Prima reabilitare termică a unui bloc din sud-estul României, cu bani europeni, anchetată de DNA Galați

DNA Galați

La reclamația proprietarilor apartamentelor, DNA Galați deschisă o anchetă penală „in rem”. În casele oamenilor plouă, e condens şi mucegai. Totul a costat 2,3 milioane de lei, adică o medie de 23.000 de lei per apartament (blocul are cinci scări cu câte 20 de apartamente) şi există suspiciuni că lucrările au fost făcute de mântuială, cu încălcarea specificațiilor tehnice, iar unele lucrări au fost plătite, dar nu s-au făcut.

Primul bloc din sud-estul României reabilitat termic pe bani europeni a ajuns protagonist al unei anchete instrumentate de DNA Galați, după ce proprietarii apartamentelor din respectivul imobil au reclamat că lucrările s-ar fi făcut de mântuială, ba chiar că s-au plătit lucrări inexistente.

În esență este vorba despre blocul L de pe strada Lebedei din cartierul Țiglina 3 din municipiul Galați. Respectivul bloc are cinci scări a câte cinci niveluri şi însumează 100 de apartamente, toate proprietate privată.

Povestea a început în anul 2009, atunci când municipalitatea a convins Asociația de Proprietari nr. 306, din care face parte blocul menționat, să se înscrie în cursă pentru obținerea unei finanțări prin Programului Operațional Regional 2007-2013, pentru reabilitarea termică.

Citește și: Cumpăna, comuna cu o stradă care poartă nume de baron PSD

Totul s-a parafat însă abia în septembrie 2014, atunci când a fost semnat contractul de finanțare, prin care lucrările în valoare totală de 2,3 milioane de lei (circa 23.000 de lei de fiecare apartament) urmă să fie acoperite astfel: 1,5 milioane lei partea nerambursabilă, 500.000 de lei din partea Primăriei şi 280.000 de lei din partea proprietarilor.

Lucrările au început în vara lui 2015 şi s-au încheiat în decembrie același an, constând în: izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren extrudat de 10 centimetri grosime, izolarea termică a pereților interiori de pe casa scării, izolarea termică a terasei şi planșeului de deasupra subsolului, tâmplărie PVC cu geam termopan şi reabilitarea rețelei termice.

Proiectul a fost realizat de Valmi Construct SRL, iar constructor a fost Euroamcon SRL din Galați. Costurile au fost repartizate astfel: execuție lucrări – 1.377.330 de lei, proiectare – 14.692 de lei, asistență – 20.212 lei, management – 46.500 de lei, autorizații, taxe – 21.244 de lei.

Citește și: Adrian Petre, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, cu bujiile arse de procurori, dar salvat de noile prevederi ale Codului Penal

Problemele cu calitatea lucrărilor au fost vizibile însă încă de la început, drept dovadă că termenul de finalizare contractual a fost depășit cu câteva săptămâni, iar remedierea unor deficiențe vizibile a împins recepția finală până pe 2 februarie 2016.

De altfel, înainte ca DNA Galați să deschidă această anchetă, proprietarii au făcut zeci de reclamații la Primărie cu privire la modul cum a fost gestionat proiectul, oamenii sesizând că apartamentele de la ultimul etaj sunt inundate, mucegăite, pline de condens, că polistirenul cu care s-a izolat planșeul de la subsol a căzut deja, că tencuiala fațadelor se decojește, că totul este făcut de mântuială, deși s-au achitat sume consistente (aproape o treime din buget) pentru „management” şi „asistență”.

Deficiențele au fost confirmate şi de o expertiză comandată de Primăria Galați în 2018, care a relevat că există nereguli grave, a căror remediere ar costa peste 250.000 de lei. Mai mult, s-a constat că unele lucrări decontate nici măcar nu au fost făcute, deoarece erau deja realizate de către proprietarii apartamentelor.

În cele din urmă, cazul a ajuns pe rolul DNA Galați, care a admis plângerea şi a deschis o anchetă penală „in rem”, în sensul că deocamdată cercetează faptele, fără a inculpa o persoană anume.

0 Comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register