This Content Is Only For Subscribers
Guvernul Vioricăi Dăncilă seamănă din ce în ce mai izbitor cu Trabantul, celebra mașină de carton. Glumele despre Trabant nu sunt puține. Iar colecționarii lor nu doar că nu sunt deranjați de ele, dar râd cu poftă când aud câte una nouă. Mi-aduc aminte de un banc de acum treizeci-patruzeci de ani care spunea că Trabantul e cea mai lungă mașină, având o lungime de zece metri. Cu fum cu tot! Numai că nouă, românilor, nu ne mai vine să râdem…
Din 2016, ne „complacem” în destinul Trabantului. Zilnic ni se arată cum, cu maximă precizie, justiția, educația, sănătatea, infrastructura sunt îngrămădite strategic de guvernul Dăncilă în Trabantul PSD-ului, iar băieții frumoși și dăștepți, cei cu specialele – vile, case, pensii, salarii etc. – joacă mereu “dincolo”, cu reprezentanții din Formula 1.
O statistică dezolantă, absurdă, ne-o dă gradul de educație și de (in)cultură al parlamentarilor noștri, media generală a liderilor politici după 1990 este de 7,4!!! Haideți să vedem și celelalte cifre extrase din documente SRI care au analizat media generală a Parlamentului, din acest punct de vedere al mediilor școlare: 1990-1992, în jur de 8 (opt), 1992-1996, în jur de 7 (șapte), 1996-2004, în jur de 6,5 șase şi… jumătate), după 2004, în jur de 6 (șase). Aceasta-i elita care ne conduce, până și performanțele ei fiind de Trabant!
Altfel, ”cel mai bun Guvern de după ’90”, vorba PSD, e pe cale de remaniere. Orice om cu scaun la cap se întreabă pe drept cuvânt: dacă PSD a instalat cel mai bun Guvern de după ’90 – așa cum se laudă – cum se face că miniștrii sunt atât de neperformanți încât partidul și-a făcut ca principală preocupare să-i evalueze, să-i reevalueze și să-i remanieze non stop? De ce nu este „ievaluată” și Viorica Dăncilă, în acest caz?
Citește și: RĂZBUNAREA DRAGONULUI! OUG pe amnistie și grațiere, bubolicea lui Toader în CEx-ul de luni
Sluga perfectă, Viorica Vasilica Dăncilă are toate capacitățile cerute de Liviu Dragnea, mai Putin una esențială: nu poate gândi singură şi, în consecință, nu se poate exprima, nu poate comunica. Comunicarea se realizează pe suportul gândirii, în cazul ființelor umane, fiind – după cum poate arăta orice psiholog debutant – principalul mijloc de socializare, principalul instrument prin care omul devine, după cum spune Aristotel „zoon politikon”, adică ființă socială, om prin definiție.
D-na Dăncilă a demonstrat, după aproape un an de guvernare, că habar nu are pe ce lume se află. A aterizat într-un loc şi a susținut că se află în alt loc (probabil pentru că atât capitala Muntenegrului, Podgorica, cât şi cea a statului Kosovo, Pristina, încep cu litera P), a confundat – cu ocazia zilei Imnului Național – Câmpul lui Horea, de la Alba Iulia, cu Câmpia Libertății de la Blaj, a uitat numele unor invitați străini de marcă, cu care trebuia să poarte „discuții la nivel înalt”, a încurcat protocolul specific guvernului etc.
Dacă ar fi fost o gospodină oarecare, vecinii şi cunoscuții ar fi zâmbit cu înțelegere, socotind-o excedată de trebăluiala zilnică din bucătărie. D-na Dăncilă este însă șefa Administrației Naționale a României, a „celui mai bun Guvern de după ’90”, vorba PSD, iar „gafele” ei (termenul fiind blând în raport cu „prestațiile”) afectează grav imaginea țării şi relațiile ei internaționale. Când un prim-ministru nu poate comunica liber, discursurile lui reducându-se la citirea (cu dificultate) a unor „materiale” puse la dispoziție de „consilieri”, e firesc să te întrebi dacă nu cumva cel ce a numit-o în această funcție a vrut să-şi bată joc de ea.
Citește și: Pesta porcină a dat buzna și-n Vrancea. Gospodăria din comuna Homocea a fost plasată sub supraveghere
Nefericirea noastră este că „gluma Dăncilă” este o bătaie de joc la adresa întregii nații. D-na Dăncilă a fost „promovată la vârf” pentru docilitatea ei. Şi ceilalți 27 de miniștri din cabinetul pe care îl conduce au fost impuși pe același criteriu. Ca niciodată, toți au fost parcă atinși de „boala” d-nei Dăncilă, gura vorbind singură (în propoziții agramate), în diverse împrejurări în care trebuiau „să ia atitudine”, să-şi dezvăluie „poziția”.
Petre Daea compară incinerarea porcilor atinși de pestă cu masacrul de la Auschwitz, Carmen Dan mută localitățile țării după bunul ei plac, în alte spații geografice decât cele reale, şi „filosofează” pe marginea inevitabilității destinului uman, Mihai Fifor plasează „rachete balistice” (arme de atac) în locuri în care acestea nu există, Lucian Șova explică lipsa de autostrăzi prin nevoia de salarii mari de la multinaționale, care altfel ar părăsi România, Valentin Popa (cunoscut şi drept „ministrul-pamblică”) le cere elevilor să învețe după manualele „care este”. Exemplele sunt prea numeroase pentru spațiul acestui editorial.
Dar chiar şi un cetățean obișnuit nu poate să nu se mire când aude că un ministru, precum Cosmin Butuza, vrea să serbeze „Centenarul” imprimându-l pe „tricoaie”, ori precum Ioana Bran, care dorește să mențină sportivii „supli”, cu diurne mizerabile. Dacă toți acești oameni nu ar fi titulari în guvernul României, ai putea crede că sunt actori în niște brigăzi artistice de agitație sătești.
Citește și: Remanierea guvernului PSD-ALDE sau cum propune premierul Dăncilă propunerea domnului Dragnea
„Mâna de fier” a d-lui Dragnea i-a „selecționat” fără a ține cont de pregătirea şi expertiza lor, docilitatea şi fidelitatea față de „conducător” fiind argumentul suficient. „Boala” d-nei Dăncilă o aveau, de fapt, cu toții, şi au transformat-o în molimă, prin promovarea, în sectoarele administrative subordonate fiecăruia, a unor indivizi tot după chipul şi pregătirea lor.
Administrația României a devenit locul în care se desfășoară scenarii absurde, plătite „din banii contribuabilului”. Secvența desfășurată în fața unui public uluit, cu șefii Poliției justificând inculparea unui șofer care a avut „obrăznicia” să-şi pună la mașină plăcuțe de înmatriculare cu un slogan ireverențios la adresa PSD-ului este de pomină. Numai ecoul internațional care i-a făcut de râs, demonstrând că nu cunosc convențiile şi legile europene, i-a obligat să dea înapoi.
Situații de acest tip întâlnește cetățeanul obișnuit, în raporturile sale cu administrația, zi de zi. „Virusul Dăncilă” a contaminat România şi, în ciuda măririlor de lefuri şi pensii (bazate pe îndatorarea totală a țării), nu există nici spitale moderne să îl trateze, nici școlii dotate să îl prevină şi să îl combată, nici infrastructură pe care să vină ajutoare sau produse care să îl blocheze.
Comedia tragică desfășurată în România zilelor noastre își are cauza în aspirația „mâinii de fier” de a scăpa de dosarele penale ce-i sunt puse în seamă. De aici vine ofensiva continuă împotriva Justiției, de aici este generat asaltul împotriva „serviciilor”, de aici s-a început tăierea atribuțiilor prezidențiale. Slugoii lui Dragnea nu mai știu ce să inventeze pentru a-şi „albi” stăpânul, unii dintre ei fiind conștienți că „virusul Dăncilă” nu poate, totuși, atinge întreaga comunitate românească. Vaccinul este tocmai la cei care, asemeni șoferului rebel, ies în stradă, socotind că așa nu se mai poate. România nu mai vrea să fie bătaia de joc a Europei.