Măcinat de mai multe scandaluri, PSD, prin senatorul Liviu Tit Brăiloiu, vrea să cenzureze Facebook, rețeaua pe care s-au organizat în general, manifestanții, în ultimul an şi jumătate.
Senatorul Liviu Tit Brăiloiu a terminat cursurile Universității Române de Științe și Arte București – Facultatea de Drept, la 35 de ani. O universitate de care nu a auzit mai nimeni și care are fix două facultăți: „Arte și Științe” și „Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative”. PSD-istul a absolvit-o pe aceasta din urmă.
Zilele astea, Liviu Tit Brăiloiu, ajuns șef al Comisiei de Apărare din Senat, este preocupat de a reglementa conținutul postărilor pe Facebook, iar ideea sa este susținută și de ministrul Carmen Dan. Cenzurarea rețelelor de socializare este o caracteristică regimurilor represive, astfel de măsuri fiind implementate în state precum China sau Turcia sau Rusia.
„Din informațiile care circulă pe diverse rețele aflăm că au existat sau că există 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislații referitoare la combaterea terorismului, la spălarea banilor. Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi, nu știu dacă sunt reale sau nu apar tot felul de amenințări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puști şi voiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acționează în vreun fel? Credeți că se impune necesitatea unei legislații care să reglementeze şi aceste rețele sociale în sensul de a controla conținutul lor?”, a spus Tit Brăiloiu, la audierea ministrului Carmen Dan.
„Prințeso, sugi p*la!”, a apostrofat-o, anul trecut, Liviu Tit Brăiloiu pe senatoarea USR Florina Presadă!
Liviu Brăiloiu a strălucit în Parlament doar prin implicarea în mai multe scandaluri de imagine, după ce a înjurat-o pe Florina Presadă, parlamentar USR, a arătat semne obscene în plen, a bruscat un parlamentar care îl filma sau i-a numit pe jurnaliști ”ciobanii ăia”.
În decembrie 2017, senatoarea Florina Presadă filma modul în care grupul minorităților naționale negocia cu ministrul Finanțelor noi alocări bugetare. Primul pesedist care s-a manifestat agresiv față de gestul senatoarei a fost ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu. Acesta s-a postat în fața Florinei Presadă, ca apoi s-o întrebe de ce îl filmează. În spate, Presadă aude râsetul lui Niculae Bădălău, pe atunci președinte executiv al PSD. Florina Presadă s-a îndreptat spre acesta pentru a-l întreba de ce se amuză. În timp ce Bădălău continua să râdă batjocoritor, un alt senator PSD, Liviu Tit Brăiloiu, s-a apucat sa o imite pe senatoare, scoțând limba și grohăind.
La numai câteva zile, senatorii USR au vrut sa le ofere cartea „Ferma Animalelor” PSD-iștilor din Senat. Florina Presadă s-a dus și la senatorul Liviu Tit Brăiloiu să îi înmâneze cadoul. Replica lui: Prințeso, sugi p*la!”
LIVIU TIT BRĂILOIU ÎN SLUJBA UNUI NOU BARON, NICULAE BĂDĂLĂU DE LA GIURGIU
În cadrul unei emisiuni la postul Realitatea TV, fostul vice-președinte al Consiliului Județean Giurgiu, actualmente secretar general adjunct al PNL Giurgiu, Ionel Dinu, a povestit că Liviu Tit Brăiloiu, senator PSD de Constanța, se pregătește să devină senator de Giurgiu în slujba baronului Bădălău:
“Domnul Brăiloiu este luat și plimbat de domnul Bădălău prin județul Giurgiu, și recomandat ca viitor senator sau deputat de Giurgiu. Asta este recompensa pe care domnul Bădălău i-o dă, pentru un act legislativ care a intrat de curând în vigoare.”
Citește și: INCREDIBILA SAGA A FAMIGLIEI PSD DIN FOCȘANI. Oprișan și Misăilă nu numai că au făcut „afaceri” împreună, ba chiar au împărțit frățește și aceleași femei
Altfel, senatorul de Constanța, Liviu Tit Brăiloiu a inițiat în cursul acestui an un proiect legislativ care vizează mai multe acumulări de apă din județul Giurgiu. În schimbul acestui serviciu, beneficiarul actului normativ, baronetele de Giurgiu, Niculae Bădălău i-ar fi promis lui Brăiloiu asigurarea unui loc de parlamentar la alegerile din 2020.
Actul normativ amintit vizează realizarea unei afaceri colosale prin trecerea “lacului de acumulare Grădinari, inclusiv digurile de contur Zorile și Podișoru, pârâului Valea Ilfovăț și a barajului Grădinari”, în vederea realizării unui proiect “Spațiu de pescuit și agrement”, de la Administrația Națională Apele Române la Consiliul Județean Giurgiu, unde președinte este Marian Mina zis “Scheletul” nimeni altul decât finul baronului PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău.
Se pregătesc și alte tunuri importante în zona Insulei Mari a Brăilei, în câteva zone agricole din Dobrogea, în Lunca Dunării
Când discutăm despre Dobrogea ne putem imagina că afacerile cu materii prime agricole le-au atras atenția baronilor politici din Constanța iar Liviu Tit Brăiloiu se pregătește să tragă niște tunuri alături de colegii de partid. Grupul parlamentar la care s-a alăturat Brăiloiu vizează, se pare, preluarea terenurilor agricole productive din județul Constanța de la baronii cu probleme în justiție.