George Lixandru se dă iar în „Stampe”! Buzoiene!

George Lixandru
Citește și dă mai departe!

Incomod atât pentru breasla sa cât și pentru autorităţi, poate unul dintre cei mai discutați, să nu scriem – controversaţi scriitori, George Lixandru, colegul nostru de redacție și prieten de-o viață, iese din nou la rampă cu o nouă carte: “Stampe buzoiene”.

Lansarea va avea loc vineri 11 mai a.c., la Cafeneaua Artiștilor din Buzău, unde, alături de George Lixandru își va prezenta ultimele cărți și cunoscutul publicist Grigore Cartianu. Vor fi prezenţi, potrivit declarațiilor colegului nostru, scriitori, publiciști, oameni politici etc.. Momente muzicale: Grupul Chihlimbar din Buzău.

Citește și: Cultura, la Buzău | „Scriitorii consacraţi”, cărți şi „almanahe”pe bani publici

„Un poet bizar, izbucnind ca un inorog prin magma clasicismului, în volute avangardiste, pamfletar şi ironic, cu un sarcasm injectat precis şi nemilos, cu acolade visător-tradiționaliste-pillatiene, cu orgolioase sonuri eseniene, bacoviene, dar şi voiculesciene total asimilate, fără a fura din uneltele maeștrilor – acesta este poetul George Lixandru.

Un ins cu o biografie alertă, villonescă, de trubadur modern, în căutarea verbului aglutinat. El coboară din pândele Penteleului ca un haiduc resemnat şi scârbit de propriile-i răni, cu o înnegurată  identitate, cu o traistă de versuri aspre pe umăr, hotărât să se predea definitiv instanțelor Poeziei.

Citește și: ORAȘE UNDE NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC

El scrie cu verbe mirosind a pământ şi plămadă, a sânge şi obidă implantate, fatalmente, într-un sol recognoscibil, cu identitate fermă: Buzăul cu legendele sale. Lectura poemelor lui George Lixandru trezește din amorțeală nevoia nudității totale a versului clasic pe nedrept “ucis” de stanțele pădurețe ale postmoderniștilor, care adeseori mestecă-n gol. Elegiac cu distanţă, extravertit şi fără Dumnezeu, uneori encomiastic cu limite, în surdină, el cheamă lumea la judecata poetului care se face tribun întru apărarea, cu uluitoare sensibilități, a țăranului supus dispariției sale ființiale. Un cer moral şi etic deschide şi închide altarele acestei poezii “vetuste “, înţelesul deplin şi nobil al poftei de a conserva lirismul în sonicitatea lui clasică în care s-a fost exersat secole de-a rândul.

George Lixandru e un obsedat neobișnuit, în zarea sângelui căruia se zbate un demon grăbit să iasă la suprafaţa adevărată a lirismului pur.

Şi, iată-I, pe deplin învingător, în poezia de mai jos, aşezată în rama definitivului, în “Ceea ce doare”: “Ne spună cineva cine mai moare / fiindcă noi nu vom putea nicicând  / decapitați ne suferim pe rând / şi nu mai ştim cine pe cine doare. // Un joc ciudat: un cap fără picioare / îndepărtat de trupul lui pesemne / trecea pe drum făcând cu ochii semne / şi ne-ntreba dacă nu ştim ce-l doare. // Trupul acuză capul ce nu-l are / iar capul spune doar despre tulpină / un joc periculos cu multă vină / e-n acest vis ce somnul îl tresare. // E un blestem ca să nu ştim nicicum / nici tâlcul lui, nici ceea ce văzum”, scrie în prefața cărții regretatul poet Gheorghe Istrate.

(Vizitatori: 90.065)
Citește și dă mai departe!

0 Comments

Leave a Comment

Login

Welcome! Login in to your account

Remember me Lost your password?

Don't have account. Register

Lost Password

Register