Autorităţile buzoiene au constatat interesul, mai ales al tinerilor, pentru Palatul Comunal, clădirea emblemă a municipiului Buzău şi iau serios în calcul ca aceasta să fie deschisă publicului spre vizitare.
Ideea de a deschide publicului, spre vizitare, Palatul Comunal, apărut în urmă cu un an, când, cu ocazia “Nopţii Muzeelor”, sute de tineri au păşit pe porţile larg deschise ale Primăriei Buzău. Interesul manifestat de buzoieni a arătat că Palatul Comunal ar putea deveni obiectiv turistic.
Citește și: Cislău: o comună care s-a abonat la fonduri europene. O poveste de succes într-un judeţ plin de şomeri
Ideea este cu atât mai uşor de realizat, cu cât multe dintre birourile din Primărie se vor muta în clădirea Bazarului, astfel că vizitatorii vor putea admira sălile de festivităţi şi vor avea posibilitatea să observe oraşul de la balcoanele instituţiei.
Citește și: Pătârlagele, comuna cu buletin de oraş ori despre cum plătesc pătârlăgenii taxe de oraș, însă duc o viaţă ca la ţară