Guvernul vine în ajutorul agricultorilor. Potrivit premierului Ludovic Orban, actele normative în baza cărora se vor acorda despăgubiri agricultorilor afectați de seceta din acest an urmează să fie elaborate nu mai devreme de două-trei săptămâni.
Citește și: Spitalul Județean Galați, investiție de peste 8 milioane de euro. Lucrările, care vor dura aproximativ 15 luni, vor transforma clădirea din temelii
Premierul a mai precizat că această perioadă este necesară pentru finalizarea constatărilor pe teren.
„A fost emis ordinul comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului de Interne privind constituirea comisiilor de evaluare a pagubelor care, deja, sunt pe teren de o bună perioadă, se fac constatările pe teren, procesul va mai dura, probabil încă două-trei săptămâni, pentru că sunt foarte multe ferme afectate şi trebuie să facă o evaluare corectă.
După această evaluare, se vor pregăti actele normative care să stea la baza plății despăgubirilor”, a declarat, azi, la Iași, premierul Ludovic Orban.
Potrivit prim-ministrului, „de vreo 11 ani”, fermierii nu au mai fost despăgubiri pentru daunele provocate de secetă. „Vom aloca sumele de bani necesare”, a completat el.
Citește și: Iohannis a reușit în doar câteva zile ceea ce nu i-a ieșit nici măcar lui Liviu Dragnea: să destabilizeze partidul de penali al lui Ciolacu! E un cutremur pe ritm de manele în PSD!
Ludovic Orban a participat, azi, la Iași, alături de miniștrii Apărării, Afacerilor Externe şi Mediului, precum şi de şeful DSU, Raed Arafat, la plecarea unei echipe medicale în Republica Moldova pentru a ajuta la tratarea persoanelor cu COVID-19.