Liderii PSD se vor reuni în acest weekend, la Mamaia, pentru a discuta strategia partidului în condițiile în care preşedintele Klaus Iohannis a respins în bloc remanierea Cabinetului Dăncilă, pe care l-a trimis în Parlament pentru a obține votul pentru o nouă formulă de după ieșirea ALDE de la guvernare.
Citește și: Culmea executării silite în județul lui Oprișan! Judecătoria Focșani a încuviințat executarea silită a unui mort pentru o datorie de 90.000 de lei
Social-democrații vor avea o serie de reuniuni în cursul zilei de vineri, inclusiv şedinţa organizației de femei, urmând ca sâmbătă, începând cu ora 10.00, să se reunească în a doua ședință extraordinară a Comitetului Executiv în decurs de o săptămână. Reuniunea CEx va avea loc la restaurantul de 5 stele Diplomatic Mamaia, scrie Hotnews.ro.
Ședința CEx va fi urmată de reuniunea grupurilor parlamentare, la ora 15, iar duminică sunt programate întâlniri cu pensionarii şi cu PSD Diaspora.
În ciuda crizei din partid declanșate prin ruperea coaliției cu ALDE şi a poziției președintelui Klaus Iohannis, candidatul PSD pentru președinție, Viorica Dăncilă, şi-a continuat în aceste zile campania electorală neoficială.
Citește și: O femeie din Medgidia a reclamat răpirea fiicei sale, după ce o „vânduse” ca mireasă în Tulcea. Ce a pățit
Prezentă într-o vizită în Argeș, Dăncilă declara joi că Guvernul trebuie să se prezinte în fața Parlamentului pentru un vot de încredere, după ieșirea ALDE de la guvernare, dar se arată optimistă în privința rezultatului acestui vot.