Seceta extremă îi aduce pe fermierii din Vrancea la disperare

seceta

După o vară cu multe precipitații, toamna pe care o traversam este una atipică. De mai multe săptămâni, temperaturile destul de ridicate de până acum şi lipsa precipitaților a făcut să avem cea mai secetoasă toamnă din ultimii 60 de ani. Seceta  va compromite multe recolte, se plâng agricultorii. 

Seceta a afectat în această toamnă și circa 7.300 hectare de culturi agricole în Vrancea, conform primelor estimări ale Direcției Agricole Vrancea, însă suprafaţa calamitată ar putea fi mai mare, având în vedere că datele centralizate până în prezent sunt bazate pe raportările din numai 19 comune.

„Din centralizarea proceselor verbale încheiate în 19 localități din Vrancea, de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgenţă, suprafaţa afectată de secetă în această toamnă ar fi de 7.300 de hectare. Cea mai afectată cultură este cea de rapiță, cu o suprafață de 2.027 hectare. Seceta a mai afectat 1.383 hectare însămânțate cu grâu şi 527 hectare însămânțate cu orz. De asemenea, au fost afectate şi 3.410 hectare din zonă de interes ecologic”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Vrancea, Ticu Costandache.

Citește și: Teatrul de Stat Constanța. Abuzuri grave ale directoarei Dana Dumitrescu sub ochii îngăduitori ai reprezentanților Consiliului Județean

Acesta a precizat că în prezent sunt în lucru situațiile din alte șase comune, dar sunt așteptate raportări şi din alte localități din Vrancea.

Potrivit șefului Direcției Agricole, culturile calamitate în această toamnă vor fi înlocuite, în primăvară, cu porumb şi floarea soarelui.

Citește și: Ionel Tescaru a pierdut războiul cu „haiducul” Toma Hali-Moș! Adică, nu mai vinde apă la preț de vin

„Anul viitor vom avea suprafețe mai mari cultivate cu floarea soarelui şi porumb, în locul culturilor de rapiță afectate de secetă. La grâu nu cred că vor fi probleme cu suprafaţa însămânțată, deoarece se poate semăna grâul de primăvară”, a precizat Ticu Costandache.

Comitetele Locale pentru Situații de Urgenţă au făcut primele raportări ale pagubelor produse secetă în această toamnă, astfel încât autoritățile să poată solicita despăgubirea fermierilor pentru suprafețele calamitate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register

Scroll Up