Turiștii care vor dori să scape de canicula din această vară și să evadeze într-un loc înzestrat de natură cu peisaje de care nu te mai saturi vor putea alege, fără să stea pe gânduri, zona Cașoca, Siriu. După ani de zile în care unii turiști ezitau să parcurgă acest traseu, din cauza drumului destul de greu accesibil, a început turnarea asfaltului pe drumul respectiv. Un tronson de 5 km, adică până aproape de cascadă, va fi asfaltat, în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Județean și Primăria Siriu.
Drumul comunal care duce spre cascada Cașoca a fost preluat în administrare de Consiliul Județean, pentru a putea fi alocate fonduri în vederea modernizării. S-a luat această decizie ținând cont de starea în care arată drumul parcurs de turiști din toată țara, atrași de cascadă și frumusețea peisajelor din jur. Astfel, anul trecut s-a început pregătirea terenului, prin curățarea și amenajarea șanțurilor. Iar joi, 13 iunie, a fost turnat primul strat de asfalt pe o bucată de câteva sute de metri.
A doua zi, muncitorii au fost nevoiți să se oprească din cauza ploii. Vor reveni imediat ce vremea va permite continuarea lucrărilor. Se estimează că în circa 2 săptămâni întreg tronsonul de 5 km va fi modernizat, dacă vremea va permite turnarea asfaltului. Valoarea lucrărilor este estimată la circa 5,5 km.
Întrucât suntem CENZURAȚI pe FACEBOOK, ne poți urmări investigațiile și reportajele și pe GoogleNews. Nu te costă nimic, dar ajuți astfel niște ziariști idealiști care se încăpățânează, încă, să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse.
Express Sud-Est.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială, care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Puteți să ne sprijiniți prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează prin Transfer Bancar
CONTURI BANCARE:
IBAN RO34BTRLRONCRT0CE8518001, în lei
IBAN RO78BTRLEURCRT0CE8518001, în euro
Deschise la Banca Transilvania
Preluarea textelor de pe paginile EXPRESS SUD-EST se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe EXPRESS SUD-EST sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului. Preluarea integrală a materialelor EXPRESS SUD-EST se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.