4.3 C
Buzău
joi, 21 februarie, 2019

ziar dependent doar de adevăr

|

contactați-ne: +40 755 977 819

  • ACTUALITATE
  • ȘTIRI SUD-EST
  • POLITICĂ

Prost să fii, noroc să ai!

Cine este Adrian Mocanu, deputatul care dă pe votanții săi exact atât cât valorează: o sacoșă, două cu pungi de mălai și sticle de ulei de rapiță. Ori despre cum a ajuns Mocănel la al treilea mandat în care zice că ne reprezintă, dar votează legi împotriva noastră

editorial

Ion Chiaburu, despre Dragnea Teleormăneanul și scandalul Kovesi. Mărturia unuia care pentru ei nu prea contează

Ion Chiaburu, așa-l știe lumea în Cislău, ca pe unul din neamul lui Chiaburu, cu toate că ăștia n-au avut de niciunele niciodată, cum sunt cei din neamul lui Gică Boieru la care ei au tot fost slugi mai toată viața, chiar dacă numele de familie e Chiaburu... Trag mai...

Adrian Mocanu face politică de când se știe. Sunt 11 ani în care a reușit să câștige încrederea electoratului buzoian aplicând aceeași rețetă: trece de la un partid la altul, îi aburește pe cei din jur cu câți bani are el, mai dă și câte o sacoșă, două cu pungi de mălai și sticle de ulei și știe să se orienteze. În baza acestei strategii, Mocanu a petrecut două mandate în Parlamentul României și se află la al treilea în care zice că ne reprezintă, dar votează legi împotriva noastră.

În cei opt ani ai mandatelor trecute, deputatul Adrian Mocanu nu a reușit să-şi promoveze nici o lege, toate proiectele sale fiind respinse. Cât despre actualul mandat, a vorbit în plenul Camerei Deputaților o singură dată: când a depus jurământul de credință față de patrie, și atunci câteva zeci de secunde, dovedindu-și astfel calitatea de mobilier în Parlamentul României. Totuși, Mocănel, ajuns deputățel, este extrem de activ atunci când trebuie să voteze legi cu dedicație ori când este vorba de mărirea salariilor parlamentarilor.

Adrian Mocanu este fiul tatălui său, baronul local de Buzău, Victor Mocanu. În 2008, babacu’ Mocanu a vrut să-şi facă o ambiție şi să-l transforme pe Adrian, un proaspăt economist abia ieșit de pe treptele facultății, în cel mai tânăr deputat al României din toate timpurile. Și a reușit, semn că banii şi influența decid cine este ales în Parlament. 

Adrian Mocanu
Babacu’

Mocanu junior nu s-a remarcat, însă, cu nimic în activitatea legislativă, el acționând în funcție de necesitățile materiale ale familiei sale. În schimb, el a  devenit celebru prin opulența manifestată la nunta sa, la care au participat peste 1000 de persoane, unde ar fi cheltuit, potrivit presei, peste un milion de euro. De atunci și-a câștigat notorietatea de beizadea în viața politică.

Traseismul politic, o afacere de „succesuri” a lui Adrian Mocanu

Citește și: Cătălin Rădulescu, deputatul ”mitralieră”, îl vrea pe Iohannis SUSPENDAT pentru 7 zile. Ca la Chișinău, unde președintele Igor Dodon e suspendat strategic, de fiecare dată când trebuie trecută câte o lege

Traseismul este la modă în politica românească, în lipsa unor reglementări clare. Deputații se plimbă de la un partid la altul și nu dau socoteală pentru acțiunile lor, deși au fost aleși pe liste de partid, fiind reprezentanții alegătorilor, care le-au dat votul, ca aleși al unei formațiuni politice.

Un caz clasic de oportunism politic ni-l oferă deputatul de Buzău, Adrian Mocanu, care în vară a dezertat de la PMP către ALDE, după ce a mai trecut pe la PSD, UNPR, PSRO. Plecarea acestuia din partidul lui Traian Băsescu nu a fost deloc întâmplătoare, pentru că  Mocanu nu a fost niciodată  legat de vreo doctrină sau principii politice. Acesta s-a refugiat în PMP pentru a prinde un loc în Parlament și pentru a reprezenta interesele familiei sale, nicidecum ale partidului care l-a dus în Parlament.

Citește și: Tăriceanu, mită de 800.000 de dolari. Dosarul pentru care DNA a solicitat urmărirea penală a fost făcut la cererea Austriei

Cât despre activitatea sa în PMP, deputatul Adrian Mocanu nu a făcut mulți purici aici, el fiind dat afară din partid după ce a votat, în vară, „pentru” la modificarea Codului Penal. Pentru cine nu a citit cu atenție începutul acestui articol, reamintim că tatăl lui Adrian Mocanu este condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni cu executare pentru abuz în serviciu.

Altfel, Mocănel, ajuns deputățel, este cunoscut în activitatea locală, ca fiind un ”combinagiu” politic, trăgând sforile în funcție de orientările sale personale sau ale familiei. Anul trecut, a reușit să rupă organizații întregi ale PNL Buzău din unele orașe ori comune din județ – Nehoiu, Pătârlagele – pe care le-a trecut la PMP, ca mai apoi să le verse în ALDE.

O FAMIGLIE ADEVĂRATĂ

Adrian Mocanu și Tatăl
Mocanii

Buzoienii știu foarte bine  ce reprezintă familia Mocanu. Tatăl, Victor Mocanu a fost președinte al Consiliului Județean în perioada 2008-2012, senator între 2012-2016,  PSD, UNPR, condamnat penal  în primă instanță la trei ani de pușcărie pentru fraude financiare.  A pornit ca lider PD,  iar după ce nu a reușit să preia conducerea organizației , a trecut la PSD, ca apoi să migreze spre  UNPR. A încercat să pună mâna și pe filiala  PSD Buzău, dar a fost blocat de un îmbârligător mai vexat, actualul lider Marcel Ciolacu. Fiul său, Adrian Mocanu, a pendulat de la un partid la altul, așa cum  i-a dictat tatăl său. A început cu PSD, apoi a trecut la UNPR, PSRO, PMP, iar acum joacă alba-neagra la ALDE. 

Citește și: Marian Oprișan și Cristi Misăilă, doi pesediști care nu numai că au făcut „afaceri” împreună, ba chiar au împărțit frățește și aceleași femei. O incredibilă dar adevărată saga a famigliei PSD din Focșani

Mocanii  au reușit, totuși, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp, să controleze întreg județul Buzău.  Între 2008 și 2012, Mocanu tatăl era președinte al Consiliului Județean, soția sa, director general al Finanțelor, iar fiul, deputat.  Tentaculele tribale ale acestora  s-au întins în fiecare oraș, comună sau cătun din acest județ.  Presa locală scria în acea perioadă că afacerile din Buzău erau controlate îndeaproape de clanul Mocanilor, totul fiind monitorizat politic, de șeful CJ, economic de la Garda Financiară, iar la București, din Parlament.

Două dintre cele mai controversate proiecte  derulate de Consiliul Județean, sub conducerea lui Victor Mocanu, care au generat  dosare penale, sunt Maternitatea și  Drumul Vinului.

Citește și: Adrian Mocanu, deputatul buzoian care se lăuda că „unifică” dreapta la Buzău, a votat Codul de procedură penală cot la cot cu penalii PSD!

În primul dosar, ”Maternitatea”, Victor Mocanu a primit o condamnare, în primă instanță,  de 3 ani și jumătate, cu executare, iar acum așteaptă sentința finală. Este vorba despre un caz de prejudiciere a statului cu peste 10 milioane de euro. Procurorii DNA au descoperit că CJ-ul condus de Mocanu  a achiziționat echipament medical fără licitație de la o firmă clientelară. În cele din urmă, spitalul Maternitatea nu a funcționat pentru că nu a  primit aparatura necesară, deși se făcuseră investiții de milioane de euro.

Alt dosar în care apare numele lui Mocanu senior este cel  referitor la proiectul “Drumul vinului” din județul Buzău. Este vorba, se pare, de o licitație trucată, câștigată  de un apropiat al baronului Mocanu prin firma Nikost, iar ginerele acestuia a primit lucrări prin subcontractare. Banii direcționați către familia baronului ar fi fost de circa 1,6 milioane de euro.

O altă afacere nebuloasă este deszăpezirea județului Buzău în iarna 2009-2010, când mașinile de deszăpezire au fost închiriate de la compania Baum Construct SRL, unde era asociat Daniel Drăgan, același  ginere al baronului Mocanu.

Adrian Mocanu și nunta cu dar de un milion de euro

Adrian Mocanu
O famiglie mare și fericită

În 2011, aflat în plin scandal al cheltuirii frauduloase a 17 milioane de euro din fondurile europene, bani folosiți pentru realizarea „Drumului Vinului”, Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a organizat o nuntă fastuoasă fiului său, deputatul Adrian Mocanu. Nunta deputatului Adrian Mocanu a fost o sfidare totală a retoricii populiste propagate de adepții socialismului de tip nou, ghidați de Ion Iliescu, cel care mai suspina și astăzi după valorile comunismului.

Marian Vanghelie a venit la nunta deputatului Adrian Mocanu cu un elicopter.

Ce-i drept, la PSD e o distanță ca de la cer la pământ între discursuri și realitate. Îmbrăcați în costume Armani, cu pantofi de mii de euro, ceasuri Rolex și mașini de lux, politicienii social-democrați nu pierd niciun prilej , mai ales la televizor, în care să nu plângă soarta românului asuprit care moare de foame din cauza lui Băsescu și Boc.

E ușor să verși lacrimi de crocodil la televizor și apoi să te urci în elicopter, așa cum a făcut Marian Vanghelie,  și să pleci la nunta colegului tău de partid, unde 1200 de invitați s-au înfruptat cu bucate pregătite special de un maestru italian. Că deh, odată se-nsoară fiul președintelui CJ Buzău cu fiica unui afacerist local.

Citește și: Nehoiu, un loc peste mizerie | Cu toate că orașul buzoian a avut odată chiar și statut de zonă defavorizată, la Nehoiu înflorește în continuare doar șomajul, iar Primăria s-a transformat într-un fel de serviciu social care plătește pe bandă rulantă ajutoare

Astfel, nunta s-a transformat într-o afacere de circa un milion de euro. Locul unde a avut loc nunta, un patinoar din Buzău, a fost ales de socrul mare, Victor Mocanu, pentru a încăpea „armata” de funcționari publici, politicieni şi oameni de afaceri. Adică toți invitații la petrecere. Patinoarul a fost acoperit cu mii de metri de material şi amenajat cu mochetă roșie. De lucrări s-a ocupat socrul mic, omul de afaceri Gheorghe Doloiu, care deține Fabrica de Legume-Fructe Buzău. Nașul, Constantin Boșcodeală, pe atunci primarul municipiului Buzău și președintele filialei PSD Buzău, era și șeful finului pe linie de partid.

Mocanu şi fiul său sunt, de asemenea, acționari la mai multe firme, au zeci de hectare de teren şi mai multe apartamente. În acest context, la petrecere, şi-au făcut apariția zeci de limuzine de lux din care au coborât invitați aleși „pe sprânceană”, precum Culiță Tărâță, pentru a aduce un plus de prosperitate tinerei perechi. Trimisul special al PSD la nunta micilor baroni de Buzău a fost, însă, Marian Vanghelie. Ca un lider „care este”, el şi-a făcut apariția, pe la ora 21.00, pe deasupra tuturor, cu elicopterul. De notat, ca un fel de completare a alaiului pestriț descris mai sus, că aproape toți nuntașii de atunci înfundă azi pușcăriile patriei ori au dosare penale în anchetare!

PROSTIE… DE CARTEA RECORDURILOR

Adiță, cel care, în legislatura 2008-2012, a deținut titlul de cel mai tânăr parlamentar român, a reușit anii trecuți să consterneze opinia publică cu o declarație legată de mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai negre evenimente din istoria recentă a României. Deputatul Adrian Mocanu, care avea vârsta de șapte ani în 1989, a prezentat propria sa versiune despre mineriadă: ,,Președintele Iliescu le-a mulțumit minerilor, bănuiesc că le mulțumea minerilor care plantau flori”.

Citește și: Suspendarea lui Iohannis devine tot mai obsesivă pentru Coaliția PSD-ALDE. Cine și ce ar avea de câștigat din asta

Adrian Mocanu avea la mineriadă șapte ani și o descrie drept „un moment negru din istoria noastră recentă”, care a prins nepregătite autoritățile, acestea fiind depășite de situație. El afirmă că nu este exclus ca anumite persoane să se fi îmbrăcat în hainele minerilor în 1990, o dovadă în acest sens fiind și victimele mineriadelor, unele murind prin împușcare. Mocanu nu a vrut să comenteze prea mult despre modul în care a acționat președintele Iliescu, dar subliniază că acesta le-a mulțumit minerilor după ce manifestanții au fost împrăștiați din Piața Universității.

,,Am văzut mineri care săpau și refăceau parcurile”

„Președintele Iliescu le-a mulțumit minerilor, bănuiesc că le mulțumea minerilor care plantau flori, nu putea să le mulțumească celor care au făcut ceea ce au făcut. Evident au fost mineri, cei care au făcut victimele nu e exclus să fie îmbrăcați în haine de mineri. Am văzut și mineri care săpau parcurile și le amenajau după manifestanții care nu au fost tocmai civilizați. Am văzut mineri care săpau și refăceau parcurile. Sunt imagini contradictorii”, a declarat deputatul Adrian Mocanu, pe atunci, social-democrat.

El a mai spus că nu crede ca minerii să fi făcut victimele moarte prin împușcare: „Din ce știu, câțiva dintre cei morți au murit prin împușcare, minerii nu au nici puști , nici pistoale. Mi-e greu să cred că minerii au venit cu pistoale și arme. Nu știu cine i-a adus, dar știu că li s-a mulțumit pentru sprijinul acordat. Nu aș putea spune cine i-a chemat, dacă au venit din proprie inițiativă”, a precizat Mocanu.

Citește și: ”ALEȘII” NOȘTRI | Deputatul PMP de Buzău, Adrian Mocanu, nu a vorbit niciodată în plenul Camerei Deputaților. Se duce în Parlament doar pentru „condică”

Acesta susține că este posibil ca numărul morților rezultați din cauza mineriadei să fie mai mare: „Au fost peste o mie de victime și, din ceea ce știu eu, într-un cimitir din București au fost mai mulți morți din acele incidente. Nu ar putea să ne bucure așa ceva și nu am vrea să trăim așa ceva. Au fost momente groaznice. Autoritățile au fost total depășite de ceea ce s-a întâmplat. Esențial este că s-au calmat apele, că puteau să fie mai multe victime, depinde ce parte a paharului dorim să privim. Nimeni nu poate fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat deputatul Adrian Mocanu, care a mai spus că oamenii nu i-au reproșat vreodată, în campaniile electorale, mineriada din vara lui 1990: „Nu un partid politic a distrus, a omorât”, a conchis Mocanu.

Adrian Mocanu, no comment

Deputatul Adrian Mocanu a intrat în atenția opiniei publice și prin modul în care și-a completat declarația de avere, în care a pocit numele localității buzoiene Smeeni în ,,Zmeieni”. Tot lui îi aparține inițiativa construirii de ,,helioporturi”, termen inexistent în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, pe care l-a confundat cu cel de ,,eliport” (aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere).

El s-a întrecut, însă, pe sine, după ce a acordat un interviu cotidianului ,,Adevărul” în septembrie 2012, în care susținea că realizările sale de căpătâi ca parlamentar în legislatura care tocmai se încheia au fost… ajutorarea de biserici, că a contribuit la intrarea comunei Săpoca în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume, dar și că este pasionat de lectură, deși nu citise nicio carte în acel an. No comment…

(Săptămâna viitoare, citește aici despre nulitățile cu care Mocanu a populat ALDE Buzău)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

GEORGE LIXANDRU
GEORGE LIXANDRUhttps://expresssud-est.ro/
Nu te întreba de ce ți-e dor de acasă – întreabă-te ce trebuie să faci ca să fii acasă şi pune-te pe treabă. Deoarece României îi trebuie oameni care SUNT acasă și plini de viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

opinia zilei

Dosarul Kovesi, cântecul de lebădă al lui Liviu Dragnea. Ori despre miza unui război aproape pierdut de către gașca de penali din fruntea PSD

Dosarul Kovesi există fiindcă numele lui Dragnea apare în poziții deloc onorante în consistente dosare referitoare la fraudarea fondurilor europene. Se prea poate ca nu toți pesediștii să fie hoți, așa cum ne încredințează doamna Ecaterina Andronescu, însă mai mult ca sigur că Livică Teleormăneanul este. De vreo două luni...

topul de azi

știri
SUD-EST

du-te la categorie

Calvini, comuna care trăiește din alocația copiilor. Țiganii nu muncesc, dar au vile, mașini de lux aduse de afară și bani fără număr în...

Prin Calvini, am trecut de nenumărate ori cu autobuzul, fără să acord, însă, vreo importanță deosebită acestui sat din județul Buzău. Asta până-n urmă cu câteva luni, când, fără să vreau, am asistat la discuția dintre doi tineri. Scena s-a petrecut în prag de sărbători, într-un compartiment de tren, ce mergea pe ruta București - Vatra Dornei. Protagoniștii: doi studenți, născuți-crescuți în Calvini, între care exista o singură deosebire,...
joi, 21 februarie, 2019
Vremurile sunt cum sunt, dar să vedem cum stăm cu vremea
Buzău
nori împrăștiați
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
67 %
1.4kmh
44 %
joi
4 °
vin
6 °
sâm
-2 °
Dum
0 °
lun
1 °

weekend

Hai la bulivar, birjar, în Brăila. Locuri de vizitat în orașul fără salcâmi de la Dunăre

Brăila este unul dintre orașele în care îmi place să revin. Cauza principală cred că este Dunărea. De fiecare dată când ajung, caut să mă reped până acolo, să contemplu apa liniștită și soarele care se reflectă în valurile mici, ”ondulate”, cum scria pe vremuri un supliment de vacanță...

redacția express sud-est

CONSTANTIN LUPU
Pentru a schimba lumea, trebuie să te schimbi în primul rând pe tine. Abia apoi poți să cutezi la așa ceva.
COSMIN NEACȘU
Dacă dorim să continuăm a trăi aici, acasă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
LUMINIȚA CÂMPEAN
Schimbarea este legea evoluției umane. De aceea, cei care rămân încremeniți în trecut sau prezent, sunt sigură că vor rata viitorul.
GEORGE LIXANDRU
Nu te întreba de ce ți-e dor de acasă – întreabă-te ce trebuie să faci ca să fii acasă şi pune-te pe treabă. Deoarece României îi trebuie oameni care SUNT acasă și plini de viaţă.
GHEORGHE ARGHIR
Să ai speranță, să îmbrățișezi o posibilitate după alta – cu siguranță asta îl caracterizează pe OM! E timpul să ieșim dintre dărâmăturile comunismului. E timpul să înfruntăm viața așa cum este ea!

la zi
EXPRESS

du-te la categorie

Legile justiției, în pericol de a deveni legile penalilor! O nouă OUG, pregătită pe șest de Tudorel Toader, îi va da șefului Secției speciale...

O nouă Ordonanță de Urgență pentru Legile Justiției este pregătită de ministrul Tudorel Toader. Prin ordonanță, ministrul Justiției vrea să-i dea șefului Secției speciale de investigare a magistraților puteri depline. Potrivit proiectului de Ordonanță, ministrul Justiției, Tudorel Toader caută să implementeze o serie de noi modificări aduse Legilor Justiției. Potrivit proiectului de OUG, Secția pentru Procurori din CSM va fi eliminată din procedura de numire a șefilor marilor Parchete. De asemenea, ministrul...

reportajul zilei

Calvini, comuna care trăiește din alocația copiilor. Țiganii nu muncesc, dar au vile, mașini de lux aduse de afară și bani fără număr în...

Prin Calvini, am trecut de nenumărate ori cu autobuzul, fără să acord, însă, vreo importanță deosebită acestui sat din județul Buzău. Asta până-n urmă cu câteva luni, când, fără să vreau, am asistat la discuția dintre doi tineri. Scena s-a petrecut în prag de sărbători, într-un compartiment de tren,...

Telefon:

+40 755 977 819

E-mail:

georgelixandru@live.com

joi, 21 februarie, 2019

© EXPRESS SUD-EST | Toate drepturile rezervate