Se discută foarte mult în aceste zile de reorganizarea teritorială a României, un subiect atins și în cadrul Consiliului Politic Naţional al PSD, scrie evz.ro. Chiar președintele Marcel Ciolacu a anunțat că social-democrații pregătesc un grup de lucru care să propună un proiect de lege pe tema respectivă.
În teorie, măsura ar trebui să reducă multe dintre cheltuielile autorităților locale.
Șase luni, timp de lucru pentru proiect
Totuși, încă de anul trecut a fost depus un astfel de proiect, care prevedea ca în România să rămână doar 8 județe și orașe cu minimum 20.000 de locuitori.
Șeful Executivului este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială reprezintă o promisiune pe care clasa politică încă nu a onorat-o, de aceea se impune un astfel de proiect de lege.
Potrivit social-democraților, oportună ar fi reducerea numărului de comune rămase cu puțini locuitori, o măsură menită a scădea cheltuiele de administrare avute de autorităţilor locale.
Șase luni este termenul stabilit pentru întocmirea acestui proiect, potrivit deciziei luate în CPN al PSD. După acest timp, proiectul ar urma să fie discutat în coaliția de guvernare și, mai departe, trecut prin votul Parlamentului.
Primarul Capitalei este de acord că reorganizarea teritorială a României reprezintă o necesitate, dar amintește faptul că, înainte să facă reorganizarea din 1968, comuniștii „au studiat vreo 2 ani” problema. Astfel, Nicușor Dan afirmă că trebuie făcute „niște studii, întâi”, iar rezultatul lor, pus în dezbatere publică.
În opinia sa, reorganizarea teritorială a României nu este posibilă înainte de 2028.
USR, proiect pe reorganizarea teritorială
Un proiect privind pe reorganizarea teritorială a României a fost depus în octombrie 2024 de USR, potrivit sursei citate. Acesta prevedea doar 8 județe și orașe cu minimum 20.000 de locuitori.
Iată care ar fi fost cele 8 județe, în viziune USR:
- Nord-Est (cu actualele județe Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);
- Sud-Est (care să conțină Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea):
- Sud-Muntenia (cu Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman):
- Sud-Vest Oltenia (pentru Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);
- Vest (ar cuprinde Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș);
- Nord-Vest (în care să intre Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj);
- Centru (cu Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu);
- București-Ilfov (capitala București și actualul județ Ilfov).
România este organizată, în prezent, în mai multe unități administrativ-teritoriale: județ, municipiu, oraș, comună și sat.