Consiliul Judeţean Galaţi a anunţat că a încheiat un acord-cadru pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în această iarnă.
Deszăpeziri cu iz penal
Negocierea directă a fost declanşată după ce la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Galaţi nu a fost depusă nicio ofertă. Potrivit conducerii CJ, suma alocată pe luna decembrie nu va fi virată necondiţionat firmei contractante (asocierea dintre Vega 93 şi Lemacons), ci doar corespunzător intervenţiilor făcute (dacă acestea vor fi necesare, evident).
„Acordul-cadru a fost atribuit prin negociere fără publicare prealabilă către asocierea Lemacons şi Vega 93 SRL. A fost semnat primul contract subsecvent până la 31 decembrie 2017, cu o valoare de 1.131.775 lei, fără TVA (1,3 milioane de lei cu TVA). În cazul în care nu se va impune acţionarea utilajelor de deszăpezire, se vor plăti doar timpii de aşteptare pe perioada avertizărilor meteo”, a precizat conducerea instituţiei.
Vor exista cinci baze de deszăpezire la Galaţi, Tecuci, Viile, Cudalbi şi Bereşti. Sunt pregătite de intervenţie 57 de utilaje ( 4 autofreze, 4 autogradere, 12 încărcătoare frontale, 15 buldoexcavatoare, 7 sărăriţe cu lamă, 5 autobasculante cu răspândire manuală, 3 trailere, 7 autoutilitare). Toate utilajele care vor acţiona pe drumurile judeţene vor fi dotate cu sisteme GPS, astfel încât să poată fi înregistrată cu precizie fiecare operaţiune în care acestea sunt implicate.
„S-a apelat la soluţia negocierii fără publicare prealabilă deoarece la prima licitaţie pentru contractul de deszăpezire nu s-a prezentat nicio firmă, astfel că procedurile au fost reluate. Cea de-a doua licitaţie are ca termen de evaluare a ofertelor 27 decembrie 2017 şi prevede un acord cadru pe trei ani, cu o valoare de 9.555.165 lei, fără TVA”, a mai precizat CJ Galaţi.
Abonați la bani publici
În cazul în care la cea de-a doua licitaţie va fi desemnat un câştigător, acordul semnat cu Lemacons şi Vega 93 SRL se va încheia. În caz contrar procedurile de licitaţie vor fi reluate, iar conform negocierii cu Lemacons şi Vega 93 SRL va fi semnat un nou contract subsecvent, pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 martie 2018. Reţeaua de drumuri judeţene este compusă la Galaţi din 43 de drumuri cu o lungime totală de 790,8 km.
Anul trecut, Lemacons şi Vega au restituit Consiliului Judeţului aproape 150.000 de lei, după ce, în loc de nisip, au livrat lidonit
Reamintim că anul trecut firmele Lemacons şi Vega, care, din anul 2014, se ocupă de deszăpezirea şi întreţinerea celor aproape 800 de kilometri de drum judeţean în sezonul rece, au returnat Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi suma de 140.936,54 de lei, după ce s-a descoperit că instituţia publică a plătit celor două firme sume importante pentru cantităţi de nisip contractate doar pe hârtie, în condiţiile în care în depozite a fost descoperit waylite (lidonit, un derivat din zgura metalurgică).
Prejudiciul stabilit iniţial de Serviciul de Audit din cadrul instituţiei, de 203.732 de lei, a fost redus, în urma unor analize şi verificări efectuate de către o comisie pluridisciplinară, condusă de vicepreşedintele PSD Cornel Hamza. Din această structură fac parte reprezentanţi ai CJ, ai constructorilor Vega şi Lemacons şi ai SPC Elite Consulting SRL Iaşi, proiectantul care a întocmit, în 2014, caietul de sarcini pentru achiziţia serviciilor de deszăpezire.