Livică Dragnea, valiza și raportul MCV. Și să ne mai mirăm de ce este la modă hitul „Suprimat sunt, Doamne, suprimat”… 

Livică Dragnea

Livică Dragnea mergea pe câmp. Spre deosebire de țăranul cu pile la Rise Project, care se plimba în căutarea timpului pierdut, Livică se plimba chiar degeaba. Nici măcar pe o proprietate a lui, ci pe una a românilor, că și alea care sunt ale lui cică sunt furate tot de la bieții români. A găsit și el o valiză, căci în Teleorman valizele cresc la tot pasul. Cum abia terminase cursurile intensive de șpaga(t) împreună cu Veorica, și-a dat imediat seama ce conține valiza.

Altfel, Livică Dragnea vine în fiecare zi la servici cu câte o valiză, iar când nu găsește una, lansează acuzații extrem de grave la adresa șefului statului Klaus Iohannis. Mai exact, primul om din stat ar dori fie eliminarea sa, fie trimiterea sa la pușcărie. Mai mult, s-ar fi încercat chiar asasinarea sa la un moment dat, însă planul ar fi eșuat, ecuație în care a fost vehiculat şi numele miliardarului Soros. Ar fi culmea, pentru că, după, Iohannis o să vrea el însuși să umble pe la legile justiției.

La rândul ei, Gabriela Firea crede că Livică Dragnea ar vrea-o moartă, că își dorește în ascuns suprimarea sa fizică. Totuși, eu cred că Dragnea nu o să facă așa ceva. După aia, chiar ar trebui să dea amnistia visată, ca să scape și să candideze la președinție.

Citește și: Manole Merchea, un lingău la cur(tea) regelui PSD

Nașul Gigi s-a certat cu fina Gabi de la gazonul de pe National Arena. Cât de ridicol e să vezi doi oameni care au mii de hectare împreună că se iau de la un petic de pământ care nici măcar nu e în centrul Bucureștiului…

Cătălin Paraschiv, cunoscut ca ”omul în alb” sau ca ”jegul ăla care a gazat copii”, ar vrea să se pensioneze. Vă zic asta ca să nu vă mirați, peste un an, când veți auzi că are o firmă de pază de succes care e plină de contracte cu statul.

Citește și: GUPTA, SIDEX și ȚEPELE INDIENILOR. După ce i-a fraierit 7 ani pe locuitorii din Oltenița, indienii își mută țepele la Galați

Viorel Cataramă își face și el partid. Se va numi Dreapta Liberală și îl va avea pe el drept candidat pentru Cotroceni. Mda, pare un partid cu o sănătoasă și vie viață democratică internă.

Joi va fi grevă de avertisment la metrou. Stați puțin, adică până acum, în toți anii ăștia, nu a fost grevă la metrou? Așa merge el?

Citește și: Maliuc, comuna de care medicii fug ca dracul de tămâie, iar în lipsa lor (sâc!) „elita” suferă de integritate

Și, colac peste pupăză, taman în clipa în care penalii din parlament votau să-și facă fiecare câte-o pușcărie acasă, a apărut și raportul MCV care privește România. Nu într-o valiză ca-n Teleorman, ci în plenul Parlamentului European. Uite-așa, numa ca să-i bucure pe ăia care-l vor pe Livică Dragnea legat, frezat și împușcat.

Și să ne mai mirăm de ce fredonează Livică hitul „Suprimat sunt, Doamne, suprimat”… 

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturați, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register

Scroll Up