În urmă cu doi ani, pentru o bună parte din electoratul anti-PSD încă funcționa escrocheria: PSD e răul absolut și trebuie desemnat ca atare indiferent de context, în vreme ce PNL e speranța de sens contrar și trebuie sprijinit ca atare indiferent de context. Cacealmaua liberală nu i-a servit, însă, decât președintelui cu cinci case Klaus Iohannis, care și-a consolidat metodic toate obiectivele de putere.
Cacealmaua liberală lansată și întreținută în epoca prezidențială Klaus Iohannis a fost ideea că Partidul Național Liberal ar exista și funcționa într-o opoziție fondatoare cu Partidul Social Democrat, „marele rău” al tranziției post-comuniste. Că PSD trebuie scos în afara legii, că trebuie interzis. Chiar și atunci când râgâiala asta cotrocenistă era umbrită de traseismul politic care retrăia o nouă epocă de glorie la alegerile locale din toamna anului 2020, iar primarii PSD dădeau năvală în PNL, Klaus Iohannis le explica domol românilor că nu liberalii au inventat trecerea dintr-o barcă în alta, ci social-democrații, că „transhumanța” asta e necesară pentru încordarea mușchilor liberali.
Poziția cotrocenistă marca o culme a cinismului: președintele era întrebat despre semnificația prezentă a transferurilor nenumărate din tabăra PSD în echipa PNL, dar dădea un răspuns de savant preocupat de istoria și originile fenomenului.
Inerent, menajată de optica promovată de cacealmaua liberală, baricada PNL nu putea fi decât „bună”. Ea simboliza manifestarea unor intenții de primenire care trebuiau întâmpinate cu entuziasm civic, ba chiar susținute de mass-media. Pentru orice neajuns era suficientă o explicație: de vină este PSD, nu pesediștii penali care îl conduceau și înfulecau hălci mari din bugetul public. Și la orice problemă servea o singură soluție: înlocuirea garniturilor „roșii” cu garniturile „galbene”. Nu conta că noile garnituri liberale vopsiseră roșul în galben. Și cam ăsta a fost tot programul PNL.
Cacealmaua liberală
Așadar, în urmă cu doi ani, pentru o bună parte din electoratul urban anti-PSD încă funcționa marota: partidul cu trandafiri în siglă e răul absolut și trebuie desemnat ca atare indiferent de context, în vreme ce PNL e speranța de sens contrar și trebuie sprijinit ca atare indiferent de context.
Această vedere la extreme nu putea sfârși decât cu o lume strâmbă. Astăzi e totuși un pic mai clar: fumigena nu i-a servit decât președintelui Klaus Iohannis, care și-a consolidat metodic toate obiectivele de putere.
În rest, toți ceilalți au avut de pierdut: cetățenii manipulați să crediteze o iluzie, presa dresată (și pe alocuri stipendiată) să susțină un neadevăr, ba chiar și Partidul Național Liberal dus spre prăpastie.
Cacealmaua liberală s-a dezumflat, nimic esențial nu separă PNL de PSD
Însă la fel cum găunoșenia prezidențială e vizibilă de ani de zile, și goliciunea liberală e un simptom politic care ar fi trebuit să dea de gândit acum mai mult timp. Astăzi, doar visătorii, naivii și stipendiații PNL mai pot susține că sunt surprinzătoare acțiunile și piruetele liberalilor, odată ajunși în aceeași oală guvernamentală cu marele rău PSD-ist.
În teorie, democrația admite astfel de înțelegeri între partide cu vederi diametral opuse alese de cetățeni să îi reprezinte. Dar „broasca” pe care a înghițit-o PNL a pus partidul într-o poziție imposibilă tocmai din cauza discursului-fumigenă al reprezentanților formațiunii, care s-au poziționat printr-un singur slogan-minune: acela că ar fi antiteza perfectă la PSD.
Mâna nevăzută a serviciilor secrete în partide
Altfel, există o mână nevăzută a serviciilor secrete în partide. PNL a devenit anexa PSD, iar felul în care această posibilitate s-a transformat într-o situație reală e marcat de la un capăt la celălalt de o lipsă totală de transparență. De mai bine de doi ani de zile, aceste două partide colaborează punctual și se sprijină reciproc, dar explicațiile pe care le dau acestei stări de fapt sunt menite să inducă publicul în eroare, nicidecum să-l lămurească.
Orice alianță politică (în măsura în care e constituțională) e admisibilă în democrație cu această condiție simplă: să se facă la vedere, adică să fie asumată și explicată. Însă ipotetica alianță PNL-PSD de astăzi e doar o consecință a tenebrelor, rezultatul unor înțelegeri la originea cărora nu știm cine se află și la capătul cărora nu știm ce ne așteaptă.
E simplu, totuși, de intuit: aceia care au flexibilitatea de a se împreuna după ce și-au negat practic dreptul la existență au și flexibilitatea de a face din democrația românilor (așa cum este ea) o caricatură.
Practic, efectul principal al ultimilor ani de politică românească ar trebui să fie lămurirea definitivă a electoratului că nimic esențial, nicidecum linia de demarcație dintre bine și rău, nu separă PNL de PSD.
Ambele sunt partidele tranziției noastre din ultimii treizeci de ani. Ambele sunt, la vârf, o compoziție de români coborâți din universul lui Caragiale, niște gargaragii lași și leneși, dispuși să facă orice fel de compromis și, mai ales, dispuși să mintă oricât și oricând pentru a servi o politică de trib.
Memorialul imposturii PNL
În mod evident, toate aceste lucruri se puteau constata ca fiind proprii și Partidului Național Liberal înainte de toamna anului 2021. Încropim doar acest memorial sugestiv:
»» în august 2019, după doar câteva luni de la intrarea în partid, Rareș Bogdan (probabil chintesența găunoșeniei liberale de rit nou) era ales prim-vicepreședinte al PNL, cu 2719 voturi primite în cadrul Consiliului Național PNL;
»» în toamna anului 2019, europarlamentarul liberal Dan Motreanu susținea în calitate de șef de campanie PNL pentru alegerile prezidențiale că e complet inutil și indezirabil un dialog între candidații Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă;
»» în noiembrie 2019, PNL se instala la guvernare cu un cabinet care îi avea în componență, printre alții, pe Cătălin Predoiu la Justiție, pe Monica Anisie la Educație, pe Marcel Vela la Interne, pe Lucian Bode la Transporturi sau pe Costel Alexe la Mediu;
»» în martie 2020, guvernul liberal organiza testarea preferențială, în masă, a parlamentarilor, schimbând peste noapte politica de sănătate publică a statului român în combaterea pandemiei de coronavirus;
»» efortul liberal din primele luni de pandemie a însemnat limitarea accesului presei la informațiile de interes public, derularea unor achiziții neconforme în valoare de sute de milioane de euro (prin compania de stat Unifarm), dar și o politică națională ridicolă ce poate fi rezumată prin sloganul „amenzi multe, teste puține”;
»» în iulie 2020 era deja clar că Guvernul Orban e incapabil să gestioneze pandemia;
»» în aceste condiții, cu cine defila PNL la alegerile locale din toamna anului 2020? Cu Gheorghe Flutur, „baronul galben” ale cărui acțiuni administrative provocaseră primul mare focar județean de COVID-19 din România. Și mai defilau cu cineva: cu toți social-democrații dispuși să îmbrace haina PNL;
»» eșecul coaliției de dreapta din toamna lui 2021, în vinovății proporționale: a președintelui Klaus Iohannis, a PNL și a USR;
»» cacealmaua liberală se dezumflă: devine clară ideea existenței unei înțelegeri (în fapt, un blat) între Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, în privința unei colaborări guvernamentale, încă din toamna lui 2019, blat cusut pe disperarea lui Klaus Iohannis de nu rata al doilea mandat;
»» marea coaliție PSD-PNL din noiembrie 2021, procesul de „curățare” a PSD și de transformare a acestuia într-un partid frecventabil;
»» cel mai șifonat din acest aranjament al serviciilor secrete va ieși PNL și, în general, dreapta.
În loc de epitaf
O consecință firească a acestor ani ar trebui să fie discreditarea definitivă a tuturor jurnaliștilor care au susținut marota discursivă liberală (la fel cum, mai înainte, s-au discreditat definitiv mediile de presă pro PSD).
Toate vocile din presă care au promovat ideea binelui PNL, ca alternativă la răul absolut PSD, ar trebui să-și încheie falsa carieră media și să se angajeze, în sfârșit, la partid, unde să presteze transparent meseria care le-a consacrat: aceea de voci ale propagandei.
Desigur că acest lucru nu se va întâmpla. Jurnaliștii vopsiți vor continua să-și publice rândurile otrăvitoare, după cum politicienii vopsiți vor continua să-și facă piruetele. Apoi ne vom întreba, cu revoltă, de ce e țara astfel.
 între Klaus Iohannis){kind=link}