Letea, șacalii și veterinarii

Letea

Satul Letea, comuna C.A. Rosetti, din județul Tulcea, a fost prima localitate din România unde s-a făcut eutanasierea preventivă a porcilor. Așezarea de (foști) pescari este într-o sărăcie cumplită, greu de imaginat în zilele noastre: fără drumuri, fără apă potabilă, fără canalizare, fără medic, fără școală. Peste 90% din populația a plecat, iar nisipul este stăpânul locului.

Satul Letea, județul Tulcea, în colțul cel mai estic al României. Sfârșit de septembrie. Un vânt nervos şi rece duce valuri pe praf peste așezare, parcă pentru a le aminti celor 230 de locuitori că totul în jur este dominat de nisipul adus de Dunăre şi de Marea Neagră. Cât vezi cu ochii, întinderi de dune scunde, de smârcuri şi de pădure, în care vegetația firavă, chinuită, se luptă cu nisipul fin, într-un război pe viață şi pe moarte.

Dacă n-ar fi existat legendara pădure de la Letea (singura pădure subtropicală din România care crește pe grinduri de origine marină), probabil că n-ar fi știut nimeni că există şi un sat omonim. Nu de alta, dar acolo se ajunge foarte greu, după un drum pe apă care durează, de la Tulcea, peste trei ore (asta cu o barcă cu motor puternic).

Citește și: Prima reabilitare termică a unui bloc din sud-estul României, cu bani europeni, anchetată de DNA Galați

Până în sat nu ajunge nicio șosea, nu există niciun drum asfaltat sau pietruit, nu există pistă de aterizare pentru elicoptere. Oamenii se pot mișca doar într-o vastă rețea de canale dintre care ultimul, Magearu, pare pe cale să renunțe la bătălia cu uscatul, fiind puternic colmatat şi redus la dimensiunile unui râu oarecare pe care pot intra doar bărcile mici. Oamenii (cei mai mulți sunt de origine ucraineană sau rusă), în schimb, în ciuda asprimii locurilor, sunt calzi, primitori, dornici să povestească despre traiul lor complicat.

Șacali şi veterinari

Letea este prima localitate din România unde s-a făcut uciderea preventivă a porcilor din cauza epidemiei de pestă porcină africană.

Cam pe la începutul lui iunie 2018, în sat s-a dus vestea că unul dintre porcii lăsați să pască prin stufăriș, după obiceiul locului, murise, iar veterinarul venit de la Tulcea (în zonă nu există așa ceva, cale de 150 de kilometri) a bănuit că-i de vină pesta porcină africană. Imediat, în sat a sosit un „desant” de vreo 20 de veterinari – câți nu văzuseră localnicii în toată viața lor, la un loc – iar toți porcii din sat au fost omorâți şi îngropați pe un grind, lângă sat. „Toți porcii erau sănătoși. Eu n-am văzut niciun porc mort de boală, așa că nu pot să cred că totul este așa cum spun ei. Mi se pare o invenție, ca să cumpărăm carne de la magazin”, spune localnicul Costică Dumitru.

Citește și: Cumpăna, comuna cu o stradă care poartă nume de baron PSD

Însă nu doar veterinarii decimează animalele crescute cu greu (în zonă nu există nicio palmă de pământ, ci doar nisip alb-vânăt, fin şi neroditor) de sătenii de la Letea. O mare problemă sunt, de vreo 20 de ani, șacalii aurii. „Au venit două-trei haite, din Ucraina, pe Dunărea înghețată, dar acum sunt mii şi mănâncă tot: păsări sălbatice, faimoșii cai sălbatici, animalele domestice, mistreți. Cică pesta e adusă de mistreți. Care mistreți? Iau terminat șacalii de mult, iar noi nu avem voie să-i ucidem că sunt protejați”, spune Costică Dumitrov.

Populație cu 90% mai mică în numai 25 de ani

În anul 1992, la Letea trăiau aproape 2.700 de oameni (de vreo 12 ori mai mulți decât în prezent), iar în întreaga comună peste 6.000. Cei mai mulți erau angajați la Întreprinderea Piscicolă de la Tulcea şi făceau de toate: pescuiau, reparau scule de pescuit, reparau bărci, ba chiar tăiau stuf pentru marile fabrici de hârtie.

„Nu eram prea fericiți nici atunci – spune Costică Dumitrov. Bunăoară, pe acea vreme, ca să-ţi ridici o casă din pământ galben trebui să mergi la Crișan şi să aduci lutul necesar. Se mergea cu barca cu vâsle, câte patru ore la dus şi patru la întors. Trebuia să faci zeci de drumuri”.

Citește și: Marcel Ciolacu și șpaga de partid și de stat ori despre cum găsești la Buzău, pe orice stradă, partide cu ciolaci în coadă

La Letea viața e grea. Pauperă. Pământul rodește foarte puțin. Se poate cultiva o brumă de legume prin curte, pe mici suprafețe fertilizate cu gunoi de grajd. Pe câmp (în medie, o familie are cam două hectare de pământ) nu prea crește nimic: două-trei căruțe de știuleți la un hectar. De aceea, cea mai mare parte a pământului e islaz aspru, sărat, ca de margine de Sahara. „Cu cât costă lucrările, cumperi zece căruțe de porumb. Nu merită”, spune Costică Dumitrov.

Nici cu peștele nu-i tocmai o afacere. Localnicii ar putea prinde pește, dar cui să-l vândă? Cine să bată atâta amar de drum până la Letea, când se găsește pește – același pește în esenţă – mult mai aproape, la Murighiol, Crișan sau Mila 23? Înainte erau fabricile de conserve, dar toate s-au închis. La Sulina, la Tulcea şi la Galați sunt doar ruine.

Ruine de sat la preț de oraș

La ce sărăcie este la Letea, nu-i de mirare că oamenii au ales să plece. S-au mutat la Tulcea sau la Constanţa, iar de vreo zece ani alții au luat calea străinătății: Italia, Spania, Germania, Anglia, Franța. Acum, în sat, jumătate dintre case s-au dărâmat, iar din cele rămase, doar una din cinci mai este locuită.

Cei plecați nu mai dau semne că ar vrea să se întoarcă. La ce le-ar folosi? Din loc în loc, pe frontoanele cochetelor case tradiționale, acoperite cu stuf şi cu lemnăria vopsită în albastrul specific din Delta Dunării, este prinsă câte o bucată de placaj pe care scrie „De vânzare”. Am fost curioși cam cât ar costa o astfel de casă şi am aflat că prețul este de-a dreptul de oraș: între 30.000 şi 40.000 de euro.

„Sunt plecați de mult, au uitat că valoarea banilor e alta aici, la Letea. Satul nostru nu are asfalt, nu are drum de acces, nu are apă potabilă (N.R.: doar pe o uliță din cele trei ale așezării sunt fântâni cu apă bună, în rest din adâncuri izvorăște saramură), nu are canalizare, nu are medic, nu are veterinar. Nu are nimic”, spune, cu vizibilă amărăciune, Costică Dumitrov.

De altfel, la Letea se trăiește la limita supraviețuirii. Din pensie (poștașul vine cu barca, de două ori pe lună), din ajutoare sociale, din cele câteva locuri de muncă de la Rezervația Deltei şi de la Rezervația Letea şi din transportul cu căruța al turiștilor, prin pădure. „În vreo 20 de ani n-o să mai fie nimic aici. O să fie doar dunele de nisip, smârcurile şi vântul. Nu mai este de trai la Letea”, conchide localnicul.

LETEA, GALERIE FOTO

Această prezentare necesită JavaScript.

0 Comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register