi, fără consistență, fără sens: un fel de șir de căruțe cu coviltir, cu o șleahtă de bulibași care joacă barbut continuu, nemaiștiind când e zi și noapte. Mi-e scârbă și sunt trist. Trist pentru că niște bișnițari de Simileasca...

Dezvăluiri

Suma astronomică a contractelor pe care firmele președintelui Consiliului Județean Tulcea, pesedistul Horia Teodorescu, le au cu statul

Suma astronomică a contractelor pe care firmele președintelui Consiliului Județean Tulcea, pesedistul Horia Tedorescu, le au cu statul: 32 de milioane de lei, doar în ultimii doi ani. Majoritatea contractelor sunt cu primării din propriul județ. Teoretic, primăriile nu au o relație de subordonare cu Consiliul Județean, dar localitățile mici, care nu dispun de bani suficienți, depind de sumele dirijate de Consiliul Județean. În total, contractele care figurează în declarația de interese a lui Teodorescu sunt de 55 de milioane de lei. Aproape...
spot_img

REPORTAJ

Ianca, orașul fantomatic din...

Unitatea de la Ianca a fost 58 de ani elita aviaţiei militare. Acum seamănă cu piramidele mayaşilor din junglă. Ultimii 22 de colonişti de aici merg 5 km ca să-şi cumpere o pâine. E o lungă penitenţă, cea mai plictisitoare din lume. E ca o pedeapsă de 20 de ani la solitudine, pleci capul şi încerci să rezişti, n-ai unde să fugi, n-ai unde să scapi. Câteva familii, le numeri pe degetele de la mâini, îşi contemplă finalul printre ruinele fostei unităţi militare de aviaţie Ianca, într-un decor fantomatic din...

Focurile Vii, locul de baștină a Flăcării olimpice....

Focurile Vii. Un fenomen rar, o locație superbă, un loc cu iz de legendă, chiar mitic dacă este să-i credem pe cei care spun că a inspirat Flacăra Olimpică… Toate acestea sunt ascunse însă de o infrastructură jalnică, fapt ce a dus la o situație caracteristică pentru întreg turismul românesc. Fenomenul natural de la Focurile Vii, din județul Buzău, este puțin cunoscut turiștilor din țară şi străinătate şi nu este deloc promovat în circuitele turistice...

Anchete

Nehoiu, orașul cu lacăte pe speranță

Nehoiu, orașul care, înainte de revoluție, era o bijuterie a județului Buzău, trece printr-unul dintre cele mai grele momente ale existenței sale. După ce fabrica de prelucrare a cherestelei Foresta a încăput pe mâinile afaceristului sirian Omar Hayssam, sub oblăduirea prefectului Ion Vasile și a primarului Alexandru Corcodel, orașul s-a prăbușit, scăderea iremediabilă a nivelului de trai aducând sărăcie, șomaj şi lipsa oricărei perspective pentru localnici. Altfel, localitatea în care trăiesc în jur de 14.000 de suflete se află...

- A word from our sponsor -

spot_img

Buzău, orașul înglodat în datorii. Drumul lui Constantin Toma, de la o căruță cu pepeni, la falimentarea unui oraș. Ascensiunea unui escroc

Constantin Toma a pozat, ani de zile, în „milionar”. Să ne aducem aminte cât de mult timp s-a lăudat și s-a folosit de această etichetă ca să se strecoare în Primăria Buzău. Șmecheria a ținut pentru că buzoienii, ca orice alți românii de fapt, preferă să creadă în iluzii şi să uite ce nu le place. În fapt, statutul lui Constantin Toma din top Forbes a ținut doar o vară. Odată cu obținerea funcției de primar al Buzăului, și...