joi, 4 martie, 2021
15 C
Buzău

Ministerul Educației, condus de liberala Monica Anisie, implicat într-o megaafacere cu iz penal. A cumpărat, fără licitație, peste 15 milioane de măști pentru elevi, de la o firmă cu zero angajați, administrată de un fost consilier PSD judecat pentru corupție și asociat cu interlopii brașoveni

EXPRESS SUD-EST SPECIAL Dezvăluiri Ministerul Educației, condus de liberala...

Ministerul Educației, condus de liberala Monica Anisie, implicat într-o megaafacere cu iz penal. A cumpărat, fără licitație, peste 15 milioane de măști pentru elevi, de la o firmă cu zero angajați, administrată de un fost consilier PSD judecat pentru corupție și asociat cu interlopii brașoveni

NEWS

George Lixandru
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

Ministerul Educației a încheiat, la 2 iunie, un contract în valoare de 8.091.000 lei pentru livrarea de măști sanitare elevilor care susțin examenele naționale, cu o firmă cu zero angajați, specializată în construcții al cărei administrator și director general este un fost consilier județean PNL, inculpat într-unul dintre dosarele fostului președinte al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu (PNL).

Ministerul Educației, afaceri în stil USL

Duplex S.A., firma cu care a încheiat contractul Ministerul Educației, are conform datelor din 2018 de la Ministerul de Finanțe, zero angajați. Administrator este Adrian Sabin Neagu, fost consilier local PSD în Brașov. El este judecat în dosarul lui Aristotel Căncescu și a fost administrator în firma deținută de cunoscutul consilier PNL Andrei Kadas și de interlopul Emanoil Alexa, afirmă ziariștii de la Libertatea.

Ministerul Educației

Citește și: Cristina Ungureanu, directoarea DSP Buzău și beneficiară a „grațiilor” pesediștilor locali, îi dă cu tifla „gurului” Marcel Ciolacu! Număr record de pacienți depistați cu infecție cauzată de COVID-19 în 24 de ore la Buzău: 23 de cazuri

Contractul a fost atribuit prin negociere directă cu societățile implicate, firmele având la dispoziție doar o zi să se înscrie la negocieri. Iată istoria.

Între 15 și 17 milioane de măști

La 25 mai 2020, Ministerul Educației a publicat o scrisoare de intenție prin care invita firmele să se înscrie la procedura de negociere fără publicare prealabilă pentru cumpărarea măștilor care urmau să le fie distribuite elevilor și cadrelor didactice prezente în instituțiile de învățământ în perioada examenelor naționale.

Este vorba despre un acord-cadru, cantitatea minimă a achiziției fiind de 15.188.000 de bucăți, iar cantitatea maximă – de 17.000.000 de bucăți.  Măștile urmau să fie livrate până la 29 mai – așadar, în nici trei zile de la publicarea acestei scrisori de intenție.

Ministerul Educației s-a grăbit pentru Evaluarea Națională

Procedura a fost demarată la 25 mai, iar firmele care urmau să se înscrie la negocierile cu ministerul au avut o misiune foarte simplă: să trimită, pe adresa ministerului, o notă de intenție “privind disponibilitatea firmei de a fi invitată la această procedură de negociere fără publicare prealabilă”, datele de identificare ale societății și datele de contact ale persoanei care urma să păstreze legătura cu ministerul.

Citește și: CIOLACU de la CULTURĂ. Despre sinecu(ru)ri și alte marafeturi. Ori despre „norocul” care a dat peste Andreea Ciolacu, artista lu’ PeSDe, și miile, zecile de mii de tineri deștepți și talentați din țară care nu vor avea niciodată șansa de a fi angajați într-o instituție de o asemenea anvergură

MEC a dat termen firmelor mai puțin de o zi să trimită aceste informații – până la 26 mai, ora 8.00. Au fost încheiate trei contracte subsecvente, cu trei firme diferite, iar cea mai generoasă felie din acordul-cadru a primit-o firma SC Duplex S.A., specializată în construcții.

Contractul subsecvent încheiat cu Duplex S.A. a fost publicat în SEAP la 14 iunie, valoarea sa fiind de 8.091.000 lei.

În explicația inclusă de Ministerul Educației în SEAP se arată că măștile sunt necesare pentru elevii și cadrele didactice care susțin evaluările naționale și că s-a ales ocolirea licitațiilor “având în vedere termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, cât și faptul că produsele achiziționate trebuie distribuite unităților de învățământ, anterior datei de 2.06.2020”.

Neag, aghiotantul senatorului Grapă

Firma Duplex S.A. este o societate pe acțiuni deținută, în proporție de 51,4% de Ana Andronescu și de Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A.. Administrator al firmei și director general este Neag Adrian-Sabin, fost consilier județean PSD.

Conform datelor publicate pe platforma termene.ro, firma a avut o cifră de afaceri de 1.300.121 lei în 2018 și, în același an, figura cu zero angajați. 

Ministerul Educației
Numele lui Neag apare într-un dosar de corupție în care este judecat fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu

În 2017, procurorii DNA Brașov au pus în mișcare acțiunea penală față de fostul senator Sebastian Grapă și l-au arestat preventiv pentru 30 pe zile pe fostul președinte al CJ Brașov Aristotel Căncescu (PNL), Căncescu fiind acuzat că le-a pretins bani celor care au candidat pe listele de candidați pentru un post în Consiliul Județean Brașov.

Citește și: Cine are curajul să spargă ICR, buboiul culturii române? Cum s-a întregit Marea Famiglie social democrată de la Institutul Cultural Român cu Andreea Ciolacu, nepoata Ciolacului Național. Ori despre cum se confirmă încă o dată că la PSD există cu adevărat câini cu ciolaci în coadă

În aceeași perioadă, fostul primar al comunei Șercaia, susțin procurorii, ajutat de Sebastian Grapă, a încheiat un contract cu o societate comercială care avea să livreze un studiu referitor la prevenirea abandonului școlar în localitate. 

Studiul, mai explică procurorii DNA, nu a fost utilizat niciodată, iar Sebastian Grapă este acuzat că ar fi obținut un folos necuvenit de 78.120 de lei din această afacere.

Numele lui Neag apare drept aghiotant al lui Grapă în acest aranjament.

Fostul consilier județean PSD, prejudiciu de 1.167.200 lei

Astfel, conform comunicatului DNA din 2017: “În atribuirea contractelor descrise anterior, inculpatul Grapă Sebastian a beneficiat de ajutorul inculpatului Neag Adrian Sabin care a întreprins următoarele activități:

  • a redactat în mod formal documente, studii și lucrări, sub pretextul îndeplinirii obligațiilor contractuale, care nu corespundeau calitativ și cantitativ, acestea fiind descărcate de pe Internet;
  • a pus la dispoziția primarilor documentele respective pentru a avea justificarea decontării sumelor menționate în contracte;
  • a completat și semnat facturi. a redactat contracte;
  • a retras bani din conturile societăților;
  • a păstrat legătura cu primarii comunelor respective.

Prin aceasta, s-a cauzat un prejudiciu bugetului CJ Brașov și primăriilor respective în sumă totală de 1.167.200 lei, sumă ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpatul Grapă Sebastian.”

În prezent inculpații sunt trimiși în judecată, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Brașov.

Legătura cu Alexa 

În 2014, conform unui extras din Monitorul Oficial, Sabin Adrian-Neag a fost numit administrator la SC Kasim Emaka SRL din Brașov. Societatea era la acea dată deținută de interlopul Emanoil Alexa și de Andrei Kadas, consilier județean PNL.

Clanul Alexa, după cum a dezvăluit tot Libertatea în urmă cu doar câteva luni, era specializat în infracțiuni informatice și acționa pe teritoriul Statelor Unite. 

Libertatea a transmis Ministerului Educației o solicitare prin care a cerut detalii referitoare la cantitatea de măști achiziționată de la SC Duplex S.A., prețul/bucată, justificarea termenului de numai 24 de ore de înscriere a firmelor în această procedură, precum și poziția autorităților referitoare la informațiile cuprinse în acest articol. Până la ora publicării acestui material, nu a primit niciun răspuns.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

George Lixandru
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!