Maneaua lui Guță, dedicată Partidului Social Democrat, a fost ștearsă de pe YouTube pentru încălcarea drepturilor de autor, în urma unei reclamații a organizatorilor Neversea. Imagini de la festival au apărut în clip, fără ca aceştia să îşi fi dat acordul.
„Acest videoclip nu mai este disponibil din cauza unei reclamații privind drepturile de autor, emisă de Festivalul Neversea”, este mesajul care apare pe contul inițial de YouTube, unde a apărut maneaua lui Guță.
În clip apar imagini de la edițiile trecute ale Festivalul Neversea. Acesta a fost descărcat însă și a fost ulterior încărcat pe alte conturi de YouTube.
Directorul de comunicare al Festivalului Neversea, Edy Chereji, a declarat, luni, că nu este pentru prima oară când imagini din cadrul festivalul sunt folosite fără acordul organizatorilor.
Manelistul Nicolae Guță a lansat, sâmbătă, piesa „Victorie PSD”. El se autointitulează „Magnificul” şi dedică melodia „celui mai tare partid posibil”, PSD.
În unele secvențe apare şi un steag care pare a avea culorile drapelului Federației Ruse, dar și imagini cu un avion de tip Antonov.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Întrucât suntem CENZURAȚI pe FACEBOOK, ne poți urmări investigațiile și reportajele și pe GoogleNews. Nu te costă nimic, dar ajuți astfel niște ziariști idealiști care se încăpățânează, încă, să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse.
Express Sud-Est.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială, care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Puteți să ne sprijiniți prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează prin Transfer Bancar
CONTURI BANCARE:
IBAN RO34BTRLRONCRT0CE8518001, în lei
IBAN RO78BTRLEURCRT0CE8518001, în euro
Deschise la Banca Transilvania
Preluarea textelor de pe paginile EXPRESS SUD-EST se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe EXPRESS SUD-EST sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului. Preluarea integrală a materialelor EXPRESS SUD-EST se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.