Procurorul Adina Florea a solicitat miercuri DNA, pentru a patra oară, transmiterea dosarului Tel Drum, în care este cercetat liderul PSD Liviu Dragnea, către secția specială de investigare a magistraților.
Adina Florea solicită din nou DNA predarea dosarului nr. 986/P/2014, susținând că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul secției de investigare a magistraților cu nr. 1164/P/2018 și care ar viza un magistrat, potrivit ordonanței. Solicitarea apare într-o ordonanță semnată de Adina Florea și consultată de G4Media.ro.
Citește și: Calvini, comuna care trăiește din alocația copiilor. Țiganii nu muncesc, dar au vile, mașini de lux aduse de afară și bani fără număr în conturi
Adina Florea le-a transmis și un ultimatum procurorilor DNA pentru transmiterea dosarului Tel Drum: 22 februarie, adică peste două zile.
Deocamdată nu se cunosc detalii referitoare la dosarul invocat de procurorul Adina Florea.
Citește și: Ceatalchioi, satul fanion al POVEȘTILOR PSD despre cum a fost scoasă România din noroaie. Cum a fost pusă o comună sub sechestru vreme de 12 ani pentru 11 kilometri de asfalt dispăruți ca prin farmec, iar vara trecută s-a pricopsit cu o uzină de apă fantomă
Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) au mai încercat de trei ori să preia dosarul „Tel Drum” în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal, în primele două cereri fără să fie invocat nici un temei legal, iar în ultima solicitare pe motiv că în cauză ar fi cercetați şi magistrați, potrivit unui răspuns oficial al DNA transmis marți AGERPRES.
Citește și: Ion Chiaburu, despre Dragnea Teleormăneanul și scandalul Kovesi. Mărturia unuia care pentru ei nu prea contează
Direcția Națională Anticorupție arată în răspuns că „la datele de 21 decembrie 2018, 17 ianuarie, 31 ianuarie, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a formulat, consecutiv, trei cereri prin care solicita transmiterea dosarului anterior menționat”.
Potrivit DNA „în primele două cereri nu s-a invocat nici un temei legal de preluare a acestui dosar, motiv pentru care au fost cerute clarificări din partea DNA”.