Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunţat, astăzi, că este de acord să se întâlnească cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu care vrea să discute despre rata inflaţiei, a indicelui ROBOR şi în general asupra politicii monetare care, spune el, este „totuşi” a Băncii Naţionale.
El a menţionat că, mirat de rata inflaţiei şi indicele ROBOR, a avut şi un schimb de scrisori cu Mugur Isărescu, dar a adăugat că nu a stabilit încă o dată la care să le facă publice.
Dragnea, îngrijorat
Întrebat dacă este îngrijorat de datele privind rata inflaţiei şi indicele ROBOR, Dragnea a spus: „Categoric, da. Eu ştiu că Guvernul trebuie să discute cu Banca Naţională şi eu cred că o să accept propunerea domnului Mugur Isărescu – să avem o discuţie pe această temă, pentru că am avut un schimb de scrisori.
Citește și: Demisii la vârf în PSD, în urmă cu puțin timp
Eu îmi menţin punctul de vedere – şi anume că în această ţară Banca Naţională va lucra împreună cu Guvernul şi cu Parlamentul pentru binele acestei ţări şi că politica monetară este totuşi a Băncii Naţionale”, a declarat Dragnea astăzi, în Parlament.