N-am crezut niciodată că viața politico-socială a unui țărișoare precum Românica poate ajunge să semene cu bălăcăreala promiscuă a unor țațe de Simileasca. Şi încă Simileasca are un avantaj: are regulile ei, ștaiful ei şi, mai ales, locul ei. Nu se dă drept altceva decât este. Or sunt zile când, privind de la Primăria Buzău, sau răsfoind ziarele lu’ Toma de la primărie ori ale lui Neagu de la CJ, mi se pare că m-am născut într-o țărișoară incertă, fără legi, fără consistență, fără sens: un fel de șir de căruțe cu coviltir, cu o șleahtă de bulibași care joacă barbut continuu, nemaiștiind când e zi și noapte.
Mi-e scârbă și sunt trist. Trist pentru că niște bișnițari de Simileasca ne-au învins! Dar ce victorie de căcat!
Sunt exasperat, sunt scârbit, sunt sătul. Vreau să cred că mai există civilizație, vreau să văd figuri cât de cât oneste şi omenești, vreau să trăiesc într-o atmosferă de bună-cuviință, de respect pentru limba română, de responsabilitate. Vreau măcar un pic de stil, un pic de distincție, un minim de eleganță şi de sportivitate.
Nu mai suport să aud minciunile din țara și județul meu. Nu mai contează cine minte mai mult. Şi cât! Chiar contează nivelul căcăcios și inadmisibil al disputei, limbajul ei, suficiența grosolană a replicilor? Asist la un turnir al disprețului din partea fiecărui reprezentant al acestei țărișoare, mai ales al acestui giudeț: şi primarul şi președintele Consiliului Județean Buzău au cultivat voluptatea furtului, a deriziunii, a atacului de cartier.
Mi-e scârbă! Nu mai vreau să fiu reprezentat, guvernat, dăscălit, agresat de armata de netrebnici şi de mediocri aflată acum pe scena județului Buzău. Ca să pună capacul peste fiertură, mai trece, din când în când, prin peisaj şi Ciolacu: când devastator cu clica lui pesedistă, când aliat marital cu liberalii, când (de la o vreme) supărat pe toți: niște clovni, niște circari, niște opresori ai României.
Probabil că cineva l-a sfătuit pe sistematizabilul președinte PSD, de când cu dezvăluirile despre cum se trece cu compresorul peste viața bătrânilor noștri, să ia oarecare distanță de politică, să facă pe „pasărea rară” care s-a dat cu poporul. E „pe picioarele lui”, dar n-are picioare. Are „mâinile curate”, dar n-are mâini. Gândește pe cont propriu, dar…
Și ca să nu ne năucim cu totul, declarăm că Ciolacu seamănă cu toți opresorii care s-au perindat la putere în cei 33 de ani de democrație originală, adică, mă-nțelegi, cu cei care mai alaltăieri au fost arestați ori au dosare la DNA! Urmează, apoi, ariergarda: parlamentarii de partid şi de gașcă, vorbind de-a valma prin talk-show-uri, analiștii şi comentatorii de serviciu, ocupați să aibă mereu dreptate, gazetarii nervoși și vânduți, veteranii blazați. Totul arată a orice, numai a viață politică nu.
Ni se livrează strict meschinărie, mitocănie, divagație trivială, jeg. Adică, rahat de Simileasca! Niciodată n-a fost, cred, Românica mai pedepsită ca acum. Județul Buzău ca acum! Niciodată n-am ajuns, cred, ca acum, pe mâna unor neisprăviți încântați de ei înșiși, needucați, fără alte preocupări decât prosperitatea de clan şi trufia măruntei lor cariere.
Mi-e scârbă! Nu mai vreau să fiu reprezentat, dăscălit, agresat de armata de popi şi de mediocri aflată la vârful Bisericii Ortodoxe. Vreau să văd, la vârf, preoți maturi, îngrijorați de soarta concetățenilor lor și nu disperați după ideea de a face averi din nefericirea lor, îngrijorați doar de ideea de a scoate cât mai mulți bani din fundațiile caritabile pe care și le-au tras împreună cu mafioții locali. Știu că nu le pasă de sațietatea mea.
Mi-e scârbă să cred că ne-am degradat până într-atât, încât am pierdut până şi dreptul la speranță, drept redat nouă de însuși Cel despre care ne mint acum că îl reprezintă pe pământul acesta. De popii îmbuibați care trăiesc numai pentru ei, care nu știu să împartă cu alții şi care se gândesc doar la binele propriu, defilând cu credința lor închipuită, în timp ce mint, bârfesc, judecă şi nu știu să ierte! De cei care defilează cu etică și moralitate și își permit să-i judece pe ceilalți, de parcă ar avea vreo autoritate supremă şi de parcă ei ar fi perfecți și ar fi trimișii Domnului pe pământ!
Mi-e scârbă de toată abundența de prostie, răutate, invidie şi prefăcătorie din jurul meu! Mi-e scârbă de ipocriți, de toți cei care poartă măști şi pe care ți-e imposibil să-i cunoști, de toți cei care se zbat să pară altfel decât sunt, care se laudă cu ce nu au şi cu ce nu sunt, de toți cei care râd la comandă, care plâng la comandă, de bufoni patetici.
M-am săturat de cei care vânează greșeli, de cei care abia așteaptă un motiv de ceartă, de cei care strică armonia din jurul lor, de profitori, de oportuniști şi de pupincuriști, de lăudăroși, de infatuați, de snobi şi de grandomani! De cei care în față îmi zâmbesc frumos şi îmi spun ce îmi place să aud, dar prin spate mă dezaprobă și mă vorbesc de rău. De toate bârfele, de toată flecăreală incultă, de toată caterinca ieftină făcută pe seama altora, de conversații banale, stupide şi neconstructive!
Mi-e scârbă de toți curioșii, care nu pot dormi de grija celorlalți şi a căror preocupare principală este scormonitul în viețile altora! De consolările patetice cu care încearcă unii să afle detalii despre necazurile altora, de toți ăia care suferă de scenarită și care se hrănesc cu drame. Mi-e scârbă de cei care cred că au dreptul să îmi dea sfaturi, care încearcă să îmi organizeze viața, care cred că știu mai bine decât mine cine sunt, ce pot şi ce am de făcut! De cei care încearcă să mă minimalizeze și care nu îmi respectă personalitatea. De închipuiții care-i privesc pe ceilalți de sus. De vanitoși și de orgolioși.
