Neica Dragnea și cricu′ democrației ori valiză, valijoară cine-i cel mai șmecheraș din țară

Neica Dragnea

Narcisismul liderului PSD dădu în clocot și făcu bulbuci azi, când neica Dragnea, plin de candoare și răsfăț, ne-a demonstrat că n-a făcut-o pe mortul în păpușoiul din Teleorman, ci, dimpotrivă, a fost extrem de viu, împărțind guverne cu colaci în coadă tuturor penalilor și coțofenelor patriei. Altfel, nu aș putea să-mi închipui cum de i-a reușit reșaparea guvernului PSD-ALDE. Adică, nu aș putea să înțeleg cum prostește o nație întreagă că guvernul Dăncilă e cel mai cel, doar că Veorica mai trebuie și ea reșapată câteodată.

La ora asta, PSD și guvernul Dăncilă, ca două surori siameze, șleampete și burduhănoase, se închină doar la biserica Dragu și neica Dragnea ne arată cum se cacă el în cutia milei, bătându-și joc și de partid și de țară, ca un tractorist conducând ilegal un BMW pe o tarla nedesțelenită.

Citește și: Dragnea și-a consolidat „armata” de lachei din guvern. Așa a apărut guvernul Dăncilă 2! Vezi aici componența executivului

Ideologia de partid a devenit o luptă pentru putere, pentru bani și, mai recent, pentru libertate. Așa a ajuns fiecare clan politic să-și susțină adevărul lui, cu mijloacele lui, dincolo de evidență, de morală și de lege. Numai că accesul la adevăr a fost diferit. Adevărul lui neica Dragnea e mai eficient ca acela din realitate. Neica Dragnea are un tupeu atât de imoral care întrece nu numai situația judiciară de facto, ci și puterea victimei de a se apăra. Asistăm la o încăcănire a adevărului, iar beneficiarii nu mai trebuie enumerați.

Citește și: Maliuc, comuna de care medicii fug ca dracul de tămâie, iar în lipsa lor (sâc!) „elita” suferă de integritate

Nu știm câți euroi a agonisit liderul PSD în haznaua de acasă, dar, amintindu-ne de celebrul domeniu Belina, ne întrebăm cât de bine îi putea fi președintelui Dragnea în urmă cu câțiva ani, când prăvălia în care lucra făcea comerț cu pământurile Teleormanului.

Mi se pare de tot râsu’-plânsu’ ce se întâmplă prin țărișoara noastră. În timp ce nemțoaica, fostă redegistă, Angela Merkel anunță că se retrage din fruntea partidului ei și că nu mai are de gând să candideze la funcția de cancelar, fiindcă ar putea trage partidul înapoi, la noi nu se retrag nici cei care ar trebui s-o facă din motive flagrante.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register

Scroll Up