joi, 25 februarie, 2021
10.5 C
Buzău
More
    EXPRESS SUD-EST ȘTIRI SUD-EST Tulcea Șantierul Naval Vard din Tulcea, păcălit luni în șir de angajații vietnamezi....

    Șantierul Naval Vard din Tulcea, păcălit luni în șir de angajații vietnamezi. Cum procedau aceștia

    Șantierul Naval Vard din Tulcea, păcălit luni în șir de angajații vietnamezi. Cum procedau aceștia

    NEWS

    Șantierul naval Vard Tulcea a recrutat personal din Asia, iar acum are probleme cu cei 450 de angajați din Vietnam. Aceștia au învățat rapid hibele din legislația românească, reușind să păcălească, mai multe luni la rând, conducerea. „Își luau medical în primele luni pentru că luau mai mulți bani decât dacă munceau. Biletul de avion era inclus în beneficii și se lua în considerare la calculul concediului medical.“

    Șantierul naval Vard, cel mai mare angajator din județul Tulcea, are în prezent 450 de angajați din Vietnam dintr-un total de 3.600 de salariați, iar compania a apelat la această soluție de recrutare de personal din Asia pentru a compensa problema deficitului de personal cu care se confruntă, scrie Ziarul Financiar.

    Citește și: Constantin Toma vrea să facă din municipiul Buzău primul oraș din țară care reduce drastic poluarea! Vezi aici ce decizie fără precedent a luat astăzi primarul buzoian

    „Introducerea avionului ca beneficiu pentru salariat a creat o mică problemă tehnică la început, iar ulterior s-a mai reglat legislația în domeniu. Angajații vietnamezi erau bine informați, ei s-au prins că în momentul în care se îmbolnăvesc în primele luni de la venirea în România beneficiază de un venit mai mare decât dacă muncesc. De ce? Pentru că biletul de avion intra în salariul mediu și sălta foarte mult banii pe care puteau să îi primească pe oră de stat acasă. Abia ulterior legislația a fost schimbată și s-a permis ca abia după nu știu câte luni de cotizare să aibă voie să își ia concediu medical. Însă ei s-au prins de hibele legislației românești și le-au și exploatat“, a spus Ivan Firsa, vicepreședintele de resurse umane al șantierului naval Vard Tulcea, citat de Ziarul Financiar.

    Citește și: Chilia Veche, singura localitate din Deltă care va putea atrage fonduri europene în 2019. Deși, în satele din Delta Dunării nu există rețele de canalizare, iar oamenii au toaletele în afara locuințelor

    Cu alte cuvinte, un bilet de avion Vietnam-România cu un cost de aproximativ 1.000 de euro era luat în considerare pentru calculul concediului medical, pe lângă salariul lunar al angajatului vietnamez, care era de aproximativ 500 de euro.

    Prin urmare, venitul unui salariat de la Șantierul naval Vard din concediul medical era mai mare decât venitul pe care l-ar fi obținut dacă mergea la serviciu.

    Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook și, dacă vrei, poți să ne dai Like și mai jos: 

    PNL, DE DOI BANI SPERANȚĂ

    Vine martie cu mâzgă și noroaie pur autohtone, iar ceața ne răscolește toate rănile căpătate în ultimii treizecișiunu de ani. Să ningă dacă e să fie, nicio criză nu ne mai afectează de mult, ne-am obișnuit să tot primim, pentru voturile noastre, de doi bani speranță, să trecem suferind prin fiecare iarnă,  învățând din suferințe prin primăvară, memorând suferințele vara şi schimbându-le cu altele, mai noi sau mai vechi, toamna. Citește și: Primăria municipiului Buzău lansează jocul „Găsește Tomalăul“ Iarna stă...

    TOPUL DE AZI

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisement -