Un sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD dat publicității marți, 2 august, indică o criză majoră de încredere în toată clasa politică românească. Alegătorii i-au sancționat într-o proporție atât de mare pe liderii marilor partide și pe șeful statului, încât ar trebui să-i pună serios pe gânduri, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă în G4Media.
Cum a ajuns președintele Klaus Iohannis la un minim istoric de 15% încredere? Un astfel de scor a mai înregistrat doar fostul președinte, Traian Băsescu, după tăierile din timpul crizei economice din 2010, dar atunci prăbușirea se explica printr-o serie de măsuri de austeritate care au afectat categorii largi de populație.
Citește și: Șpagă pentru vot. Salariile bugetarilor ar putea crește cu până la 50% – proiect OUG
Președintele Iohannis a trecut și el prin doi ani de criză generată de pandemie, dar nu măsurile de carantinare sau închiderea unor activități economice l-au tras atât de mult în jos, ci mai degrabă lipsa rezultatelor după șapte ani de mandat și înșelarea așteptărilor alegătorilor. Oricât încearcă să justifice coaliția PSD-PNL-UDMR invocând nevoia de stabilitate, șeful statului plătește azi prețul trădării celor care l-au votat din nou în 2020, în special pentru discursul anti-PSD și pro-justiție, teme abandonate ulterior cu maxim cinism.
„România educată”, condusă de un premier acuzat de plagiat și de o garnitură de sfertodocți puși în funcții-cheie din stat
Cel mai dificil pentru Klaus Iohannis este să pună ceva pe masă după șapte ani la Cotroceni. Ce lasă în urmă, în afara imaginii sale de președinte-jucător-de-golf? Care sunt marile realizări ale mandatului său? Ce a făcut în afară de poze cu morgă și declarații recitate artistic de pe prompter din an în paști?
Cum poți visa la șefia NATO cu un pasiv atât de mare în țara ta? Cine să te ia în serios afară când termini mandatul în genunchi, cu ambiția de a lăsa în urmă o ”Românie educată” dar care, ghinion, e condusă de un premier acuzat de plagiat și de o garnitură de sfertodocți puși în funcții-cheie din stat.
Premierul Nicolae Ciucă guvernează România cu o cotă de încredere de 18%. Pare, totuși destul de mult pentru un politician care abia leagă două cuvinte, dar alarmant de puțin pentru cineva care pretinde să fie conducătorul legitim al unui guvern și, mai mult, potențial candidat la președinția României în 2024.
Premierul Ciucă, inventat în laboratoarele de la Cotroceni și ținut în viață cu aparatele de propagandă ale marilor trusturi TV, alimentate generos din bani publici
De notat că premierul Ciucă se plasează, în sondajul Avangarde, cu vreo cinci procente sub propriul partid, cotat la 23%. Altfel spus, o parte dintre simpatizanții PNL îl resping, nu doar adversarii politici. Așa arată, de fapt, un lider artificial, inventat în laboratoarele de la Cotroceni și ținut în viață cu aparatele de propagandă ale marilor trusturi TV, alimentate generos din bani publici.
Cum va putea un premier atât de slab să treacă țara prin iadul economic care se întrevede la orizont? Ce legitimitate de a conduce țara mai are un premier cu o bază de susținere atât de precară în rândul populației? Cum poate Nicolae Ciucă să taie în carne vie dacă va fi nevoie? Un șef de partid ajuns în fundul gropii va fi tentat să respingă măsurile nepopulare, dar necesare și să guverneze țara cu ochii pe sondaje. Un dezastru în situații de criză, când orice stat are nevoie de lideri legitimi, puternici și curajoși.
Marcel Ciolacu, liderul loserilor
Ajungem încet și la șeful rataților, la cel mai tare dintre cei slabi. Cu un amețitor procent de 24% încredere, liderul PSD Marcel Ciolacu conduce detașat în sondajul comandat de propriul său partid. Să o luăm altfel: aproape opt din zece români nu dau doi bani pe el.
Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: în țara orbilor, chiorul e stăpân. Cum să nu prinzi aripi când ești cel mai puțin detestat politician dintr-o mare de loseri? Ce mai contează că ieși pe un mare minus din moment ce conduci detașat plutonul de ratați?
Nu e de mirare, așadar, că Marcel Ciolacu este perceput nu doar în public, dar și în coaliție drept șeful de facto al Guvernului. Cei care au o problemă de rezolvat apelează la liderul PSD, iar Ciolacu se comportă ca atare. Dar nici el, cocoțat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului neputincioșilor, n-are motive prea mari de bucurie. Dimpotrivă.
La fel ca liberalii, dar într-o proporție semnificativ mai mare, nici pesediștii n-au încredere în propriul lor șef. Ciolacu a picat vreo 12 procente sub PSD, cotat cu vreo 37% intenție de vot. Nici el n-a livrat nimic semnificativ pentru a spera la procente mai bune în sondaje.
Cu această zestre politică modestă, Ciolacu ar trebui, teoretic, să ajungă premierul României undeva prin mai, anul viitor, după ce țara va fi ieșit dintr-o iarnă cumplită, poate cea mai grea din câte a văzut Europa în ultimele decenii. El va fi politicianul chemat să treacă țara prin furtună, în cazul în care pesediștii nu vor ieși între timp de la guvernare pentru a nu fi măturați de valul unor inevitabile nemulțumiri sociale de care cu toții se tem că nu vor scăpa.
Să zicem că este normal ca publicul să sancționeze puterea după doi ani de pandemie, cu crize peste crize suprapuse din cauza războiului, cu o inflație galopantă care a deteriorat nivelul de trai peste tot în Europa, nu doar la noi. Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la bunuri. Or, proasta guvernare este una din explicații, restul ține de factori externi.
Așadar, criza de încredere în liderii aflați la putere este oarecum explicabilă, deși România n-a avut parcă niciodată o elită politică atât de praf. Cu adevărat îngrijorătoare este însă lipsa de perspectivă. Partidele din opoziție și liderii lor au cote de încredere chiar mai mici, undeva la zece procente sau sub acest prag critic. Nici USR, nici AUR sau alte partidulețe nu reușesc să capitalizeze erorile guvernării, slaba calitate a liderilor coaliției și să convingă publicul că reprezintă o alternativă la actuala putere.
Potrivit sondajului Avangarde, doar 38% dintre cei intervievați au indicat un partid răspunzând la întrebarea ”dacă duminica viitoare vor avea loc alegeri, cu ce partit ați vota?”. Altfel spus, 62%, adică o largă majoritate din populația României, resping în bloc actuala ofertă politică, fie că este vorba de putere sau de opoziție. Neîncrederea în sistem a ajuns la cote de avarie.
Lipsa cronică de încredere în liderii politici și în actualul sistem de partide nu anunță nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situația în care inflația va mușca și mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie și butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanț.
Oricât se străduiesc marile trusturi să cosmetizeze realitatea și să falsifice agenda publică, oamenii văd și gândesc cu mintea lor într-o lume în care informația nu mai poate fi controlată ca înainte de 89. Starea de nemulțumire socială este reală și în creștere. Acest adevăr simplu se vede până și în sondajele comandate de partidele aflate la putere.
Din cauza mirajului mediatic, Iohannis, Ciolacu și Ciucă nu-i mai văd pe cei opt oameni din zece care-i fluieră din tribune, ci doar pe cei doi rătăciți care-i aplaudă anemic.
PS: La capitolul încrederea în politicieni, sondajul Avangarde i-a măsurat pe Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Klau Iohannis și alți lideri din bazinul total de alegători, pe când scorul partidelor rezultă dintr-un bazin mult mai mic, doar 38 la sută indică o opțiune politică. Din acest motiv, este posibil ca încrederea în lideri să fie mult mai apropiată de scorul partidului, chiar dacă aparent există o diferență mare de rezultat între scorul liderilor și cel al partidelor, încheie Dan Tăpălagă.
