LEONARD ȚUCLEA și ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ ori despre TRAIUL ÎN TRADIȚIE ȘI VIAȚA ÎN NĂLUCIRE ALE UNUI ARTIST

Leonard Țuclea

E vremea zăpezilor de altădată, să stai întins pe patul proustian-procustian-freudian al atelierului vreunui prieten pictor, în zumzetul de bondar al centralei termice, dar şi, alături, cu buchetul unui Cotnar autentic, şi de retrăit momente consumate, unic, în rasate muzee ale lumii, sau doar răsfoind albume cu (înșelătoare, dar stenice) reproduceri. După cine? După cei mari ai picturii. Sau cei, mă rog – tot atât de mari – ai picturii buzoiene… Să reînvii acum Iarna la Barbizon a lui Ion Andreescu. Un Andreescu colindător al Crângului niciodată îmbătrânit, marcându-și genialitatea prin chiar setea lui de natură, rămânând, iată, ce este, într-o istorie definitivă. Iar de la Andreescu la buzoianul Leonard Țuclea, nu-i decât o trecere de uliță.

De altfel, arta, ca și iarna, nu trebuie să o înțelegi. Nu ți-e datoare cu nici-o explicație. Trebuie doar să te facă să simți ceva. Poate să fie tristețe, fericire, angoasă sau melancolie. Ori, pur și simplu, te poate liniști și îți poate da o stare de reflecție. Nu neapărat asupra operei în sine, cât asupra propriei persoane. Prin artă, te cunoști mai bine pe tine însuți. Cumva, ea este oglinda care nu te poate minți și care te arată așa cum ești tu, nu cum te văd ceilalți din exterior. Leonard Țuclea reușește să surprindă, cu ajutorul pensulei, esența persoanei pe care o pictează. Iar orice tip de mască se topește precum un machiaj inutil făcut pe timpul verii.

Citește și: Teatrul de Stat Constanța. Abuzuri grave ale directoarei Dana Dumitrescu sub ochii îngăduitori ai reprezentanților Consiliului Județean

Nu știu câte motive pot exista pentru a iubi arta, însă ce știu sigur este că Leonard Țuclea îți poate da din ce în ce mai multe motive să iubești pictura. Mereu am fost fascinat de pictură și fotografie. Și, pentru a fi mai precis, întotdeauna am considerat că admirația și respectul meu trebuie să fie îndreptate către oamenii care pot să facă ceea ce eu reușesc doar cu ajutorul imaginației.

Datorită picturii, Leonard Țuclea nu are nevoie de viză pentru a se plimba nestingherit prin gândurile noastre. Cu fiecare tablou, Leonard Țuclea îți prezintă o altă lume, cu un alt scenariu, alte personaje și desigur, alt final. Talentul îi permite să apeleze la cea mai sensibilă parte a noastră, cea a unui suflet care este, pur și simplu, în căutare de frumos și magie.

Cândeștii lui Leonard Țuclea

Leonard Țuclea

S-a „refugiat” în casa părintească de la Cândești, unde și-a amenajat un atelier în care lucrează şi acum, câte cinci zile pe săptămână. La început era adept al suprarealismului, curent ai cărui adepți folosesc formele şi culorile ca expresie exclusivă a imaginației. Odată cu maturizarea sa artistică, Leonard Țuclea a revenit cu picioarele pe pământ şi a preluat în aria sa de inspirație teme concrete, precum femeia sau religia.

Cândeștii, fără tăgadă, dincolo de aspectul lui fizic, de sat ales de Nicolae Grigorescu pentru un atelier de pictură şi cu un splendid conac aparținând moșierului Gogu Iliescu, el însuși un talentat artist plastic, conac prin care a adăstat de multe ori și Henri Coandă, fiind îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Iliescu, Elisa, Cândeștii are „ceva tainic şi impalpabil”, crede pictorul despre acest loc special în geografia „spirituală” a României.

Cu truda de la Cândești, pictorul buzoian a ajuns la performanța de a trăi mai mult decât decent, exclusiv din pictură. Lucrări realizate de Leonard Țuclea sunt expuse atât pe pereții unor localuri cochete din Buzău și din țară ori în instituții culturale, cât şi în colecții din CANADA, SPANIA, OLANDA,  FLORIDA – USA, FRANȚA. Artistul buzoian are în plan organizarea unei expoziții cu peste 50 de portrete ale unor personalități precum Nichita Stănescu, Nicolae Grigorescu, părintele Arsenie Boca ori Petre Țuțea.

TRAI ÎN TRADIȚIE ȘI VIAȚĂ ÎN NĂLUCIRE

Altfel, din ceea ce am remarcat, Leonard Țuclea este un artist inegal. Pictor al extremelor, este în egală măsură avangardist şi un tradiționalist, este deopotrivă abstract şi figurativ, laic şi religios, încălcând granițe şi clasificări trasate anterior. Acestea sunt semnele unui post-modernism ingenios pe care pictorul îl consumă într-un mod aproape inconștient. Este ceea ce un alt mare pictor român, Horia Bernea, definea ca „trai în tradiție şi viață în nălucire proprie”.

Leonard Țuclea îmi mărturisea odată că nu-i place Picasso deoarece e teribilist, dar este de acord cu credo-ul acestuia că „toată problema artei este de a face dintr-o față un oval, şi dintr-un oval o față”. În pictura universală preferințele sale se identifică cu „plăcerea lui Corot, felul său de a se simți bine în pictură, şi prefer un gest zgârcit, întins pe doi centimetri de pânză să zicem, dar care să miște doi metri pe dinăuntru. Ca la Van Gogh”. Despre obsesia care se cere hrănită? Întâi de toate Crucea. Pe care o duci oriunde, cu tine. Simpla obsesie nu spune destul dacă nu-i urmată de o căutare şi, în cele din urmă, de o mărturisire: „se poate să nu cunoști de la început matricea care îți guvernează destinul dar, în clipa când o afli, trebuie să i te încredințezi cu bună știință”, concluzionase atunci pictorul.

Citește și: Cultura buzoiană | „Scriitorii consacrați”, cărțile şi „almanahele”pe bani publici ori despre cum se duc pe maculatură procente uluitoare din bugetele municipiului și județului Buzău

Pictura lui se înscrie, întreagă, în acest interval. Ea circumscrie un fel de paradis terestru, în care vocile Occidentului şi Bizanțului se întrepătrund… De la Cromorfoze la Portrete, pictura lui Leonard Țuclea este enunțiativă, evocând uimirea față de evidența lumii, pe de o parte şi față de misterul ei, pe de alta.

„Orice pictor trebuie să înțeleagă foarte bine că nu e suficient să pictezi. Dacă alegi să faci asta, trebuie să se gândești că timpul pe care îl dedici picturii sau creației trebuie să îl dedici și analizei, promovării. Și, dacă la sfârșitul zilei te culci cu dorința ca a doua zi dimineață să reiei tot ce ai lăsat în urmă ziua anterioară, iar entuziasmul tău nu dispare, atunci cu siguranță ești pe drumul cel bun”, mi-a mai zis, cu o schiță de zâmbet pe față.

Altfel, e vremea zăpezilor de altădată, să stai întins pe patul proustian-procustian-freudian al atelierului vreunui prieten pictor, în zumzetul de bondar al centralei termice, dar şi, alături, cu buchetul unui Cotnar autentic, şi de retrăit momente consumate, unic, în rasate muzee ale lumii, sau doar răsfoind albume cu (înșelătoare, dar stenice) reproduceri. După cine? După cei mari ai picturii. Sau cei, mă rog – tot atât de mari – ai picturii buzoiene… Să reînvii acum Iarna la Barbizon a lui Ion Andreescu. Un Andreescu colindător al Crângului niciodată îmbătrânit, marcându-și genialitatea prin chiar setea lui de natură, rămânând, iată, ce este, într-o istorie definitivă. Iar de la Andreescu la buzoianul Leonard Țuclea, nu-i decât o trecere de uliță.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register

Scroll Up