Românica mea e țărișoara aceea în care niște oameni necăjiți, pricăjiți, sunt cărați la Iași ori aiurea în campaniile electorale pentru ca niște indivizi precum Ciucă, Ciolacu ori Simion să-şi satisfacă orgoliile lor de politicieni cufuriți. Oameni pentru care sărăcia a devenit o stare de normalitate, iar când PSD/PNL/AUR le dau 10 lei în plus și un pet plin cu bere, vin la vot. Şi fac asta pentru că nimeni altcineva în afară de ăștia nu le propune o alternativă.
Românica mea e țărișoara pe care străinii (ăia mai informați, ceilalți habar n-au de ea) o confundă cu Ungaria sau Bulgaria din motive necunoscute, dar enervante; e țărișoara în care closetul şi coceanul de porumb țin încă loc de W.C. şi hârtie igienică, iar pensionarii întorși în sat, de țărani; e o țărișoară pitorească, dar populată, în care indivizii au descoperit că n-are rost să muncești, de vreme ce s-au amestecat politica şi furtul; e țărișoara doldora de sicofanți ascunși sub masca oamenilor de bine, care au instaurat, prin complicitate voluntară, teroarea ca politică de stat; e țărișoara în care primarii trăiesc ca-n America, iar cei care i-au votat ca-n Albania.
Românica mea e țărișoara din care tinerii – instruiți ori numai cu școala vieții – se grăbesc să plece cât mai departe, doar-doar destinul le va surâde pe meleagurile de aiurea; e țărișoara-problemă şi codașă a Europei, exasperată de poticnelile noastre funciare, bolnavul care, în ciuda angajamentelor şi-a diagnosticului grav, refuză cu încăpățânare tratamentul bruxellez.
Daniel Țiclea, sula și prefectura Buzău. Contracte cu saftea pentru „Trupa lu’ Mucea”
Românica mea e țărișoara „capitalismului de cumetrie”, atent monitorizată, în care corupția înseamnă viață, iar viața înseamnă corupție; e țărișoara a cărei istorie națională se rescrie o dată la câțiva ani, după toanele păpușarilor care se visează voievozi, emanați ori lideri regionali, ambetați de adevărul napoleonian, că istoria nu-i altceva decât o „poveste convenabil ticluită”; e țărișoara în care, ce se clădește ziua, se năruie noaptea, spre satisfacția antreprenorilor de tot felul, specializați în profitabilizarea oricărui dezastru.
Românica mea e țărișoara în care secunda n-are nici o valoare, pe când lenea e coană mare; e țărișoara în care se flecărește în neștire şi se încalcă promisiunile, dar nu oricum, ci cu o șmecherie dusă la rafinament; e țărișoara în care toți avem o „problemă serioasă”, dar ne închipuim că „merge şi-așa”; e țărișoara in care seriozitatea şi competența sunt subiecte de bășcălie, în vreme ce descurcăreții strâng indecent simpatie şi glorie, grade şi ranguri.
Românica mea e țărișoara în care prezentul e irosit pentru a se ascunde, cu grijă, trecutul neguros şi rareori convenabil, în timp ce viitorul e lăsat la voia întâmplării; e țărișoara care, de Crăciun, își asasinează cinic președintele ca să-şi credibilizeze opțiunea democratică; e țărișoara în care „revoluționarii” ucigași sunt înalți demnitari, iar victimele lor putrezesc în cimitirele tricolore; e o țărișoară apendice al Puterii discreționare, deseori patibulară, în care instituțiile statului sunt împotriva cetățeanului, iar cetățeanul împotriva statului.
Românica mea e țărișoara în care televiziunile își rotunjesc ratingul din știri şi imagini cu români veniți acasă de peste mări și țări pentru că vor o țară normală, dar sunt culcați la pământ și jucați în picioare de vigilenții jandarmi, cu descarcerări pletorice sau cu violuri şi crime oribile, de-un primitivism atroce.
Românica mea e țărișoara în care presa se încovoaie de obediența sponsorizată obscen de efemerii stăpâni; e țărișoara în care prostia scuză orice şi nu supără pe nimeni, fiind inocentă şi permisă; e țărișoara în care nimic nu durează, în afara improvizației şi-a compromisului; e țărișoara în care se șprițuiește monstruos şi se supraviețuiește subteran şi subaltern; e țărișoara în care nu știi niciodată ce va fi mâine, pentru că, ce poți face azi, nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine, că, sigur, nu va mai fi nevoie…
Românica mea e țărișoara în care legea e facultativă, iar fărădelegea, inevitabilă; e țărișoara cu cea mai mare densitate de lingăi și țuțeri pe cap de politician şi de funcționar important; e țărișoara în care totul e cu putință; e țărișoara în care maneliștii şi pantelimoniștii, Drăgușancii şi Tatu-iștii au devenit repere culturale; e țărișoara în care, ca să ai succes, trebuie să semeni cu Mitică Dragomir, la insolență suficientă, cu Becali (indiferent de prenume), la tupeul agresiv, cu Andreele (şi sunt atâtea!), la pragmatismul senzual, cu Nicoleta Luciu, la trupul lasciv, şi la figura de băiat cumsecade cu Mircea Radu.
Românica mea e țărișoara în care Ciucă/Ciolacu/Simion „dizgrațiază azi ce au grațiat ieri”, iar premierul semnează ca primaru’; e țărișoara pe care Ciucă și Ciolacu, dimpreună cu Guvernul lor de asistați, se fac c-o scot din reanimare, cu minciuni mari cât Roșia Montana; e țărișoara în care „polițistul anului” e arestat pentru corupție.
Românica mea e țărișoara în care alde Ciucă/Ciolacu/Simion şi alții ca ei/ele urinează cu boltă pe alegătorii surprinși în flagrant de nepricepere la vot sau de naivitate; e țărișoara în care o trădare bine urzită valorează cât o armată de loialiști visători; e țărișoara de care mi-e veșnic dor şi, d-aia, scriu cu patimă, mânie şi încrâncenare; e țărișoara fără de care nu-mi concep propria existență; e destinul meu şi de destin n-ai cum să scapi.
Românica mea sunt şi eu, cu eșecurile, umbrele şi beteșugurile mele. Românica e, în definitiv, acea parte, majoritară şi prăpădită, sărmană şi pribeagă, a României neterminate şi contemplative, ceea ce nu mă împiedică s-o iubesc cu ură și pasiune, cu resemnare şi speranță.
Dar ce bine spuneti adevarul!