Luptătoruˈ Ciolacu

Un cuvânt nefericit: „luptă”. Asta îmi amintește nu doar de Gabriel Avrămescu, care „se luptă cu PSD” de dimineața până seara, ci, chiar de activistul sovietic, fiindcă numai ăsta are, n-are treabă, are, n-are cu cine, el se luptă. Lupta „pentru Buzău” este, oricum, fandaxie pură, județul ăsta fiind, încă de la înființare, doar o ficțiune sublimă, spre deosebire de buzoieni, care sunt reali. De ce nu se luptă luptătoruˈ Ciolacu mai bine „pentru buzoieni” sau, și mai bine, „alături de buzoieni”? Nu știu. A ales să lupte „pentru Buzău”, iar eu îl cred. Pentru că îl avea moștenire deja de la Ion Vasile și trebuia să lupte ca lucrurile să rămână așa.

„I fought the law and the law won”. Adică, așa cum s-ar traduce pe la noi, întotdeauna pe dos: M-am luptat cu legea și am învins. Melodia lui Bobby Fuller din 1966 (sau The Clash din 1979, cum preferi tu, iubite cetitorule) îmi răsună în urechi de fiecare dată când trec pe lângă cartierul electoral al luˈ luptătoruˈ Ciolacu (sic!) de pe Bulevardul Unirii din Buzău și îmi amintesc mesajul ăla nefericit de pe internet: „De 33 de ani lupt să schimb Buzăul”.

Slab mesaj. Ca om trecut prin multe, nu mă pot abține, citesc d-astea fără să vreau, aș vrea să nu le văd, dar e prea târziu, răul a fost făcut, am rămas atent pe viață. Încă și mai rău este că îmi vine mereu să adaug ceva, să nu las sloganul așa, în aer, confuz, neterminat, iar completarea logică în acest caz mi se pare că ar fi „De 33 de ani lupt să schimb Buzăul și am învins”.

De ce nu se luptă luptătoruˈ Ciolacu „pentru buzoieni”?

Un cuvânt nefericit: „luptă”. Ăsta îmi amintește nu doar de Gabriel Avrămescu, care „se luptă cu PSD” de dimineața până seara, ci, chiar de activistul sovietic, fiindcă numai ăsta are, n-are treabă, are, n-are cu cine, el se luptă. Lupta „pentru Buzău” este, oricum, fandaxie pură, județul ăsta fiind, încă de la înființare, doar o ficțiune sublimă, spre deosebire de buzoieni, care sunt reali. De ce nu se luptă Marcel Ciolacu mai bine „pentru buzoieni” sau, și mai bine, „alături de buzoieni”? Nu știu. A ales să lupte „pentru Buzău”, iar eu îl cred. Pentru că îl avea moștenire deja de la Ion Vasile și trebuia să lupte ca lucrurile să rămână așa.

Altfel, mie faptul ăsta nu-mi spune că face guerila marketing, ci că, contaminat de șmecherie încă de când se juca cu puța-n miliția Buzău, i s-a părut de bonton să scoată pe net țipetele astea ca niște curve goale, afișând fețe, sigle și slogane care nu spun nimic, dar care amplificate de „n” ori de pulimea/pizdimea din presa buzoiană ajung să pară ceea ce nu sunt. Conform pulimii/pizdimii ăsteia, Ciolacu a mutat Buzăul lângă Timișoara, „performanță” realizată și (sic!) de primarul Constantin Toma care a pus Buzăul înaintea Parisului pe un site obscur, cu sudoarea banilor furați din bugetul buzoienilor.

Pentru mine, însă, viitorul candidat pentru postul de viitor prim ministru, care ocupă hectare întregi de internet în formă de cort de măsurat tensiunea României, s-a descalificat din start.

Outsiderul

De când s-a mutat în Șoseaua Kiseleff nr. 10, Marcel Ciolacu nu mai este doar un outsider prost, cu ambiții la fel de prostești, ci a intrat în plutonul de oportuniști în stare să facă orice pentru a prinde un tren spre putere.

Ce-i lipsește lui  Marcel Ciolacu ca să-l iau în serios și să mă gândesc la el ca la unul care „ar putea fi”? Sânge? Nu dă semne că ar avea sânge-n el, așa cum Iohannis, șeful lui actual, n-are fond și cum Nicolae Ciucă n-are spinare. Nu-s mofturos, nu aștept un Țepeș în guvernul României, dar mie, luptătoruˈ Ciolacu îmi miroase a chilipirgiu anonim și a Tăntălică Frânaru trist, a moartea inspirației, a Emil Constantinescu care pică-n bot la primul contact cu mingea de fotbal. Nu-l simt ca fiind capabilul ăla de anvergură care să facă tabula rasa în cloaca administrativă, care să aibă discurs și aplomb la întâlnirea cu capitaliștii veroși din UE, care să joace politicienii pe degete ca să-i iasă o viață mai bună pentru noi, românii.

Nu, omul nu-i un geniu, ba chiar e un biet ignorant, are genă de dat în gropi, de veșnic bișnițar, bântuit de țâfne solitare, un dom Tăntălică scos din pălăria lui Iohannis, deloc bine intenționat și, la fel ca și Iohannis, complet lipsit de mușchiul care mișcă munții, precum și de voinicia de a înfige steagul în vârf la ceva. Unde îl văd eu pe Marcel Ciolacu peste încă zece ani? Tot pe internet, cu mesajul „De 43 de ani lupt pentru schimbarea Buzăului”. Și este logic să fie așa, fiindcă, în sinea sa, luptătoruˈ Ciolacu, viitorul prim ministru cu două nume mici, nu vrea să învingă. Nici n-ar ști cum.

Modest și bișnițar din fire, luptătoruˈ Ciolacu doar luptă.