Promisă tecucenilor încă din 2005, din vremea Alianței DA (PNL-PD), varianta ocolitoare a orașului Tecuci, investiție cu fonduri europene, a cărei construcție a început în 2012 şi ar fi trebuit să fie gata în 2013, n-a vrut să-i fie tăiată ”pamblica” de inaugurare în 2016 şi pe urmă nici în 2017. Suntem în martie 2018, iar construcţia nu vrea nici de-a naibii să treacă de „impresionantul” progres de 53 la sută.
Mai exact, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), din totalul de 6,9 km, cât are varianta ocolitoare a orașului Tecuci, sunt finalizați la nivel de strat de piatră spartă doar 4,5 km. Lucrările sunt blocate în cinci puncte majore, unde conductele de transport gaze naturale şi liniile de electricitate se intersectează cu traseul Variantei de ocolire a Tecuciului şi va fi nevoie de exproprierea a 4,5 hectare de teren, pentru continuarea construcţiei.
Citește și: Florin Iordache şi „Filiera Libaneză“. Interesul direct al deputatului PSD de Olt pentru amnistia şi grațierea care i-ar scăpa finul de închisoare
O centură ocolitoare la standarde europene, care să facă legătura între DN 24 şi DN 25, reducând timpul de tranzit, care să pună la adăpost casele vechi zgâlțâite de traficul greu, care străbate oraşul pe doi kilometri, şi să renască economic zona de sud a orașului Tecuci, asta li s-a promis tecucenilor în 2005. Lucrările, finanțate din fonduri europene, au început în 2012, au fost abandonate în 2013 şi reluate în august 2015, după organizarea unei noi licitaţii pentru găsirea altui constructor.
Citește și: Cine este Adrian Mocanu, deputatul care dă pe votanții săi atât cât valorează: o sacoșă, două cu pungi de mălai și sticle de ulei de rapiță. Ori despre cum a ajuns Mocănel la al treilea mandat în care zice că ne reprezintă, dar votează legi împotriva noastră
Potrivit răspunsului furnizat la solicitarea noastră de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prezent, progresul fizic raportat de inginer este de aproximativ 53 la sută. Punând cap la cap datele comunicate de-a lungul timpului de companie, reiese că lucrările au înaintat în acest ritm: 14,77 la sută în 15 luni, 15,23 la sută în alte 18 luni şi încă 23 la sută în alte 12 luni.
Faţă de etapele anterioare, în 2017 s-a realizat cel mai mult şi poate că progresul ar fi fost mult mai mare dacă autorităţile şi-ar fi făcut la timp treaba.
Amenințări ministeriale în van
În iunie anul trecut, într-o filmare cu sigla ProTecuci.ro, postată de Tecuci TV pe YouTube, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, aflat în vizită pe şantier, dădea de pământ cu constructorul şi amenința cu rezilierea contractului: „Eu mă așteptam să putem merge deja pe asfalt, pe multe porțiuni, din varianta de ocolire! Cei de la Tecuci o să fie chemaţi de urgenţă la minister, să-mi explice şi mie de ce stăm atât de prost la mobilizare, cum justifică lipsa de utilaje, lipsa de oameni şi, practic, de ce nu va reuşi să finalizeze lucrările la termenele pe care şi le-a asumat!”, declara revoltat ministrul, aşa cum aţi putut citi şi în ziarele locale gălățene.
Citește și: Berca, comuna pâclei şi a asistaților sociali ori despre cum a falimentat localitatea buzoiană care avea, în timpul comunismului, o industrie care „duduia“, la propriu, de cum a intrat în „morișca” nemiloasă a afacerilor de partid și de stat
Numai că, potrivit răspunsului furnizat la solicitarea noastră de CNAIR, nu doar lipsa de mobilizare a constructorului a fost de vină pentru ratarea unui nou termen de finalizare a investiției. „Lucrările de execuție la obiectivul varianta ocolitoare a orașului Tecuci sunt îngreunate încă de la începutul anului 2017, din cauza blocajului creat de Transgaz SA Mediaș.
Motivele care au dus la întârzierea lucrărilor sunt cauzate în special de faptul că nu s-a obţinut avizul Consiliului Tehnico-Economic Transgaz SA, pentru proiectul tehnic de relocare/protejare a conductelor de transport gaze naturale, astfel neputând fi finalizate lucrările în cursul acestui an. Din aceste considerente, proiectul este blocat în cinci puncte majore (aproximativ 1,9 km din totalul de 6,945 km) în care centura Tecuci se intersectează cu traseul conductelor deţinute de Transgaz SA”, ne-a comunicat CNAIR SA.
Culoar de expropriere
Compania susţine că, în vederea depășirii acestor blocaje, a organizat o serie de întâlniri cu reprezentanţii Transgaz SA Mediaș şi SDEE Muntenia Nord şi a încercat găsirea celor mai bune soluţii tehnico-economice, care să sprijine finalizarea lucrărilor la centura Tecuci în cel mai scurt timp. „În vederea finalizării lucrărilor la acest obiectiv şi cu respectarea solicitărilor Transgaz SA, CNAIR a fost obligată la întreprinderea demersurilor legale în vederea exproprierii definitive a suprafeţei de teren de aproximativ 4,5 hectare.
Citește și: Marian Oprișan și Cristi Misăilă, doi pesediști care nu numai că au făcut „afaceri” împreună, ba chiar au împărțit frățește și aceleași femei. O incredibilă dar adevărată saga a famigliei PSD din Focșani
Traseul culoarului propus pentru expropriere este de-a lungul conductelor de transport gaze naturale şi al liniilor de electricitate, utilități care se intersectează cu traseul obiectivului derulat de CNAIR. În vederea finalizării procedurii de expropriere, mai întâi trebuie aprobată Hotărârea de Guvern pentru exproprierea terenurilor suplimentare, iar ulterior realizarea documentațiilor cadastrale individuale, procedură care poate fi realizată cu sprijinul autorităţilor locale şi al OCPI Galaţi”, ne-a transmis compania.
Un nou termen de finalizare
Trecând peste faptul că pare absurd ca o construcţie începută acum şase ani să fie blocată pentru că s-au descoperit nişte rețele de utilități care se intersectează cu traseul, am fost curioși când cred autorităţile că se vor finaliza lucrările. „Finalizarea lucrărilor la varianta de ocolire Tecuci se poate realiza în cursul acestui an. Acest lucru este condiționat de sprijinul deținătorilor de utilități”, ne-a răspuns CNAIR.
Credibilitatea acestui termen este pusă la îndoială de toate celelalte termene de finalizare asumate, amânate şi nerespectate!
Primul eşec
În martie 2012, ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a venit la Tecuci să semneze contractul pentru „Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci” cu firma Sociedade de Construcoes Soares Da Costa SA, care, din zece ofertanţi, câștigase licitaţia organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), după cum se numea, la acea vreme, CNAIR. Conform datelor oficiale, valoarea totală a contractului era de 49 milioane de lei fără TVA, din care 41,6 milioane de lei finanţare nerambursabilă UE, restul de la bugetul de stat. Compania portugheză a subcontractat lucrările firmei gălățene Atlas SA care ar fi trebuit să finalizeze investiția în 2013.
Citește și: Ianca, orașul fantomatic din pustietatea Bărăganului. Ori despre penitența ultimilor pensionari ai fostei elite a aviației militare românești
În 2013, la 15 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, progresul total înregistrat era de 14,77 la sută. Mai mult, din luna iunie 2013, utilajele au fost retrase de pe şantier şi s-a încetat orice activitate. Cu toate acestea, abia în septembrie 2013 a fost reziliat contractul de lucrări cu compania portugheză!
De câte ori s-a „finalizat” drumul
În august 2014, a fost lansată o licitaţie pentru găsirea unui nou constructor, iar contractul de lucrări s-a semnat în mai 2015, cu asocierea SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL – Aleandri SPA – Pasquale ALO’ SRL. Noul contract este mai scump decât cel precedent: 51,6 milioane de lei fără TVA, din care „85 la sută finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat”.
Citește și: Nehoiu, un loc peste mizerie | Cu toate că orașul buzoian a avut odată chiar și statut de zonă defavorizată, la Nehoiu înflorește în continuare doar șomajul, iar Primăria s-a transformat într-un fel de serviciu social care plătește pe bandă rulantă ajutoare
Lucrările la varianta ocolitoare a Tecuciului au reînceput pe 3 august 2015 şi ar fi trebuit să fie gata pe 3 august 2016, termen prelungit până pe 23 decembrie 2016. Tot degeaba! În ianuarie 2017 progresul lucrărilor era de 30 la sută, iar CNAIR ne explica motivele care au dus la întârzierea lucrărilor: „managementul defectuos al antreprenorului şi mobilizarea insuficientă faţă de complexitatea lucrărilor”.
Compania promitea, optimistă, că „data estimativă pentru finalizarea lucrărilor este luna iunie 2017”. Termenul a fost amânat pentru decembrie 2017 şi, acum, amânat pentru o dată neprecizată din 2018. Tot un fel de variantă ocolitoare a orașului Tecuci, dar altfel.
Procedurile pentru exproprieri sunt întotdeauna complexe şi de durată, aşa că e greu de spus când vor fi reluate lucrările la centura Tecuci. Şi dacă termenul de finalizare este incert, există, totuşi, o certitudine! Finanţarea europeană inițială pentru această investiţie în valoare de peste 70 de milioane de lei s-a pierdut. Proiectul a fost fazat, iar asta înseamnă că lucrările rămase din decembrie 2015 până la o potenţială finalizare vor fi decontate din banii europeni cu care s-ar fi putut demara ori se puteau realiza investiţii noi… (Sursa: viațalibera.ro)