PSD BUZĂU, CU C(I)OLACU DE SALVARE

PSD Buzău

Dacă penali nu e, nimic nu e!

N-a mai fost furtună în PSD Buzău, ca la alegerile trecute. Lideri expirați, dansând tarantele şi numărând mandatele de primar ca steagurile de la primărie, școala de fete şi prefectură, vot şi parandărăt, dacă penali nu e, nimic nu e, brice şi dobrice, radu de la ruși și romașcani, ţigănie şi democrație, colaci şi ciolaci, trădători şi adulatori, cumetrii şi primării, foști prefecți și doctori care și-au ratat cariera, viitori alde-iști şi maneliști, penali şi ţigani, PSD făcut zbârnâitoare, boșcodei şi bîgi, şi lista poate continua la nesfârșit, iar noi putem în continuare să ne mândrim că avem primari care administrează sărăcia, primari care sunt încă pe posturi după ce au furat ani în șir de au rupt, avem președinți de județ cu care nu vrei să te întâlnești noaptea, avem primari la al doilea sau al treilea mandat şi comunele ori orașele lor au murit între timp, avem mafioți aleși ca primari ca să apere interesele cetățenilor, avem primari ca să avem primari, așa că n-avem de ce să ne plângem…

Citește și: Constantin Toma, noul președinte al pesediștilor buzoieni

Ce mai, tot cu PSD e mai bine, vorba lui Toma după ce-a încălecat pe-o PeSDea și vă va spune povestea tot așa, nu s-a furat mai mult decât s-ar fi putut fura, dar nici mai puțin, suntem în grafic, miliardele pot să vină, aleșii locali ai neamului abia așteaptă fondurile pentru locuitori, pentru cetățeni, pentru a răsplăti înțelegerea lor, eternul şi fascinantul Buzău nu se dezminte, pesediștii abia prididesc să fure în slujba cetățenilor, nici nu cred c-o să le ajungă următorii doi ani care le-au mai rămas pentru a le servi interesele, probabil că va fi nevoie de un nou mandat, percepția noastră despre partide, despre cum ar trebui ele să fie, despre ce ar trebui ele să facă n-are nici o legătură cu realitatea, așa cum ele n-au nici o legătură cu principiile, cu moralitatea, Buzăul se va umple iarăși de buni gospodari, de la Toma Hali-Moș încolo, el tot va fi ca o floare, iar noi, la aproape 30 de ani de la revoluție, parcă înțelegem din ce în ce mai puțin din ceea ce ni se întâmplă, ce e cu noi, cine suntem şi, mai ales, ce mai căutăm pe aici…

În rest, mulți ani în fruntea PSD Buzău, nene Toma, dar într-o celulă la Poarta Albă!

0 Comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register