În calitate de candidat pentru Parlament, îmi propun să aduc schimbări concrete care să simplifice viața cetățenilor și să modernizeze administrația locală, scrie Adrian Crețu, candidat al PNL Vrancea pentru Parlamentul României, pe Facebook.
Proiectul meu de lege vizează digitalizarea completă a serviciilor publice, o inițiativă care aduce îmbunătățiri semnificative față de legislația actuală și soluțiile existente, susține liberalul Adrian Crețu.
Adrian Crețu: Ce aduce în plus acest proiect de lege față de cadrul legislativ actual?
Legislația actuală include unele prevederi pentru digitalizarea administrației publice, dar progresele sunt fragmentate și insuficiente. Prin comparație, proiectul meu de lege propune:
1. Crearea unui portal digital unic, complet funcțional, pentru fiecare localitate
În prezent, digitalizarea serviciilor administrative este inconsistentă. Unele localități dispun de platforme online limitate, dar multe dintre ele nu oferă toate serviciile necesare, ceea ce forțează cetățenii să interacționeze direct la ghișeu.
Ce propun: Portaluri digitale unificate, obligatorii pentru fiecare primărie, care să includă toate serviciile publice. Acestea ar permite:
- Plata taxelor și impozitelor online fără costuri suplimentare sau platforme externe.
- Depunerea cererilor și obținerea documentelor exclusiv online, reducând la minimum interacțiunea fizică.
- Accesul la informații publice despre proiectele locale, bugete și alte date relevante.
2. Introducerea programărilor online pentru toate interacțiunile fizice.
În prezent, legislația nu impune primăriilor să faciliteze programări online, iar aglomerația la ghișee este frecventă.
Ce propun: Toate interacțiunile fizice, unde sunt necesare documente originale, să fie precedate de programări online. Acest sistem ar reduce cozile și timpul de așteptare, ar ajuta administrația să gestioneze eficient fluxul de cetățeni.
3. Asistență virtuală pentru ghidarea cetățenilor
În prezent majoritatea platformelor online, acolo unde există, sunt dificil de utilizat pentru cetățenii care nu au competențe digitale avansate. Nu există suport centralizat pentru întrebări și probleme tehnice.
Ce propun: Implementarea unui sistem de asistență virtuală care să răspundă automat la întrebări frecvente despre utilizarea portalului, să ghideze cetățenii în completarea cererilor și formularelor, să oferă asistență în timp real prin chat sau apeluri video pentru probleme mai complexe.
4. Obligații clare și termene stricte pentru implementarea digitalizării
În prezent legea cadru privind administrația publică permite digitalizarea, dar nu impune termene clare pentru realizarea ei, iar multe primării întârzie acest proces.
Ce propun: Stabilirea unor termene obligatorii pentru implementarea digitalizării în toate primăriile, cu sancțiuni pentru întârzieri, crearea unei unități de monitorizare naționale care să supravegheze progresul și să ofere sprijin tehnic autorităților locale.
5. Standardizarea serviciilor digitale la nivel național
În prezent, fiecare administrație locală poate implementa soluții digitale diferite, ceea ce duce la confuzie pentru cetățeni.
Ce propun: Introducerea unui set de standarde naționale pentru platformele digitale, astfel încât cetățenii să aibă o experiență uniformă, indiferent de localitatea în care locuiesc.
Propunerile mele nu sunt doar despre modernizare tehnologică. Ele sunt despre timp câștigat pentru cetățeni, despre mai puțin timp pierdut în aglomerație și birocrație, despre accesibilitate crescută pentru cetățenii din zonele rurale sau persoanele cu dizabilități ce vor putea accesa aceleași servicii ca și cei din centrele urbane.
Sunt despre o administrație mai eficientă, în care funcționarii publici se vor putea concentra pe rezolvarea problemelor., încheie Adrian Crețu.
(Realizat de Lixandru Gheorghe PFA, la comanda Partidului Național Liberal. Cod mandatar financiar 11240002)