sâmbătă, 6 martie, 2021
2.9 C
Buzău
EXPRESS SUD-EST LA ZI Eveniment Ali Baba și cei 40 de hoți

Ali Baba și cei 40 de hoți

Ali Baba și cei 40 de hoți

NEWS

George Lixandru
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

Comitetul Executiv Național i-a împlinit, la comandă, cererea liderului partidului pentru convocarea unui congres extraordinar al PSD.

Liviu Dragnea a declarat că scopul principal al unui congres PSD este „relansarea programului de guvernare“. Dincolo de afirmațiile acestuia, orice pesedist știe că se urmărește decapitarea incomozilor care au pactizat cu Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose. Altfel spus, sunt mai multe ținte care vor fi executate, printre care vicepreședinții incomozi, președintele executiv, secretarul general adjunct, precum și o parte dintre președinții interimari ai celor zece filiale din țară.

Din cine o să curgă mult sânge

Se știe de ceva vreme că în PSD nu va fi liniște până ce Liviu Dragnea nu va reuși să-și reimpună 100% controlul peste tot. Dacă pentru o parte dintre pesediștii vechi, oameni de-ai foștilor premieri Adrian Năstase și Victor Ponta, o astfel de abordare i-a băgat de-a dreptul în sperieți și i-a mobilizat să-i facă opoziție lui Dragnea în ultimul an, nu același lucru se întâmplă cu restul colegilor lor.

Astfel, vicepreședinții Ecaterina Andronescu, Doina Pană, Nicolae Bănicioiu, Ionuț Vulpescu, Gabriel Petrea (liderul TSD) riscă să-și piardă calitatea de membru în forurile decizionale ale partidului. Alegerile din cadrul viitorului congres extraordinar nu vor fi floare la ureche nici pentru fostul premier Mihai Tudose, devenit și el un vice indezirabil.

Pe fărășel, „Baronul Ficățel“

La rândul său, și numărul 2 din partid, Niculae Bădălău, este încercat de ceva emoții puternice. „Baronul Ficățel“ de Giurgiu știa foarte bine, încă de dinaintea vacanței sale intempestive și prelungite, petrecută în Mexic, în timp ce la București era îndepărtat Mihai Tudose din Executiv, că gestul de a i se opune lui Dragnea nu-i va fi iertat. Bădălău este la fel de convins ca și majoritatea colegilor săi din organizațiile din sudul țării că va rămâne fără postul de la nivel național și, posibil, chiar fără șefia organizației giurgiuvene, vânată de fostul șef al Transporturilor Răzvan Cuc.

Citește și: Ca să-l mazilească pe Marian Oprișan, Liviu Dragnea i-a convins pe liberalii și pesediștii vrânceni s-o pună iar de-un USL

„Este și cadrul cel mai bun pentru ca și cei care au făcut scrisori și le-au transmis să le susțină și să le dezvolte“, a precizat Dragnea despre „cazul Bădălău“. Sabia lui Damocles atârnă și deasupra capului secretarului general adjunct, vocalul Codrin Ștefănescu. Liviu Dragnea afirmă că are o relație normală cu acesta, numai că deja Ștefănescu este lăsat de căruță cu mersul treburilor din spatele ușilor închise de la vârful PSD. „Domnul Codrin Ştefănescu vorbeşte cam mult faţă de poziţia pe care o are în partid. Cam mult şi cam rău“, a concluzionat preşedintele PSD.

Betonul din curtea PSD

„Am stat cu Niculae Bădălău şi cu Marian Neacşu, cred că două săptămâni, cu juriştii de la partid, să găsim o soluţie să simplificăm alegerile. Şi n-am găsit nicio soluţie. Statutul este beton făcut. Nu putem să identificăm niciun artificiu ca să-l simplificăm şi atunci trebuie să mergem pe varianta asta“, caracteriza Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, noul regulament intern al celor din Șoseaua Kiseleff, nr. 10.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, unul dintre artizanii statutului, dar și cel care l-a și susținut, știe foarte bine toate piedicile pe care le are în fața sa orice președinte socialist care vrea să-și schimbe echipa din mers. O portiță ar fi ca, potrivit unui articol, din poziția de președinte al PSD, să solicite Comitetului Executiv Național votul de încredere pentru activitatea desfășurată pentru membrii Biroului Permanent Național, membrii Guvernului, secretarul general, secretarii generali adjuncți și secretarii regionali ai PSD.

Însă un alt articol din statut stipulează că președintele executiv este numit și revocat de către congresul PSD. Numai că Dragnea vrea mai mult. Acesta joacă tare cu mandatul pe masă, astfel încât să-și umilească la maximum adversarii în fața întregului activ de partid, iar oprobriul acestora să servească drept lecție pentru viitor tuturor celor care vor mai îndrăzni să i se opună fățiș.

Marian Oprișan, o altă piatră în pantof

Cea mai sigură soluție pentru Niculae Bădălău ar fi ca înainte de congresul extraordinar să-și dea demisia din postul de președinte executiv. O altă situație cu cântec este și cea a liderului de la Vrancea, Marian Oprișan. Șeful PSD este nemulțumit de multă vreme de opoziția pe care i-o face Oprișan. Și în cazul baronului vrâncean lucrurile sunt complicate din cauza statutului. Conducerea centrală are posibilitatea să intervină într-o filială doar dacă postul de președinte este vacant

George Lixandru
George Lixandruhttps://expresssud-est.ro
Sunt mândru, ăsta este Oscarul meu! E grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili, Dumnezeu știe de ce, să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva!

PNL, DE DOI BANI SPERANȚĂ

Vine martie cu mâzgă și noroaie pur autohtone, iar ceața ne răscolește toate rănile căpătate în ultimii treizecișiunu de ani. Să ningă dacă e...

Traseiștii Mocanu și Bădulescu sunt OUT!

Incredibil dar adevărat! Cea mai dură lovitură pe care o primesc cei doi traseiști notorii din Buzău. Primele rezultate oficiale ale alegerilor parlamentare ne...

PNL, DE DOI BANI SPERANȚĂ

Vine martie cu mâzgă și noroaie pur autohtone, iar ceața ne răscolește toate rănile căpătate în ultimii treizecișiunu de ani. Să ningă dacă e să fie, nicio criză nu ne mai afectează de mult, ne-am obișnuit să tot primim, pentru voturile noastre, de doi bani speranță, să trecem suferind prin fiecare iarnă,  învățând din suferințe prin primăvară, memorând suferințele vara şi schimbându-le cu altele, mai noi sau mai vechi, toamna. Citește și: Primăria municipiului Buzău lansează jocul „Găsește Tomalăul“ Iarna stă...