Guvernul a adoptat, în ședința de marți, încheiată cu puțin timp înainte de miezul nopții, după mai mult de nouă ore, 25 de ordonanțe de urgență. La acestea se adaugă 31 de hotărâri de guvern şi două proiecte de legi.
Numărul record de OUG aprobate se explică prin faptul că în cazul în care trece moțiunea de cenzură programată pentru miercuri, actualul Guvern ar fi demis şi nu ar mai avea posibilitatea de a le aproba. Iar pe hârtie, PSD, UDMR şi ProRomânia adună suficiente voturi pentru a trânti Guvernul Orban.
Citește și: Marcel Ciolacu: Vom scrie Avocatului Poporului și vom sesiza Comisia de la Veneția pe OUG privind anticipatele
Premierul Ludovic Orban susține că Guvernul pe care îl conduce a fost transparent în ceea ce privește ordonanțele de urgență şi că nu e nicio problemă că au ajuns să fie adoptate nu mai puțin de 25 de OUG-uri.
„Românii nu așteaptă de la Parlamentul dominat de PSD nimic. Așteaptă de la Guvern să rezolvăm problemele României”, a răspuns premierul.
Astfel, Guvernul a adoptat OUG privind alegerile anticipate şi a stabilit măsuri concrete în cazul în care se ajunge în această situație. Prin urmare, data alegerilor trebuie anunțată cu 50 de zile înainte, iar anunțul se poate face la cinci zile după dizolvarea Parlamentului. În plus, cetățenii pot vota la orice secție de votare, iar numărul parlamentarilor pentru diaspora a fost dublat de la doi la patru senatori şi de la patru la opt deputați.
A fost adoptat şi proiectul de OUG prin care serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative se pot derula atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privați. Pacienții cu boli cronice care beneficiază de tratament în cadrul programelor naționale de sănătate se vor putea trata, la alegere, atât la stat, cât şi la spitale şi clinici private.
Citește și: Guvernul Orban a adoptat OUG prin care spitalele private pot accesa programe publice de sănătate. Raluca Turcan: Privatizarea serviciilor medicale este un fake news care ascunde interese obscure
Guvernul a adoptat şi implementarea programului-pilot „Masa Caldă pentru Elevi”, în 150 de unități de învățământ pre-universitar. Programul constă în acordarea unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi, cu titlu gratuit. Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare cu 41.888 de elevi,
Guvernul a aprobat şi ordonanță de urgență potrivit căreia pentru a folosi o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani. Aceste mijloace de transport se pot deplasa doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, deci numai în localități şi nu pe toate sectoarele de drum. Circulația pe trotuar este interzisă.
LISTA COMPLETĂ A OUG ADOPTATE ÎN ŞEDINŢA DE GUVERN:
- OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
- OUG pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat
- OUG privind modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
- OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum şi a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
- OUG privind unele măsuri pentru îmbunătățirea şi reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- OUG privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
- OUG privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale şi de investiții, la nivel regional
- OUG privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum şi de modificare şi completare a unor acte normative
- OUG privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanțării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027
- OUG privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid
- OUG privind recensământul general agricol din România runda 2020
- OUG privind organizarea şi desfășurarea Recensământului Populației şi Locuințelor din România în anul 2021
- OUG pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanță în Statistică al OCDE
- OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
- OUG privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
- OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcționarea Poliției Judiciare
- OUG privind stocurile de urgență medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei
- OUG privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
- OUG pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările şi completările ulterioare
- OUG pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
- OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
- OUG pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
- OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
- OUG pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
- OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale
HOTĂRÂRI
- HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar şi stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sumele defalcate din TVA prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, pentru toți preșcolarii şi elevii din învățământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învățământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional
- HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar şi stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, cu modificările şi completările ulterioare
- HOTĂRÂRE privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2020, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Națională de Pensii Publice
- HOTĂRÂRE privind interoperabilitatea sistemului feroviar
- HOTĂRÂRE pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la București la 30 octombrie 2019 şi la 19 noiembrie 2019, la Acordul de împrumut (Proiectul de modernizare a administrației fiscale) dintre România şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013
- HOTĂRÂRE privind darea în administrarea Curții de Conturi a unui imobil situat în județul Dolj, aflat în domeniul public al statului şi înscrierea acestuia în anexa nr.33 la HG nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
- HOTĂRÂRE privind schimbarea denumirii Muzeului Bucovinei în Muzeul Național al Bucovinei
- HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare şi modernizare pavilioane din cazarma 429 București”
- HOTĂRÂRE privind constituirea Consiliului consultativ pentru dezvoltare durabilă
- HOTĂRÂRE privind acordarea cetățeniei române domnului „Duchampt Felix Pierre”
- HOTĂRÂRE privind aprobarea criteriilor de selectare şi a listei sectoarelor cursurilor de apă care nu sunt afectate de activități umane în care este interzisă realizarea de lucrări şi activități care pot afecta starea ecologică a apelor
- HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Lupac, județul Caraș-Severin
- HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Gura Râului, județul Sibiu
- HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Șelimbăr, județul Sibiu
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Argeș de către Soare Emanuel
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Argeș de către Ciungu Cristian-Andrei
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Buzău de către Preda Elena
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Cluj de către Budai Bela
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanţa de către Bozdoacă Aura
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Satu Mare de către Bota Cosmin-Gheorghe
- HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Tulcea de către Caloianu Carmen
- HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgență
- HOTĂRÂRE pentru recunoașterea Asociației Foștilor Deținuți Politici şi Victime ale Dictaturii din România ca fiind de utilitate publică
- HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2018/956 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 iunie 2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de CO2 şi a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi şi a Regulamentului (UE) 2019/631 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi şi pentru vehiculele utilitare ușoare noi şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 şi (UE) nr. 510/2011
- HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea art.3 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2019 privind aprobarea normelor de implementare a programului ”Prima casă”
- HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru comuna Stroești, județul Vâlcea
- HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru comuna Ceahlău, județul Neamț
- HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale din județul Constanţa
- HOTĂRÂRE pentru înființarea Comitetului Interinstituțional pentru Coordonarea şi Monitorizarea Participării României la Programele şi Inițiativele europene gestionate centralizat de către Comisia Europeană
- HOTĂRÂRE privind organizarea, funcționarea şi atribuțiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
- HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 126/2019 pentru aprobarea criteriilor şi modalităților de stabilire şi ajustare a prețurilor reglementate aferente serviciilor de calificare, depozitare şi procesare a octoxidului de uraniu, precum şi a prețului dioxidului de uraniu furnizate de către Compania Națională a Uraniului – S.A. pe teritoriul României.