Condamnați inițial cu suspendare, trei bărbați din Brăila au fost încarcerați după ce instanța superioară a decis ca pedepsele să fie executate efectiv.
Citește și: Toni Greblă este de azi noul prefect al Capitalei. Ce acuzații i-a adus DNA în trecut
Curtea de Apel Galați i-a condamnat definitiv pe 28 aprilie pe trei bărbați din Brăila la pedepse cu închisoarea cu executare efectivă pentru lipsire de libertate şi pornografie infantilă.
Astfel, Chirac Sorinel a primit trei ani de închisoare, iar Cocîrlea Ionel şi Puia Nicolae au de executat câte 2 ani şi 6 luni de închisoare.
Inițial, Tribunalul Brăila le aplicase aceleași pedepse, dar cu suspendarea executării sub supraveghere. Anchetatorii au stabilit că cei trei bărbați un răpit o adolescentă, iar apoi au filmat momentul în care o abuzau sexual.
Judecătorii au dispus acum ca cei trei brăileni să îi plătească copilei daune morale de 30.000 de lei în contul traumatismelor fizice, psihice şi emoționale pe care le-a suferit în urma agresiunii sexuale.
Citește și: Emanuel Ungureanu și famiglia. Cum și-a aranjat deputatul „buzoian”, după o luptă seculară, nevasta și fratele în…
De asemenea, instanța a pus sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile ale agresorilor sexuali pentru a garanta acoperirea daunelor la care au fost obligați aceștia.
Fapta
În luna decembrie 2021, o fetiță în vârstă de 12 ani, a fost determinată să producă materiale cu caracter pornografic, pe care le-a transmis unuia dintre inculpați, materiale care au fost apoi deținute și distribuite de cei trei inculpați. De asemenea, persoana vătămată minoră a fost șantajată pentru a fi determinată să întrețină relații cu doi dintre inculpați cercetați în cauză, fiind amenințată cu divulgarea materialelor cu caracter pornografic transmise anterior.
Un popor care ar mai gandi normal, i-ar fi crucificat pe astia… dar in aceste vremuri, cand binele si raul nu mai sunt clare, nu e de mirare ce se întâmplă