Familia Gupta care, după obținerea tuturor aprobărilor, poate deveni viitorul proprietar al Arcelor Mittal Galați, fostul Sidex, a anunțat, la finalul săptămânii trecute, că va face investiții de peste 300 de milioane de euro în combinatul de la malul Dunării. Industriașul Sanjeev Gupta, originar din India, a promis că are în plan să majoreze capacitatea de producție și garantează stabilitatea locurilor de muncă. Gupta a dat și o notă emoționantă declarațiilor sale. „Sunt foarte entuziasmat să revin în România şi am speranțe mari pentru viitor”, declara el. Însă, Gupta a omis un amănunt, că în 2007 a mai promis 200 de milioane de euro pentru a construi „un combinat metalurgic de ultima generație, cel mai avansat din Europa”, pe locul fostei turnătorii Turol Oltenița, și că va crea, astfel, 500 de locuri de muncă.
Istoria ne arată că în cei 11 ani cât au trecut de la declarații, banii nu au apărut, combinatul nu s-a construit, locuri de muncă nu s-au creat. În schimb, Gupta a obținut un teren de peste 30 de hectare pe malul Dunării, la un preț de nimic. După ce parcurgem povestea cu puternic iz penal a investiției nerealizate de la Oltenița, apare întrebarea logică dacă nu cumva Galațiul să află pe punctul de a avea soarta micului oraș din Călărași.
Citește și: Stăncuța, comuna orfană ori despre cum au rămas stăncuțenii fără Insula Mică a Brăilei, dar s-au pricopsit cu un „cimitir” de pubele
Vineri a curs cu promisiuni la Galați. La o întâlnire cu sindicatele de la complexul siderurgic Arcelor Mital, Sanjeev Gupta a promis investiții de peste 300 de milioane de euro, creșterea capacității de producție cu 50% și pornirea celui de-al treilea furnal. Sunt doar câteva din promisiunile extrem de optimiste și spectaculoase ale omul de afaceri cu origini indiene. Numai că istoria sa ne arată că este foarte posibili ca gălățeni să se aleagă doar cu o prăbușire spectaculoasă a fabricii pe care se bazează un întreg oraș.
O ofertă de nerefuzat
Pentru a înțelege mai bine riscul pe care îl reprezintă noul proprietar de la fostul Sidex Galați trebuie să ne întoarcem în timp 11 ani tot pe malul Dunării, în orașul Oltenița.
În septembrie 2007 firma TransDanube Industries SRL, deținută de familia Gupta, prin offshore-ul cipriot Cobrom Investments ltd, cumpără de la Consiliul Local Oltenița 14 hectare de pământ pe malul Dunării, pe strada Portului, pe terenul fostei întreprinderi metalurgice Turol. După câțiva ani, firma a mai cumpărat un teren, ajungând să dețină peste 30 de hectare.
Pentru a justifica prețul mic al terenului, contractele de vânzare-cumpărare aveau o clauză suspensivă care îi obliga pe cei de la Transdanube să fie serioși și, în termen de cinci ani, să realizeze o investiție importantă și să dea în folosință un combinat metalurgic. În caz contrar, aceștia urmau să restituie terenul primăriei care ar fi reținut și banii primiți până la acel moment. Numai că în anul 2010, clauza suspensivă este ridicată de către Consiliul Local. De ce? Transdanube susținea că încearcă să obțină un împrumut bancar de 100 de milioane de euro, fără de care nu poate demara investiția, și că are nevoie să fie proprietar pe teren. Plină de bunăvoință, Primăria aprobă și clauza suspensivă dispare, iar Transdanube se trezește brusc proprietar pe teren fără nicio obligație de a realiza investiția.
Nu există banii de investiție, dar mai bagă „în buzunar” un teren
Investitorul nu obține împrumutul, dar obține un nou teren. În anul 2011, Primăria Oltenița îi mai vinde un teren de 14 hectare, tot pe malul Dunării și tot cu aceeași clauză suspensivă. Numai că, în anul 2014, Consiliul Local renunță la acea clauză într-un mod cu totul inexplicabil, ținând cont că timp de 7 ani Transdanube nu a făcut altceva decât să dărâme vechile clădiri ale Turol și să ecologizeze terenul.
Asta în condițiile în care Departamentul de Urbanism al Primăriei Oltenița a eliberat autorizația de construcție încă din 14 iunie 2011 pentru a demara lucrările la ridicarea combinatului. În vara anului 2014, Transdanube se trezește că are în proprietate aproape 36 de hectare de teren pe malul Dunării fără a mai avea vreo obligație.
Iată ce spunea articolul 3.5 din contractul de vânzare cumpărare 4489/23.09.2011, înainte de a fi eliminat: „Cumpărătoarea intră în stăpânirea de fapt a imobilului azi, data autentificării prezentului contract fără nicio altă formalitate, urmând ca proprietatea asupra imobilului să se transfere la data realizării investiției, adică la data realizării recepției preliminare a unor depozite şi construcții industriale conform HCL 49/2011 (numit în continuare „Investiție”) şi a semnării procesului verbal de recepție preliminară a investiției (…)
Citește și: Maliuc, comuna de care medicii fug ca dracul de tămâie, iar în lipsa lor (sâc!) „elita” suferă de integritate
Termenul de realizare a investiției menționate (ca parte a unei investiții complexe ce se va dezvolta de către Cumpărătoare) este de 5 ani. În cazul în care, până la data stabilită în contractul de vânzare-cumpărare, investiția specificată nu este realizată, contractul este rezolvit de plin drept, construcțiile realizate până la data respectivă trecând în proprietatea privată a municipiului Oltenița, urmând ca prețul achitat să fie reținut ca şi contravaloare a folosinței terenului (conform Anexei nr. 3 la HCL nr. 48/2010, astfel cum a fost modificată prin art. 3 din HCL/49/2011)”.
Cine își asumă răspunderea pentru pierderile cauzate bugetului în urma eliminării acestei clauze? Cercetează cineva situația sau încă nu s-a auzit de marea campanie anti-corupție la Oltenița? Situația este aceeași și în zilele noastre, fără ca la Oltenița să fii apărut vreun combinat metalurgic. Și asta nu ar fi fost nicio problemă dacă prețul de vânzare nu ar fi fost mult sub cel al pieței. În acea perioadă, un hectar de teren în zonă se vindea cu sume cuprinse între 25.000 și 27.000 de euro. Dar cât a plătit Transdanube? „Undeva la 10% din prețul normal. Cei de la primărie, erau încântați de investiția ce urma să se facă în oraș”, ne-a spus o persoană din zonă care a dorit să își păstreze anonimatul.
Întrebări către Primăria Oltenița
La finalul săptămânii trecute, după promisiunile spectaculoase ale noului proprietar al combinatului siderurgic de la Galați, am pus câteva întrebări Primăriei Oltenița despre cealaltă afacere a familie Gupta în România. Am vrut să aflăm ce a justificat ridicarea clauzelor suspensive de pe contractele de vânzare-cumpărare ale respectivelor terenuri, care a fost prețul de vânzare, ce sume a plătit, sub formă de impozite și taxe locale, Transdanube Industries în ultimii 11 ani și care este stadiul investiției. Încă nu am primit un răspuns din partea Primăriei Oltenița, dar dacă locuitorii orașului au avut răbdare 11 ani pentru mult promisa investiție, putem avea și noi câteva zile.
Ce a rămas din promisiunile făcute în urmă cu 11 ani
Și promisiunile arătau cel puțin la fel de spectaculoase ca cele de la Galați. „Combinatul nostru metalurgic de ultimă generație, unul dintre cele mai moderne de acest tip din Europa, va fi construit în Oltenița, pe locul fostei turnătorii de fontă dezafectate Turol SA și va intra în producție începând cu anul 2014. Capacitatea inițială va fi de 500.000 de tone de oțel-beton pe an. Proiectul va genera 500 de locuri de muncă directe și peste 1000 indirecte și va revitaliza tradiția industrială locală.
Investiția, în valoare de 200 de milioane de euro, va asigura dotarea combinatului cu cea mai modernă tehnologie”, promitea, pe propriul site, Transdanube în 2011. Acum site-ul nu mai există, dar promisiunile lor au rămas în memoria internetului grație unui articol scris în 2014 de jurnalistul Marius Lotrea pentru publicația Obiectiv de Călărași, dar și datorită declarațiilor date de reprezentanții Transdanube în fața Consiliului Local Oltenița, consemnate și ele de presa locală.
„Am ales Oltenița pentru că este un punct strategic cu acces la Dunăre, ceea ce facilitează transportul produselor către portul Constanţa, dar şi spre țările europene”, spunea, în anul 2008, Thommaso Serano, CEO-ul Transdanube Industries. Ce s-a ales de promisiunile din 2011 pe baza cărora au primit 30 de hectare pe malul Dunării la un preț de nimic? În anul 2017, conform datelor de la Registrul Comerțului, Transdanube Industries a avut numai 6 angajați și o cifră de afaceri de mai puțin de 200.000 de euro.
O legătură care îngrijorează
Dar care este legătura acestei firme care a promis „fără număr” locuitorilor din Oltenița și, mai ales, aleșilor locali pe care i-a convins să renunțe la clauzele din contractul prin care au primit terenul? Transdanube Industries are un singur asociat, offshore-ul Cobrom Investments Limited, înregistrată în Cipru. Compania cipriotă este deținută de frații Gupta – Sanjeev, Alok și Taj, aceștia urmând sa devina proprietarii Arcelor Mittal prin firma Liberty Steel, după obținerea aprobărilor de la organismele abilitate, așa cum a fost anunțat la începutul lunii octombrie.
După finalul poveștii de la Oltenița, întrebarea care se pune este legată de viitorul combinatului de la Galați. Dacă la Oltenița nu au putut obține o finanțare de 100 de milioane de euro, de unde ar putea investi acum 300 de milioane la Galați? De ce locurile de muncă de la Galați ar fi pe mâini bune dacă la Oltenița nici măcar un loc de muncă din cele 500 promise nu a fost creat?
Mai mult, curiozitatea este întărită și de un alt detaliu. Familia Gupta are afaceri în România din 1999, când a înființat compania care se ocupa de intermedieri de mărfuri, Trans Danube Commodities. Întrebarea care apare este dacă nu cumva aceste terenuri aflate pe malul Dunării, la Oltenița și la Galați, nu sunt mai interesante pentru transportul fluvial ieftin de mărfuri decât pentru producția siderurgică? Așa cum spune istoria de la Oltenita, familia Gupta are mai degrabă un apetit pentru terenuri ieftine în preajma Dunării decât pentru investiții costisitoare în siderurgia din România.
Ce urmărește Comisia Europeană?
„Dacă primăria din Oltenița poate fi prostită, va fi ceva mai greu cu Comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager care a declarat recent că se va asigura ca viitorul „cumpărător îndeplinește o serie de criterii predefinite, menite să garanteze că dispune de stimulente adecvate pentru a continua funcționarea combinatului. Cumpărătorul va trebui să demonstreze Comisiei că dispune de capacitate și stimulente pentru a exploata combinatul pe termen lung. Cu alte cuvinte, vânzarea combinatului către un cumpărător care ar avea în vedere închiderea sa nu ar fi o soluție acceptabilă”, a spus Vestager. Noi sperăm că echipa doamnei comisar va analiza şi cazul de la Oltenița în raport cu aceste criterii, pentru a evita promisiuni deșarte şi speranțe înșelate.
