Brăești, Brătilești, Goidești, Ivănețu, Pârscovelu, Pinu și Ruginoasa. Toate sunt pe Valea Bălănesei și toate au ceva în comun: au privilegiul de a fi izolate, fără a se înțelege, însă, prin izolare, înstrăinare. Am avut bucuria să trec prin toate, chiar dacă bucuria a venit după un drum mai puțin obișnuit. După ce ne-am hurducăit pe un drum știrb, amenințat de bulboanele Bălănesei, am urcat parcă spre cer pe drumuri care, deși n-au nici măcar onoarea de a se numi județene, sunt asfaltate sau în curs de asfaltare. De fiecare dată, am dat peste aceleași „semne de viață”: un adăpost de fân pentru animale și o bancă improvizată, făcută de oamenii locului, din bucăți de copaci tineri. Printre aluni, mesteceni, fagi și ferige, la capătul câtorva poteci, porți înalte și semețe. Și nu dau în nici o curte sau gradină, dau tot spre munte, spre muchii din ce în ce mai abrupte. Iar deodată… oamenii!
De sus, din nou jos. Pentru că e vară, ziua e mai lungă. Iar graba are un avantaj: odată reajunși la poalele muntelui, spre șosea, avem șansa să prindem strălucirea stranie a soarelui în fiecare sat al comunei Brăești.
La Brăești, urci spre cer. Pe o scară pe care coboară satele
Cum ajungi în Măgura Buzăului, o iei pe șoseaua județeană DJ203L spre Pârscov. Treci prin Bozioru, apoi tot înainte în Munții Buzăului. Te însoțește zgomotos, vijelios doar pârâul Bălăneasa. Stâncile colțuroase de pe marginea șoselei îți spintecă cerul din față. Ziduri de piatră se apropie tot mai mult unul de celălalt, încât la un moment dat ai impresia că drumul se va opri brusc, la cea dintâi vamă a uriașului Ivănețu.
Citește și: Săgeata, comuna șmenuită pe persoană fizică
În satele din Brăești, urci, în fapt, spre cer. Pe o scară proptită în albia Bălănesei și sprijinită de buza seninului de deasupra ta, câteodată învolburat de nori, câteodată albastru până la durere, satele prăvălindu-se parcă peste tine de undeva din înalt. Aici, timpul nu se grăbește, iar oamenii au un mare secret. Sunt vecini cu… Dumnezeu.
Valea Bălănesei, la Brăești
Aflată în zona montană din nord-vestul județului Buzău, în zona masivelor muntoase din Carpații de Curbură, în Munții Buzăului, comuna Brăești este dispusă pe cursul superior al pârâului Bălăneasa, satele fiind ca niște scări agățate de muntele Ivănețu. Principala cale de comunicație a comunei o constituie șoseaua județeană DJ203L care o leagă spre sud de DN10 la Pârscov, și mai departe de Buzău; în nordul comunei, această șosea se termină în DJ203K, drum din aceeași categorie ce duce spre Lopătari înspre est și spre Gura Teghii înspre vest.
Citește și: O țandără de rai. Pănătău, comuna în care lumina vine de la primărie. Ori despre lumea în care Nicolae Stoica, de cinci mandate primar al așezării buzoiene, înțelege perfect cât de important este să pătrundă în Europa, dar și să nu-și piardă niciodată legătura cu cerul
Primele urme de locuire datează din epoca bronzului. Însă prima atestare documentară este din anul 1538, de la Radu Paisie, „[…] care întărește slugilor Stănilă, Șteful, Neagoe, Badea, Stanislav și Stan stăpânirea moșiei Zărneasca”. În timpurile ce au urmat, datorită persecuțiilor, o parte din locuitorii Transilvaniei a trecut Carpații și s-au așezat pe aceste meleaguri. Satul Pinu este atestat documentar în anul 1582, printr-un hrisov semnat de Mihnea Turcitul. În comuna Brăești se mai păstrează și astăzi denumirile așezării grupate a familiilor: Croitorii, Popoiegii, Podoșii, Ciuculanii, Vasilcarii și Zigarii.
„Suveniruri”de Brăești… cu aromă de asfalt
La Brăiești, am ajuns în urma unei sesizări cu privire la asfaltarea defectuoasă a drumului din satul Brătilești. Locuitorii acestui sat își exprimau îngrijorarea că vor rămâne, ca „amintire”, cu bucățile de asfalt decopertat proptite în fața porților. La sosirea noastră, însă, drumul era curat, așteptându-și în căldura licărindă a soarelui asfaltarea.
„A fost o greșeală. Constructorul a înlăturat stratul de asfalt turnat, iar acum se lucrează la rigolele de preluare a apei pluviale. Când se termină rigolele se va asfalta din nou. Pe-aici, pe vreme de ploaie, nici carul cu boi nu mergea””, ne-a explicat Adrian Perțea, administratorul public al comunei Brăești.
„Am venit împreună în primărie, împreună plecăm!”
Altfel, la sosirea noastră în Brăești satul este pustiu. Într-un fel de stație de autobuz, două femei și un bărbat așteaptă sosirea unei curse sub privirea iscoditoarea a unui câine, mai încolo, alt câine își ostoie necazul căldurii mari sub câteva mașini uitate sub soarele arzând la foc iute ziua căscăundă de iulie.
Citește și: Berca, localitatea care renaște din cenușă. Ori despre cum a ajuns un tărâm cu un potențial uriaș să fie îngropat de interesele, lipsa de viziune și de investiții din partea celor care au condus de peste două decenii aceste locuri. Pașii către normalitate
Pe fostul primar Adrian Perțea, acum administrator public al comunei, l-am găsit împreună cu Gheorghe Negoiță, viceprimarul cu atribuții de primar al Brăeștiului.
„Suntem o echipă” afirmă cei doi la unison. „Am venit împreună în primărie, iar dacă lumea consideră că nu am făcut nimic pentru comună, împreună plecăm”!
Ne-au întâmpinat volubili, căldura de afară contaminându-i parcă și pe cei doi. Apoi, în biroul extrem de spațios al administratorului Adrian Perțea, am discutat despre proiectele cu care au cucerit primăria și ce s-a ales de ele.
La rândul lui, viceprimarul Gheorghe Negoiță a vrut să ne arate ce proiecte are și pentru viitor.
Cu toaletă modernă la etaj, dar cu „nevoile” tot în fundul curții
Așadar, viața oamenilor din Brăești gravitează în jurul munților care le dau pâinea cea de toate zilele: Ivănețu și Penteleu. Administrația s-a căznit, la propriu, să le îndulcească zilele grele, monotonia trudei lor zilnice, încercând și ducând la cap proiecte până mai ieri imposibile. Se lovește, însă, de prea multe ori, de chichițe legislative demne de un fel de „guinness book” al administrației românești.
Drumuri asfaltate și drumuri rupte
Viceprimarul Gheorghe Negoiță ne-a invitat, mândru, să ne arate cum arată acum drumurile din comună. „Mai avem multe de asfaltat, ne spune el dar e bine că le-am rezolvat, măcar, pe cele mai importante”.
Citește și: Sorin Tănase, primarul din Săgeata, și fenomenele paranormale
Nu pare încântat că ne poartă prin gropile drumului județean DJ203L, dar e mulțumit de drumurile din comuna pe care o conduce și vrea să o mai conducă. „Au început lucrările de asfaltare și la drumul județean pe relația Cozieni – Bozioru – Odăile – Brăești”, ne spune el și, să ne convingă, vrea să ne ducă la punctul în care constructorii au început lucrările. Îl refuzăm politicoși – vorba unui mucalit: „Campanie electorală, nene!” – și ne continuăm periplul către satele de sus, care coboară din cer.
Casa praznicală a Bisericii „Sf. Maria” din Brătilești și și terenul de fotbal al școlii din sat, mândria brătileștenilor
După un tur prin satele care beneficiază de asfalt și burdușirea noastră cu cunoștințe noi despre satele de pe valea Bălănesei, ne-am întors la drumul care a fost, în fapt, pricina acestui reportaj.
Bucățile de asfalt provenite din decopertarea asfaltului de pe drumul care duce sus pe munte, au fost aduse aici, la capetele podețului din imagini, fărâmițate și apoi compactate peste gropile pe care le întâlnești la tot pasul.
Ne-am întâlnit apoi cu doamna Mariana Achimov, o româncă emigrată în America, am băut o cafea și ne-am dus să filmăm două obiective care sunt obiectul mândriei viceprimarului Negoiță: Casa praznicală a Bisericii „Sf. Maria” din Brătilești, construită în 2009, și terenul de fotbal al școlii din sat.
Bălăneasa, pârâul care, din când în când, dă iama peste brăișteni
Când plouă puțin și mai spre vârfurile munților, Bălăneasa se umflă în albie și le trage apa la closet brăeștenilor, dar după o ploaie vijelioasă și consistentă, pârâul devine un balaur care înghite tot în cale: oameni, gospodării, poduri, podețuri.
Asta vrea să ne arate și Adrian Perțea și ne conduce spre Croitori, un cătun care, până mai ieri, rămânea izolat câteva zile, de câte ori Bălăneasa era apucată de pandaliile unei veri lungi și ploioase.
Pinu, cătunul uitat de timp
Podețul de la Pinu are o poveste aparte, ce ne-a fost istorisită tot de Adrian Pețea: În urmă cu câțiva ani, bătrânii din sat s-au dus pentru slujba din noaptea de Înviere, la o biserică de peste apă. În timpul slujbei, a plouat torențial, iar pârul și-a făcut numărul lui cu balaurul. A înghițit câteva case, dar și podul din tuburi care era atunci aici, iar sătenii au trebuit să ocolească circa 15 kilometri să se întoarcă acasă. Tuburile se văd și astăzi, aruncate alandala pe ambele maluri ale Bălănesei.
Pinu este un cătun în care timpul s-a oprit în loc. Câțiva bătrâni au ieșit la porți și ne privesc mirați. Niciodată, absolut niciodată, nicio televiziune nu a catadicsit să vină aici.
Nenea Agapie Grama chiar se apropie de noi și-l blagoslovește pe administratorul Pețea. E un bun prilej să le urăm ani mulți bătrânilor din sat și să plecăm. Satul Pinu rămâne în urmă cu aerul lui european, iar noi ne întoarcem să suportăm iarăși hurducăturile gropilor de pe drumul județean 203L.
La Brăești, lupta pentru supraviețuire este dură, doar localnicii știu s-o câștige, pentru că sunt altoiți de vremuri și vreme rea. Turistic însă, atâta timp cât nimeni de la județ nu a mișcat un deget pentru infrastructură și tot ce depinde de ea, comuna este momentan o perlă nedescoperită.
