În municipiul Buzău a fost introdusă așa-numita “taxă pe paragină”, conform deciziei Consiliului Local. Primăria a decis să ia măsuri față de cei care dețin clădiri sau terenuri în oraș, dar pe care nu le-au îngrijit. Prin această decizie, municipalitatea speră să-i convingă pe proprietari să consolideze clădirile sau să le demoleze, unde este cazul, iar terenurile să fie curățate de gunoaie.
“Taxa pe paragină” va fi aplicată începând cu 1 februarie, anunță autoritățile buzoiene. Decizia are ca scop schimbarea la față a orașului, spun reprezentanții Primăriei.
Citește și: Marian Oprișan și Cristi Misăilă nu numai că au făcut „afaceri” împreună, ba chiar au împărțit frățește și aceleași femei. O incredibilă saga a famigliei PSD din Focșani
Primăria municipiului Buzău a elaborat, încă de anul trecut, regulamentul privind supraimpozitarea cu 500 la sută a clădirilor și terenurilor neîngrijite. Prin „taxa pe paragină”, municipalitatea susține că urmărește reducerea numărului imobilelor lăsate în paragină, iar prin reabilitarea clădirilor vrea să schimbe imaginea orașului. Pe parcursul anului trecut, s-a desfășurat activitatea de identificare și evaluare a clădirilor și terenurilor neîngrijite. Proprietarii au fost somați, dar au la dispoziție câteva luni pentru a efectua lucrările de întreținere sau reabilitare necesare.
Citește și: Berca, localitatea pâclei şi a asistaților sociali ori despre cum a falimentat comuna buzoiană după ce a intrat în „morișca” afacerilor cu iz pesedist
În cazul în care proprietarul nu se conformează, clădirea sau terenul va fi încadrat în categoria „taxa pe paragină”, majorându-se de cinci ori a impozitul. Într-o stare de degradare se află și unele clădiri ale municipalității care nu intră însă sub incidența acestui regulament. Este vorba despre acele clădiri din centrul orașului de pe strada Cuza Vodă sau unele situate pe strada Alexandru Marghiloman.
Dificil va fi cu clădirile ai căror proprietari sunt necunoscuți pentru că Primăria este obligată să îndeplinească o serie de proceduri complicate, care necesită un timp îndelungat.