Constantin Mândrilă, directorul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, a efectuat o serie de achiziții publice defectuoase, a acordat sporuri ilegale angajaților și a încasat nejustificat taxa de participare la concursuri, se arată într-un document al Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Mândrilă este un apropiat al președintelui PSD Vrancea, Marian Oprișan, în 2007 fiind condamnat definitiv cu suspendare pentru furt de conserve din rezerva de stat.
Într-un document remis senatorului PNL de Vrancea, Cătălin Toma, Ministerul Sănătății recunoaște că la unitatea spitalicească din Focșani, condusă de Constantin Mândrilă, un fost condamnat penal pentru furt, au fost identificate o serie de probleme grave.
Citește și: „Guru” Gigi Marian Osoloș și sclavele sale sexuale. Cum s-a transformat o școală de dans din Constanța într-un centru de abuzuri pe bandă rulantă: „M-a lovit în abdomen. M-a lovit în abdomen. Mi-a spus că alte fete și-au luat bătaie ca să învețe să stea în poziția capră”
Conform documentului (foto mai sus) spitalul condus de Constantin Mândrilă a efectuat o serie de achiziții publice defectuoase, a acordat sporuri ilegale angajaților și a încasat nejustificat taxa de participare la concursuri. Neregulile grave ar fi fost descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății încă din 2014, respectiv 2016.
„Recent, am primit un răspuns devastator atât pentru conducerea Spitalului Județean „Sf. Pantelimon”, cât și pentru Ministerul Sănătății. Luna trecută, în calitate de senator, i-am adresat câteva întrebări fostului ministru al Sănătății, după ce în mass-media au apărut o serie de articole cu privire la reclamațiile făcute de pacienți. Am dorit să aflu și să aduc la cunoștința românilor, care sunt disfuncționalitățile și problemele spitalului din Focșani, astfel încât să căutăm și soluțiile pentru ca pacienții să fie mulțumiți.
Prima surpriză neplăcută a fost că nu mi s-a răspuns la întrebarea dacă Ministerul Sănătății are în vedere să efectueze un control la Focșani și nici la întrebarea privind eventuala notificare a Ministerului de către spital, cu referire la necesitățile unității spitalicești.
Totuși, am primit un răspuns care denotă managementul dezastruos al lui Mândrilă & Co., depistat la ultimele două controale ale Ministerului. În plus, am aflat că din octombrie 2016 și până astăzi Mândrilă nu a mai fost deranjat de madam Pintea cu niciun control.
Citește și: Bubonel, dat pe fărășel din Comisia de la Veneția. Fostul călău al legislației românești a fost numit de două ori de guvernele PSD în acest organism internațional, situându-se însă în afara recomandărilor Comisiei în perioada în care a fost ministrul Justiției. Acum, liberalii nu-l mai vor acolo
Citiți mai jos câte nereguli au găsit în curtea protejatului lui Oprișan oficialii de la minister și poate așa ne dăm seama de ce lucrurile nu funcționează cum trebuie la spital, iar pacienții sunt nemulțumiți de multe ori”, a transmis Cătălin Toma.