Liviu Dragnea și studiile de contabilitate sau despre cum a ajuns liderul PSD să inventeze mulțimea numerelor fără număr

contabilitate

Procurorii cer anularea situației școlare a lui Liviu Dragnea, care a studiat contabilitate la o universitate fantomă din Alexandria. Șeful PSD a început, în anul 1999, cursurile acestei facultăți de contabilitate care, oficial, a fost înființată abia trei ani mai târziu, respectiv în 2001, în baza unei Hotărâri de Guvern.

Instituția de învățământ ținea cursuri de contabilitate, elibera foi matricole, adeverințe, certificate şi diplome, deși nu era acreditată, potrivit ziare.com. Liviu Dragnea este martor în acest dosar. Anchetatorii cer anularea tuturor actelor emise de universitate în perioada 1999-2001. Următorul termen în instanţă este stabilit pe 20 noiembrie.

Liviu Dragnea a urmat studiile de contabilitate în perioada 1999 – 2002, iar Universitatea a fost înființată, prin hotărâre de guvern, oficial în 2000 şi prima promoție de studenți cu acte în regulă a fost cea din 2001.

Citește și: Vă mai miră ceva? Dragnea și-a cumpărat diplome de studii false! Dosarul stă în sertarele PROCURORILOR DNA din 2009

Liviu Dragnea a declarat că nu își amintește când a urmat cursurile acestei facultăți şi a indicat perioada 2003-2004, când deja instituția de învățământ intrase în legalitate.

Citește și: DIICOT Galați a destructurat o rețea de ESCROCI căreia i-a căzut în ghiare o firmă din BRĂILA. Prejudiciu de peste 600 mii de euro

După foaia matricolă despre care procurorii spun că trebuie anulată, Liviu Dragnea a fost un student model. Expert în contabilitate. A terminat primul an cu 9,12. A luat note mici doar la matematică şi engleză.

Citește și: Râsu’ plânsu’. Speriați de pesta porcină, localnicii din Odaia Manolache, un sat din Vânători, județul Galați, și-au sacrificat toți porcii într-o singură noapte

Deși pare elev silitor după note, totuși şeful PSD susţine că nu şi-a dat licența, pentru că avea nevoie de cunoștințe şi nu de diplome.

În perioada în care studia la universitatea fantomă din Alexandria numită Alexandru Ghica, la Facultatea de Contabilitate şi Informatica de Gestiune, Liviu Dragnea era prefect până în 2000, după care a ajuns preşedintele Consiliului Județean.  În CV-ul său de acum aceste studii nu figurează.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register

Scroll Up