C-aşa suntem noi de sărbători! Ne aşezăm la masă cu familia, cu prietenii, cu vecinii şi începem să dăm jos oala cu sarmale, guvernul lui Tudose, piftiile, nemţii de la Cotroceni. Avem de ce înjura, dar nici nu mai știm dacă avem și de ce ne bucura…
Chiar dacă s-au scumpit chibriturile, hârtia de ziar, medicamentele, tractoarele, apa caldă, pâinea albă, copiii, becurile, caisele, agrişele, cozonacii, cioacele, săpunul de rufe, ţigările Dacia, daciile, mizilicul, sifonul, tunsul, rasul şi frezatul, uleiul, biletul de autobuz, peştii care sunt de două feluri: de apă şi de uscat, bigudiurile, capacele de veceu – dar mai ziceţi şi dvs., scumpi cititori, ca să iau şi eu o pauză pentru a putea bea un pahar de apă minerală – a, uite apa minerală!
Avurăm un an gri, băi fraţilor, care avu de toate! De toate în afară de o revoluţie. Şi chiar dacă avea şi una de asta, noi nu mai aveam ce face cu ea. Da’ ce vorbesc eu prostii, că era bună totuşi o revoluţie, să fie aci, în casă. Noi, ăştia din Buzău, ca aperitiv, l-am servit deja pe Milutz Neagu, iar până vom trece la ţuică şi la problemele mari ale ţării, îi servim şi lui Tomiță cel Viteaz nişte înjurături de-o să-i stea în gât DNA-ul tot anul care vine.
Şi după aperitivul ăsta, care dă o poftă de mâncare nebună, aşteptând să se încălzească sarmalele… la cuptor ca să fie rumenite ca lumea – începi să-i iei la mână pe alde Dragnea, Tăriceanu, Iohannis. Şi dacă gazele nu prea vin, flacăra, nu-i aşa, e mică cât picioruşul de furnică, deci sarmalele nu apar, îi dai jos pe cei numiţi mai sus de nu se văd. Ce ne trebuie nouă PSD, Dragnea, PNL, sulă-n coaste? Noi vrem sarmale! A, uite-le, mânca-le-ar mama, tata, fraţii şi cumnaţii, ce aburinde sunt şi ce gust, ce senzaţie, ce atracţie, ce popor!
„Şi Iohannis ăsta ce om bun, are el – dracu’ ştie de unde, şase case – dar nu fură, e la locul lui: e preşedintele care ne trebuie şi oricum n-avem altul mai bun” – începe să-şi dea cu părerea şi cu gura plină de sarmale unul, altul.
„Da, dle, dar să ştii că şi guvernul e ăla care ne trebuie – zice altul. Are slăbiciunile lui, dar are şi realizările lui”.
Mai vine la uşă un colindător – „mai sunt şi ei oameni care n-au de nici unele, asta-i viaţa”, îl mai înjurăm pe Tomiță o dată că deja s-a oprit apa rece şi tocmai când vin piftiile trecem la situaţia internaţională.
Aşa ghiftuiţi, aproape că ne este peste puteri să mai purecăm relația pedofilă dintre Dragnea și UDMR. La desert, îl înjuri pe Tudose, care tocmai a „rulat” pensiile trăgându-le de nas și întinzându-le până prin 2019. Abia la tort, dacă mai vorbeşti despre Hezbolah şi mişcarea Hamas. Pe unguri îi laşi spre sfârşit, când îţi aduci iar aminte de Dragnea, de dragul lui nu de altceva, şi îi mai tragi o înjurătură – găseşti uşor un motiv – că plouă de exemplu.
Şi, uite aşa, rămânem şi fără sarmale şi fără chef de revoluţie. Ne trezim doar cu noul an pe cap! Măcar de-ar fi să fie unul mai bun!
LA MULŢI ANI!
