Suntem azi o literatură îmbătrânită, care se agață cu dârzenie de senectutea ei. Tendința este ca vârsta şi relațiile să prevaleze în fața valorii.

Aș ruga cititorul acestor rânduri să se gândească dacă știe măcar un singur nume de scriitor buzoian de azi. Aș risca chiar şi cu muzicienii, artiștii plastici şi chiar cu actorii. Sunt gata să pariez că nu va ști nici unul. Totuși, nu trebuie să vă faceți un complex din asta: e doar firesc. Ignoranța dumneavoastră în așa zisa literatură de azi nu se datorează cine știe cărei carențe în cultura generală, ci unei situații anormale în ceea ce aș numi „managementul notorietății” în Romania de azi. Nu mă refer acum la aberația evidentă a unei lumi în care vedetele sunt prezentatori tv, manechine, politicieni şi fotbaliști, în detrimentul celor care fac, în realitate, lumea: gânditorii, oamenii de știință şi artiștii.

Citește și: CALUL BREAZ de la CULTURĂ, ultima picătură de otravă în vena CENTENARULUI

În definitiv, ne gândim resemnați, poate o fi chiar așa: valorăm exact cât sunt oamenii dispuși să dea pe noi, fie în bani, fie în celebritate. Nu putem sili pe nimeni să nu privească emisiuni stupide la televizor şi să nu verse, clipă de clipă, bani în buzunarele celor care le fac, după cum nu putem sili pe nimeni să cumpere o carte de poezii pentru ca un poet să devină cu o frântură mai bogat sau mai cunoscut. Oamenii muncesc mult şi vor să se destindă în timpul liber. Ori, o carte bună sau o pictură bună, sau muzică bună nu destind, ci tensionează gândirea, pun probleme noi cu care cei mai mulți oameni nu mai au timp şi energie să se confrunte.

Este motivul pentru care divertismentul, de toate felurile, este un El Dorado în care curge, indecent şi absurd, bogăția, pe când zonele care construiesc demnitatea şi valoarea umană sunt scufundate-n obscuritate. Nu mă refer la asta. În definitiv, „lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi”, scria Eminescu. Scriitorii adevărați scriu prea puțin pentru bani, lor le trebuie în primul rând „faima”, adică răsplătirea prin notorietate a muncii lor. Și tocmai asta li se refuză, tot mai mult, în lumea de azi.

Citește și: LEONARD ȚUCLEA și ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ ori despre TRAIUL ÎN TRADIȚIE ȘI VIAȚA ÎN NĂLUCIRE ALE UNUI ARTIST

E drept, publicul larg s-a obișnuit cu câteva figuri de scriitori, mai ales cei care au făcut politică sau au funcționat altfel în spațiul public. Ion Gheorghe, Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu sau Bucur Chiriac sunt câțiva dintre ei. Toți, însă, sunt seniori ai culturii buzoiene, fiind în vârstă de peste șaizeci de ani. Toți ceilalți ce ar merita calificativul de „importanți” se mulțumesc doar cu popularitatea lor în mica lume culturală, rămânând mai mult sau mai puțin obscuri marelui public. Cam toți cei din această categorie sunt şi ei trecuți de cinzeci de ani. Această situație este anormală într-o cultură ce se pretinde viabilă.

E firesc ca scriitorii să acumuleze notorietate pe parcursul unei vieți îndelungate, şi nu le contest celor de mai sus meritele şi valoarea. Dar în literaturile dinamice celebritatea vine, în măcar aceeași măsură, şi la vârste fragede. Până şi în perioada comunistă Ion Nicolescu era faimos la douăzeci de ani şi Radu Cârneci erau vedete şi chiar intraseră (n.n. – Radu Cârneci) în manuale după al treilea deceniu al vieții. Azi, nici la patruzeci de ani, nici la cincizeci nu ești nimic în cultura buzoiană. Pragul de vârstă al recunoașterii „locale” a crescut tot mai mult, îngrijorător de mult.

Suntem azi o literatură îmbătrânită, care se agață cu dârzenie de senectutea ei. Tendința este ca vârsta şi relațiile să prevaleze în fața valorii. Avem minunați poeți şi prozatori tineri, care trăiesc şi scriu într-o nemeritată penumbră. Ultima promoție intrată, cât de cât, în conștiința publică, generația optzeci, constă acum în autori în jurul vârstei de cincizeci de ani, care stopează premeditat asaltul tinerilor.

Citește și: Cultura buzoiană | „Scriitorii consacraţi”, cărțile şi „almanahele”pe bani publici ori despre cum se duc pe maculatură procente uluitoare din bugetele municipiului și județului Buzău

Ce să spun despre cei de treizeci de ani sau mai puțin, „lupii tineri”, care sunt de fapt adevărații contemporani, adevărata literatură vie? Ei n-au acces, de obicei, la premiile literare, nu beneficiază de cronici şi de o constantă investiție de încredere din partea criticii, iar de publicat reușesc să publice doar cu mare dificultate.

Ar trebui să ne iubim literatura tânără, scriitorii ei, nu să ne temem de aceștia. Până la urmă, noi am spus ce-am avut de spus, şi ce-i al nostru nu ni-l poate lua nimeni. Dar șansa noastră în lume (pe care noi, cei mai vârstnici, am ratat-o încleindu-ne în obscure bătălii locale) sunt acești oameni care-ar trebui să fie publicați, promovați, premiați acum, când mai pot încă găsi un mod plăcut de a-şi cheltui banii. Doar printr-o schimbare de atitudine culturală față de tinerii de valoare vom ajunge să vedem din nou un poet de treizeci de ani recunoscut de public şi, dacă nu cer prea mult, nu cu totul muritor de foame.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.